Economistul Iurie Gotișan le recomandă producătorilor moldoveni să investească în consumul eficient de energie. În urma recentei scumpiri a gazelor naturale, Radu Benea l-a întrebat care este ponderea resurselor energetice în prețul produselor moldovenești și cum poate fi micșorată, pentru a atenua scumpirile în lanț.
Iurie Gotişan: „De regulă, formarea prețului sau costului unui anumit produs este destul de complexă şi depinde de mai mulţi factori. Însă, în linii mari stabilirea preţului unui produs sau serviciu este ghidată de costul de producţie, cost care reprezintă totalitatea cheltuielilor, pe care le efectuează agentul economic sau compania, să zicem, pentru producerea unui anumit bun. Bine, spunând asta am în vedere prețurile de piață, adică cele formate între cerere și ofertă și nu cele de la piața propriu-zisă sau de la tarabe. Or, atunci când omul își face piața de cele mai multe ori la noi persoana de după tejghea, adică vânzătorul, invocă creșterea prețurilor raportându-se la creșterea, eu ştiu, a cursului de schimb, care este o relaţie la prima vedere mult deşănţată.”
Europa Liberă: Dar cum poate rata cursului de schimb să facă parte din costul unui produs?
Iurie Gotişan: „Este de fapt un factor. Spuneam la început că prețul unui produs depinde de mai mulți factori, iar nivelul cursului de schimb fiind unul din aceştia. Totuși, acest factor este parte a acelor prețuri la produse sau mărfuri care de regulă se importă sau, de ce nu?, poate fi inclus și în costul produselor locale, în fabricarea cărora agenţii economici utilizează materie primă importantă sau şi utilizarea energiei, gazelor naturale, ş.a.m.d. Or, este cel puțin ridicol atunci când mergi la piață și persoana care-ți vinde roșii, carne sau brânză îți motivează că prețul a crescut, sau este în ascensiune făcând aluzie la creșterea cursului de schimb față de dolar sau euro, dacă vreți.”
Europa Liberă: Logic ar fi ca atunci când leul se întăreşte faţă de dolar sau euro, să se ieftinească şi produsele. Numai că în Republica Moldova lucrul acesta de regulă nu se întâmplă.
Iurie Gotişan: „Bineînţeles şi aveţi perfectă dreptate. Aici probabil trebuie să-şi facă bine meseria acele asociaţii - mă refer la asociaţiile pentru protecţia consumatorului, sau, de ce nu?, acea instituţie naţională de protecţie a concurenţei, care până la urmă nu s-a prea văzut în acest sens.”
Europa Liberă: Ce alți factori mai intră la formarea prețurilor?
Iurie Gotişan: „Eu ştiu, dacă ar fi să intrăm într-o tălmăcire mai mult teoretică, atunci costul sau prețul de producţie cuprinde, de fapt, toate costurile directe, sau cheltuielile variabile. Şi aici ar intra, spre exemplu, cheltuielile legate de materiile prime, combustibil, şi energie pentru producţie, transport, salariile chiar plătite angajaților în procesul de producție s.a.m.d. Şi bineînțeles costurile indirecte, numite şi cheltuieli fixe, întrucât într-un interval de modificare a unei cantităţi de produse acestea rămân, până la urmă, neschimbate. Or, aici aș pomeni de cheltuielile legate de amortizarea capitalului fix, energia pentru iluminat, combustibilul pentru încălzit, cheltuielile legate de chirie, ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Adesea scumpirile în Republica Moldova sunt motivate de creşterea preţului la gazele naturale, sau la alte resurse energetice. Cât de mare, totuşi, la modul real ar fi ponderea resurselor energetice în preţul final al produselor?
Iurie Gotişan: „Eu cred că este destul de mare, mai ales în starea în care se află multe întreprinderi de la noi, acestea fiind în felul lor destul de hrăpărețe la capitolul energie sau combustibili. Avem, spre exemplu, multe întreprinderi de prelucrare, bunăoară, din industria agro-alimentară, cum ar fi cele de producere a zahărului, care în procesul de producţie a acestuia utilizează gazele naturale. Sau întreprinderile de prelucrare şi conservare a fructelor şi legumelor. Sigur că un ciclu de producţie la asemenea întreprinderi nu este pe întreg anul, însă atunci când acesta începe, sau este în pornire, ele funcţionează la capacitate maximă. Astfel, consumul de agenţi energetici, în particular de gaze naturale, este relativ mare. Şi după mine, cred că acest procentaj ar fi între 15-20 la sută din costul produsului final.”
Europa Liberă: Haideţi să luăm un caz foarte concret, un produs de bază - preţul pîinii.
Iurie Gotişan: „Vedeţi, din câte se ştie, majoritatea brutăriilor din Moldova, de fapt, cam toate, inclusiv şi acel combinat de panificaţie, care ar deţine o formă de monopol pe piaţă, în procesul de producţie la categoria combustibil - toate utilizează gaze naturale. Însă pîinea este un produs mai mult sau mai puţin subvenţionat de către stat, astfel că adausul comercial la preţul final al acesteia practic este nul. Dar această situaţie se răsfrânge mai mult asupra, după mine, a întreprinderilor de stat, nu însă şi asupra producătorilor privaţi. În plus, o altă situație avem în cazul produselor nesubvenționate de stat, cum ar fi laptele spre exemplu. Însă deseori observăm prezența statului în stabilirea preţului final la acest produs şi asta din simplul motiv, după cum şi Dumneavoastră aţi observat că acesta, adică laptele, preţul acestuia nu prea variază mult de la un magazin la altul. Unde mai pui, că cel care este cel mai mult afectat este fermierul de la sat, care în majoritatea cazurilor îşi vinde laptele intermediarilor la un preţ de două ori şi ceva mai mic.”
Europa Liberă: Ar avea aici statul drept de intervenţie? În reglementarea preţurilor, sau a unor asemenea situaţii?
Iurie Gotişan: „Bine, libertatea celui care stabileşte preţurile este limitată de acei factori pe care i-am menţionat mai sus. Iar consumatorul în linii mari este singurul în măsură să aprecieze, dacă preţul produsului este corect prin raportarea lui la valoarea de întrebuinţare a acestuia, până la urmă. Bineînţeles că fiecare producător sau agent economic este în măsură să-şi stabilească preţul unui produs în dependenţă, eu ştiu, de costurile irosite pentru producţia unui bun cutare, însă asta ar trebui să se facă în limitele rezonabile. Or, atunci când se depăşesc intenţionat acele limite, deseori stabilite şi prin lege, cred eu, statul are dreptul să intervină. Pe de altă parte producătorul poate fi taxat nu numai de către autorităţi, dar şi de către simplii cetăţeni, fiindcă după mine măria sa consumatorul este cel care decide dacă preţul este corect, renunţând într-un final să mai cumpere un produs anume.”
