Linkuri accesibilitate

Ministrul ucrainean al justiţiei crede că termenul pedepsei pentru Yulia Timoşenko ar trebui redus


Ministrul ucrainean al justiţiei Aleksandr Lavrinovici a declarat că sentinţa pronunţată împotriva fostului premier Yulia Timoşenko a fost dreaptă, dar că pedeapsa de 7 ani închisoare ar trebui redusă. El a precizat că este treaba parlamentului i să modifice legislaţia astfel încât „infracţiuni” precum cea de care a fost găsită vinovată doamna Timoşenko să fie considerate politice şi nu penale. Decizia de ieri a unui tribunal din Kiev de a o condamna pe Yulia Timoşenko la 7 ani închisoare pentru că ar fi semnat un contract cu Gazpromul care ar fi dezavantajat Ucraina a fost criticată aspru de Uniunea Europeană, Statele Unite şi Rusia.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG