Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Rezerva de tiranie nu e mai mică


Acum știm: tiraniile sfîrșesc ucigîndu-și favoriții.




Din păcate, lecțiile tragice ale vremurilor recente se țin lanț. Din păcate, pentru că multiplicarea lor tinde să ne arate că lecțiile nu sînt bine înțelese. Recensămîntul macabru al marilor căderi începe în 1989, cu prăbușirea regimurilor și liderilor comuniști. Executarea grăbită și improvizată a soților Ceușescu a fost prima imagine a violenței de la capătul tiraniilor, după o lungă perioadă în care toată lumea credea că soarta și cruzimea sorții sînt noțiuni apuse.

Seria a continuat cu Slobodan Milosevic care a avut parte de un proces civilizat dar a murit în captivitate și dizgrație.
Saddam Hussein a pășit următorul pe scenă și a dispărut spînzurat, după 30 de ani de dominație și nebunie absolută.
Osama Bin Laden, autorul celui mai mare atac terorist, a fost ucis pe neașteptate, exact în clipa în care se credea foarte bine ascuns și protejat.

Capturarea și asasinarea lui Moammar Gaddafi a atins apogeul. Scenele de violență extraordinară, disperarea fostului stăpîn al Libiei, după 42 de ani de domnie împărătească, și imaginea cozii de amatori de fotografii în jurul cadavrului au avut o duritate fără precedent.

Acum știm: tiraniile sfîrșesc ucigîndu-și favoriții. Știm, însă, degeaba. Nimic nu va pune capăt acestui joc crud în care pasiunea puterii orbește iar destinul se întoarce pentru a pedepsi cumplit. Următoarea generație de tirani insuportabili și în același timp condamnați se pregătește probabil, în timp ce privește imaginile asasinării lui Gaddafi.
XS
SM
MD
LG