Linkuri accesibilitate

Teroristul iranian a pus pe gânduri Casa Albă


Uşa ambasadei Arabiei Saudite la Washington
Uşa ambasadei Arabiei Saudite la Washington

SUA acuză regimul de la Teheran că ar fi pus la cale asasinarea ambasadorului Arabiei Saudite la Washington.




Statele Unite au ameninţat că vor impune noi sancţiuni Iranului, pe care îl acuză că ar fi pus la cale asasinarea ambasadorului saudit în America. Teheranul a respins imediat acuzaţia drept „ridicolă” în timp ce Statele Unite au dat publicităţii un avertisment oficial că a crescut pericolul unor atacuri anti-americane. Ileana Giurchescu rezumă relatările reporterilor Europei Libere:

SUA ameminţă Iranul cu noi sancţiuni
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Link direct


Statele Unite au anunţat că doi bărbaţi, cu legături directe în forţele de securitate iraniene, sunt acuzaţi de a fi încercat să cumpere un asasin, acuzaţie respinsă de Teheran. Secretarul de stat, dna Hillary Clinton a declarat că Statele Unite se vor consulta cu aliaţii săi pentru a izola şi mai mult Iranul.

Cei doi acuzaţi sunt Manssor Arbabsiar, naturalizat în America şi deţinătorul unui paşaport iranian şi Gholam Shakuri, care trăieşte în Iran şi este membru al forţelor Quds, unul din braţele înarmate ale Gărzilor Revoluţionare. Procurorul general, Eric Holder a declarat că Statele Unite sunt determinate să tragă Iranul la răspundere. Iar la Londra, premierul britanic David Cameron a declarat că dovezile împotriva Teheranului sunt „şocante”.

În avertismentul emis în lumea întreagă, în care se vorbeşte despre pericolul unor atacuri anti-americane, se mai arată că Iranul poate să fi adoptat între timp o politică „mai agresivă „în domeniul terorismului și că Teheranul ar putea încerca să finanţeze astfel de acţiuni anti-americane, în Statele Unite sau în alte ţări.

Ministerul de externe iranian a respins toate aceste alegaţii drept „un basm american” în timp ce la Naţiunile Unite, ambasadorul Iranului s-a plâns de „acţiunile agresive” ale Americii.

Arbasiar, a precizat procurorul general Holder, a fost arestat pe unul din aeroporturile din New York încă din 29 septembrie, iar în detenţie a făcut o serie de mărturii care stabilesc clar legătura dintre planul de a-l ucide pe ambasadorul saudit şi serviciile secrete iraniene.

Luni de zile, a continuat Holder, agenţi americani au lucrat să submineze planul de asasinat care a implicat negocieri între cei doi acuzaţi şi un agent secret american, pe care vroiau să-l angajeze pentru a comite asasinatul.

Se pare că Teheranul ar fi plătit un milion 500 de mii de dolari, din care 100 de mii au şi fost transferaţi într-o bancă americană. Se pare că presupusul asasin ar fi trebuit să detoneze o bombă într-un restaurant unde mânca ambasadorul saudit.

Ambasada saudită a mulţumit autorităţilor americane, iar preşedintele Barack Obama a calificat planul despre „o violare flagrantă a legislaţiei americane şi internaţionale”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG