Linkuri accesibilitate

„Știi mami, cred că ar fi mai bine să cumpărăm o carte, nu-i așa?”


Rodica Nedelciuc
Rodica Nedelciuc

Jurnalul săptămînal al Rodicăi Nedelciuc.




Luni

Ziua mea începe la 5.30. Cafeaua de dimineață, îmi duc fetița la grădiniță, urc în maxi-taxiul care e foarte liber la ore foarte matinale și oprește chiar aproape de poarta liceului „Prometeu”, la care merg mereu cu cea mai mare plăcere.

Jurnalul săptămînal redactat de Rodica Nedelciuc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:55 0:00
Link direct


Sunt prima care deschide cancelaria, am timp să merg sa văd ce fac copiii clasei la care sunt dirigintă și să discutăm despre treburile şi problemele care-i preocupă. Munca mea îmi place foarte mult, deşi nu este una ușoară, a fi profesor implică multă dăruire, energie și, după cum a spus colegul meu, domnul profesor Corneliu Juncu „nimeni nu învață să fie diriginte”, de aceea mă strădui întotdeauna să găsesc calea pentru deveni tot mai bună.

Ziua de luni pare a fi foarte grea, 6 ore, două lecții cu clasa a 7-a, dar trec repede şi energic şi nu realizez cum s-a făcut ora 14:00.

Seara merg să-mi iau fetiţa de la grădiniță. Timp de jumătate de oră răspund la tot felul de întrebări „De ce mâine nu e sâmbătă?”, „De ce Nicoleta nu mai e prietena mea?”, „Unde vom face următoarea zi de naștere când voi împlini 6 ani?” și tot aşa. Întrebarea de luni s-a referit la calculator mic, versiunea de jucărie, pe care l-a adus o fetiță de la grădiniță. Acesta i-a atras atenția fiicei mele destul de mult, astfel că pe drum spre casă m-a rugat întruna să-i cumpărăm și ei unul. După ce am încercat sa-i explic că este un lucru de care nu avem neapărată nevoie ea a încheiat aşa: „Știi mami, cred că ar fi mai bine să cumpărăm, o carte, nu-i așa?” Nimic nu m-ar fi bucurat mai tare decât copilul meu spunând că vrea o carte. Seara, nu mergem la culcare până când nu trecem încă o data prin Albinuța, cartea preferată a fiicei Miriam.

Marți

Ajung la liceu devreme si mă întâlnesc, ca de fiecare dată cu doamna profesoară Zinaida Vîrlan, cea care îmi dă sfaturi care fac mai mult decât cinci ani de facultate de pedagogie. Pe lângă un pedagog minunat, care, nu știu cum face ca toți elevii să o respecte enorm, dumneaei este și un om minunat. Îmi place foarte mult să-mi salut şi să discut cu toți colegii, cu fiecare dintre ei descopăr că am de la cine învăţa şi cu cine împărtăşi.

Săptămâna trecută am predat diateza pasivă în limba engleză la clasa a 7-a. Astăzi avem test. Ca de fiecare data la evaluari, am emoții nespus de mari, pentru că rezultatele elevilor sunt rezultatele mele. În pauză am reușit să verific câteva lucrări, sunt deja trei de zece, minunat, începutul e foarte bun.

Orele se termina cu clasele a 5-a. Aici chiar nu ai cum să obosești, sunt copii care îți dau mari speranțe pentru viitoarea generație şi te motivează mereu să munceşti mai mult.

Plec grăbită şi mulţumită de la şcoală. Particip la o ședință cu părinții la grădinița unde merge Miriam. Problema este foarte serioasă: lichidarea asociației părinților. Asist la o cearta penibilă între părinți și director. Mă apuca durerea de cap și o mare dezamăgire, tocmai acolo unde toate problemele ar fi trebuit rezolvate calm, pentru că protagoniştii sunt persoane inteligente şi bine intenţionate, dar iese aşa cum putea fi mai rău. Mă gândesc dacă nu era mai bine să fie şi ei ca şi copii cărora le predau, lucrurile nu ajungeau atât de urâte probabil.

