Linkuri accesibilitate

O carte încă de actualitate: „1984” (George Orwell)


Natalia Baltaga
Natalia Baltaga

Natalia Baltaga: „astăzi R. Moldova deşi dispune de libertate şi suveranitate, ar trebui să luăm exemplu, să nu ne dăm bătuţi, să luptăm pentru identitatea naţională.”




De vorbă cu studenta în jurnalism Natalia Baltaga, la Librăria din Cartier:

Natalia Baltaga: „Ultima carte pe care am citit-o se numeşte 1984, este scrisă de scriitorul englez, George Orwell. Este o istorie inventată de autor, o istorie ireală despre împărţirea lumii în trei state care sunt în permanent război unele cu altele şi în fiecare dintre ele sunt instituite sisteme absolut totalitariste.

În fruntea statului Oceania este Marele Frate - partid care se axează pe distrugerea totală a conştiinţei umane. Omul ca personalitate nu poate să decidă absolut nimic - cum să trăiască, cum să-şi vadă de viaţa personală, ne mai vorbind de identitate naţională sau de istorie, adică este o realitate falsificată.”

Europa Liberă: Prin ce te-a impresionat acestă carte?

Natalia Baltaga:
„M-a impresionat foarte mult personajul, protagonistul romanului. Este unul dintre puţinii care înţelege că jocul partidului este, de fapt, o farsă. El visează la existenţa unei confrerii, care s-ar putea răscula împotriva partidului şi chiar face unele încercări să adune mai mulţi oameni care gîndesc la fel ca el, pentru a răsturna partidul. În final el este torturat, maltratat este la un pas de moarte, fiind demascat de către Poliţia Gîndirii, care lucrează în interesele partidului, şi în urma tuturor torturilor el totuşi acceptă această ideologie.”

Europa Liberă: Ar fi actuală această carte pentru Republica Moldova. Şi dacă da, atunci prin ce?

Natalia Baltaga:
„Este actuală în contextul în care am fost plasaţi. Ceea ce au fost manipulările din URSS. Pierderea identităţii naţionale. Şi chiar este o idee pe care putem să o plasăm în contextul societăţii noastre, protagonistul chiar dacă era singur cu această ideologie, într-o societate care nu-l înţelegea şi nu putea să-l primească, el oricum lupta şi încerca să caute calea asta spre adevăr. Ideea este foarte bună, pentru că astăzi Republica Moldova deşi dispune de libertate şi suveranitate, ar trebui să luăm exemplu, să nu ne dăm bătuţi, adică să luptăm pentru identitatea naţională.”
XS
SM
MD
LG