Linkuri accesibilitate

Amnesty International cere Libiei să pună capăt arestărilor și abuzurilor împotriva prizonierilor


Organizația Amnesty International a cerut autorităților interimare din Libia să pună capăt arestărilor și abuzurilor împotriva prizonierilor suspectați de a fi luptat de partea liderului fugar, Muammar Qaddafi.

Într-un raport publicat astăzi, organizația cu sediul la Londra spune că există dovezi ale „torturării și maltratării” în ultimele luni a mii de deținuți de către autoritățile interimare, care ar fi vizat mai ales mercenari africani angajați de Gaddafi.

Raportul se bazează pe interviuri cu aproximativ 300 de deținuți vizitați de Amnesty în 11 centre de detenție din Libia de la mijlocul lui august până la mijlocul lui septembrie. Organizația mai spune că autoritățile libiene interimare au promis să examineze situația.
XS
SM
MD
LG