Ajung acasă istovită, însă încă cu putere pentru a răspunde la întrebarile fetiței mele. Pentru a face seara mai deosebită, trecem la o altă carte „Abeceluș”.

Miercuri

Nu mai sunt prima la serviciu, nicidecum nu am reuşit să prind un microbus, toate erau atît de aglomerate că nici nu mai opreau. În sfirșit am urcat, însă a
fost un chin coborârea şi m-a supărat. La şcoala însă totul se schimbă.

Anunțăm rezultatele testelor, avem trei note de opt, un șapte și restul zece, nu e rău, dar se poate și mai bine si iarăşi exerciții cu diateza pasivă. Chiar dacă e o mare sărbătoare - Ziua Profesorului - cînd copiii de obicei sunt un pic distrați, au fost foarte atenți si activi, am avut niște ore impresionante. Dumnezeu ne-a oferit o zi minunată cu soare şi multe multe felicitări din partea elevilor. Nu ascund niciodată că m-am gîndit de multe ori că aș fi putut face altceva în afară de pedagogie, dar întotdeauna am știut că fac ceea ce îmi aduce plăcere.

Cea mai frumoasă parte a zilei, a fost atunci când elevii clasei a VII-a „A”, a căror dirigintă sunt, au mers la prima lor învațătoare pentru a-i oferi un buchet de flori și pentru a-i mulțumi încă o dată pentru toată munca depusă în clasele primare, pentru că ceea ce sunt acum, îi datorează în primul rând Raisei Lazar.

Odată plecată de la şcoală merg la emoţii şi mai frumoase: Pizza şi teren de joacă cu Miriam. Ea urmează să meargă luni într-o excursie cu grupa și doamna educatoare şi entuziasmul a cuprins-o deja, de aceea îmi cere mereu să-i explic de ce nu e luni, lucru care nu e deloc ușor.

Joi

Sună clopoţelul, intru la ora de engleză la clasa V-a, o fetiță, Evelin, mă întreabă: „De ce sînteți atât de tristă?”. Atunci îi zâmbesc și îi spun că nu sunt tristă, amintindu-mi, din nou, de spusele domnului profesor Corneliu Juncu, care povestea că într-o anumită ţară nu ai dreptul să intri la oră dacă nu eşti bine dispus. Bună regulă!

În sfîrșit spre seară îmi apare un pic de timp liber, ma pot bucura alături de Miriam de minunatul ei cadou, primit de ziua ei, săptămâna trecută - „Creionul fermecat”. Este ideal pentru dezvoltarea logicii unui copil de cinci ani şi o bună modalitate de a petrece timpul cu părinţii. După o oră de joc a urmat o cină pe cinste în familie.

Vineri

Sfarsit de saptamana, îmi place weekendul, mai ales că duminică plecăm cu clasa într-o excursie. Hoginești și Țigănești sunt destinaţiile şi sper că vom petrece timpul frumos. Cred că înainte de a vizita alte țări, trebuie să ți-o cunoști pe a ta. Moldova merită cutreierată. În excursie va merge și Miriam, e nespus de fericită, e deja obișnuită cu călătoriile în autocar împreună cu elevii din clasa carora le sunt diriginta. Si ei sunt copii mei...

Ţinerea acestui jurnal m-a făcut să realizez încă odată că am ales exact profesia care mi se potriveşte, fac ceea ce îmi place și sunt răsplătită dublu, cu salariu și cu cunoștințele elevilor. Cred că mi-a plăcut să ţin acest jurnal destul de tare pentru că deja mă gândesc să il continui şi după excursie.

*Născută la 4 noiembrie 1982 in orașul Drochia. Absolventă a Facultății de limbi moderne, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Profesoara la Liceul „Prometeu”, consilier al Grupului 2010 al Programului international YLI.
Previous Next

XS
SM
MD
LG