Linkuri accesibilitate

4.10 - Chișinău: Reacții la anularea vizitei premierului României la Chișinău


Președinții Mircea Snegur și Ion Iliescu la Chișinău în 1992
Președinții Mircea Snegur și Ion Iliescu la Chișinău în 1992

Valeriu Tarlev: „dorim să trăim în bune relații de prietenie, de vecinătate cu România.”





4 octombrie 2001

Ora Moldovei.

Reacții la anularea vizitei premierului României la Chișinău.

După cum era de asteptat, declarația emisă de către Guvernul României, prin care se anunța anularea vizitei oficiale la Chișinău a premierului Adrian Năstase, a provocat reacții din partea puterii de la Chișinău. Încă în cursul serii de ieri ministrul de Externe, Nicolae Dudău, a spus că a aflat cu întârziere despre conținutul pledoariei în cazul Mitropoliei Basarabiei, prezentate la Strasbourg de către ministrul Justiției, Ion Morei. Astăzi primul ministru Vasile Tarlev și lideri ai fracțiunii comuniste din Parlament au comentat la rândul lor declarația Guvernului României și contextul în care a fost făcută aceasta. Relatează Alexandru Eftodi.

Premierul moldovean Vasile Tarlev a calificat astăzi drept incredibilă decizia primului ministru român Adrian Năstase de a renunța la vizita oficială la Chișinău, programată pentru această lună, ca rezultat al declarațiilor considerate ofensatoare la adresa României, pe care le-a făcut marți la Strasbourg ministrul moldovean al Justiției, Ion Morei.

Vasile Tarlev: ,,Până la ziua de astăzi nu cred că este în realitate așa ceva, având legătura directă cu omologul meu român aici ca să discut. Apreciind la un nivel înalt capacitatea și onestitatea omologului meu român, domnul Năstase, cred că vom depune toate eforturile ca totuși vizita la Chișinău, este foarte importantă. Noi rămânem fermi, indiferent de orice declarație, indiferent de orice opinie, cine nu ar fi, noi dorim să trăim în pace, dorim să trăim în bune relații de prietenie, de vecinătate cu România.”

În pledoaria susținută marți la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a examinat problema Mitropoliei Basarabiei, ministrul moldovean al Justiției a acuzat România de amestec direct în treburile interne ale Republicii Moldova. Premierul Tarlev a declarat postului nostru de radio că discursul lui Morei nu a fost aprobat de Guvern.

Vasile Tarlev: ,,Aceasta deocamdată este o opinie expusă, ceea ce la întoarcere noi numaidecât vom examina acea adresare în scris pentru a o aprecia, pentru a ne expune părerea și numai atunci noi vom putea face o declarație sau un răspuns. Dar discursul n-a fost aprobat de Guvern.”

Să precizăm că după audierile de la Strasbourg în problema Mitropoliei Basarabiei, ministru Ion Morei a plecat la Moscova, de unde este așteptat să revină mîine la Chișinău. Președintele grupului parlamentar al comuniștilor, Victor Stepaniuc, a calificat astăzi drept ,,supărăcioasă” și ,,inadecvată” reacția Guvernului român, care s-a arătat îngrijorat în legătură cu acuzațiile de expansionism, pe care le-a adus României ministrul Justiției al Republicii Moldova.

Victor Stepaniuc: ,,Eu sunt absolut convins că aceasta este o chestiune la care politicienii nu trebuie să atragă atenție. Fiindcă orice declarație care o face un politician, dacă țara vecină începe dintr-o dată să se supere asta e straniu, ce fel de relație. Avem relație cu România, avem graniță comună, avem multe lucruri pe care le-am preconizat să le facem și mi se pare stranie tot comportamentul domnului Năstase. Este prim-ministru în țara asta, este președinte, este conducerea țării și nu trebuie să facem... Mie mi se pare că a fost o chestiune, a fost o reacție neadecvată. O reacție neadecvată și gata.”

Surse de la Ambasada României au anunțat în după amiaza zilei că doi miniștri români, cel al Culturii, Răzvan Teodorescu, și cel al Prognozării, Gheorghe Leonard Cazan, și-au suspendat vizitele în Republica Moldova, programate pentru această săptămână. Ambasada României nu a precizat motivul suspendării.

Din Chișinău, Alexandru Eftodi, Radio Europa Liberă

*

Celelate două formațiuni politice, reprezentate în Parlament, și anume Alianța ,,Braghiș” și Partidul Polular Creștin-Democrat au luat și ele atitudine față de discursul buclucaș al ministrului Justiției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sergiu Praporșcic are amănunte.

