În oraşul belarus Borisov deunăzi au fost în grevă şoferii care evacuează cu autospecialele deşeurile menajere. Unul dintre grevişti a oferit următoarea explicaţie pentru acţiunea sa de protest: „Printre noi sînt oameni care au salarii de 80-90 $. Salariile astea nu fac faţă preţurilor. Or munca noastră, după cum vă daţi seama, e dificilă!”
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Munca asta nu e doar dificilă, ci şi foarte necesară. Iar în Republica Moldova salariile gunoierilor nu sînt mai mari decît ale greviştilor belaruşi. De aceea, eu chiar nu pot să înţeleg cum trăiesc oamenii aceştia care ne ridică zilnic mormanele de gunoaie din curţi.
Am încercat de cîteva ori să stau de vorbă cu gunoierii, dar şi
„Ni-i greaţî di şeea şi fac. Da am di ales?” aşa mi-a vorbit un gunoier.
Am spus-o cîndva şi repet: situaţia asta mi se pare anormală, aberantă, incorectă. E vorba, de fapt, de o muncă pe care nu oricine dintre noi vrea s-o facă şi care, pe deasupra, e indispensabilă vieţuirii noastre de zi cu zi. E o muncă grea şi ruşinoasă, aşa cum am constatat eu. Şi atunci mă întreb: de ce dar aceşti oameni nu merită nişte salarii pe măsura dificultăţii meseriei lor?
Răspunsul care îmi trece prin minte este: fiindcă în spaţiul ăsta totul e întors cu capul în jos, pentru că omul care face muncile dizgraţioase nu e respectat, ci desconsiderat şi luat la mişto. De aceea, nişte indivizi cu care nu ne intersectăm niciodată şi care nu au nimic cu viaţa noastră primesc salarii frumoase, pe cînd gunoierii care ne asigură confortul zilnic stau în mizerie. Asta e Republica Moldova şi astea sînt priorităţile ei.
