Nu pun mâna-n foc că m-aş fi grăbit să deschid cartea lui John Cowper Powys, Cercul nebunilor, Humanitas, 2009, dacă ştiam ce deznodământ cumplit mă aşteaptă la capătul celor 420 de pagini. Chit că recomandarea lui Georges Steiner de pe coperta a 4-a ar fi trebuit să mă pună-n gardă: „Romanele lui John Cowper Powys sunt singurele din literatura engleză capabile să rivalizeze cu scrierile lui Tolstoi sau Dostoievski”. (Cu accent pe Dostoievski, aş adăuga eu între paranteze…)
Doi fraţi trecuţi binişor de prima tinereţe: pe cât de viguros fizic, dar „frigid” sentimental cel mai mare, Rook, pe-atât de sensibil, dar, vai! bolnav mezinul, Lexie, trăind şi unul şi altul sub spectrul ameninţării stingerii dinastiei Ashover. Or, de trei generaţii stăpânii domeniului Ashover au proasta inspiraţie de a-şi alege femei de condiţie joasă, amorurile lor furtive dând naştere unor bastarzi sau „juma’ oameni juma’ dobitoace”. Nu face excepţie nici Rook, actualul stăpân, cel ce „purta blestemul de a face nefericită orice femeie de care se apropia”, şi de la care toată lumea se aşteaptă la un urmaş. Şi tocmai el se împarte între ţiitoarea Netta, aristocrata Ann ce-i va deveni, în urma unei uneltiri, soţie şi Nell, plăpânda nevastă a preotului William Hastings. Cum ar veni, un triunghi cu patru unghiuri!
Cumplită ecuaţie, şi mai ales irezolvabilă: „Pe Netta o dezamăgise la culme şi apoi o zvârlise. Pe Nell o ademenise şi apoi o zvârlise. Pe Ann o exasperase şi apoi o umilise dincolo de marginile iertării. Să fi existat oare în el ceva care transformă orice intimitate cu o femeie într-o legătură primejdioasă şi fatală?” Şi atunci destinul îi pune-n mâna preotului ce şi-a ieşit din minţi – nu atât de gelozie, cât tot scriind fără întrerupere la o carte ce se va întoarce împotriva-i – o banală greblă, un fel de „soră mai mică” a toporului lui Raskolnikov.
Scurt pe doi: nu se poate citi nepedepsit o asemenea cartea, a o lăsa însă necitită chiar că înseamnă o crimă împotriva spiritului!
17 oct. ’11