Grupul parlamentar al Partidului Popular Creștin-Democrat, aflat în opoziție, califică declarațiile ministrului Justiției, Ion Morei, la adresa statului român drept ,,nefondate și scandaloase”.

Vicepreședintele acestei formațiuni, deputatul Vlad Cubreacov, care a reprezentat Mitropolia Basarabiei în procesul de la Strasbourg, a ținut astăzi o conferință de presă. El a calificat drept adecvată reacția primului ministru al României, Adrian Năstase, la acuzațiile aduse de ministrul moldovean al Justiției.

Vlad Cubreacov: ,,Afirmațiile de ordin politic, la care s-a dedat ministrul Justiției, Ion Morei, sunt de-a dreptul scandaloase, foarte grave și sunt de natură să perecliteze bunele raporturi stabilite de-a lungul anilor între Republica Moldova și România, raporturi care poartă un caracter privilegiat, special și pragmatic. Am aflat astăzi care a fost reacția Guvernului României și a primului ministru Adrian Năstase, în special este vorba de renunțarea la preconizata vizită la Chișinău. Cred că această reacție este una adecvată, este potrivită situației. Orice guvern și orice stat ar fi reacționat la fel în cazul în care i s-ar fi adus acuzații atât de grave. Aceasta cu atât mai mult cu cât în procesul intentat de Mitropolia Basarabiei autoritățile române și Guvernul de la București nu au formulat niciodată un punct de vedere oficial.”

Vlad Cubreacov s-a arătat surprins de acuzațiile pe care le-a adus Ion Morei Partidului Popular Creștin-Democrat.

Vlad Cubreacov: ,,Ceea ce m-a surprins, dar mai puțin, este faptul că reprezentantul Guvernului de la Chișinău a subliniat în mai multe rânduri că Partidul Popular Creștin-Democrat din Republica Moldova, pe care-l reprezint, este principalul susținător și promotor al intereselor Mitropoliei Basarabiei atât pe plan național, cât și pe plan internațional, făcând nenumărate demersuri pentru punerea în legalitate a acestei biserici. Faptul corespunde realității, nu înțeleg de ce ar deranja Guvernul Republicii Moldova, pentru că această cauză pentru care am pledat, pledăm și vom pleda permanent este una dreaptă, este în concordanță deplină cu prevederile legislației interne, cu Constituția Republicii Moldova și cu toate documentele internaționale în materie la care Republica Moldova a aderat.”

Într-un mod diferit a reacționat cel de-al doilea grup parlamentar necomunist – Alianța ,,Braghiș”. Deputații acestei formațiuni s-au întrunit astăzi într-o ședință pentru a-și definitiva poziția în această problemă. Amintim că Ion Morei a intrat în actualul Parlament pe listele Alianței ,,Braghiș”, după care a fost confirmat în funcția de ministru al Justiției în Guvernul Tarlev prin votul comun al deputaților din această fracțiune și al celor comuniști. După ședință Dumitru Braghiș, președintele acestui grup parlamentar, a declarat jurnaliștilor că acuzațiile de expansionism, aduse de ministrul Ion Morei la adresa statului român nu sunt justificate, deoarece nu au fost însoțite de probe.

Dumitru Braghiș: ,,Eu consider, și noi astăzi am discutat că în general nu există necesitatea de a înrăutăți relațiile cu toate țările, în primul rând cu țările vecine și cu orișicare altă țară. Deci, noi trebuie să găsim o posibilitate și să rezolvăm problemele în mod pașnic în interesul, în folosul țării. Cât privește cazul concret fracțiunea noastră consideră că totuși există o problemă a bisericii ortodoxe, care trebuie să fie soluționată în cadrul acestei biserici. Iar cazul concret cu învinuirile expuse de domnul Morei, cred că nu era cazul să fie expuse în adresa României. Puteau fi expuse în adresa bisericii respective, poate. Nu știu, trebuie să fie probele respective pentru a avea o asemenea declarație. Și în cazul dat, fiindcă domnul Morei este membru al Guvernului și răspunde, sau a expus opinia, atitudinea Guvernului față de această problemă, cred că Guvernul trebuia, ar trebui să dea lămuririle de rigoare, inclusiv Guvernului României pentru cele expuse de ministrul Morei.”

L-am întrebat pe Dumitru Braghiș dacă se desolidarizează sau nu de declarațiile fostului său coleg de grup parlamentar Ion Morei. Iată ce a răspuns liderul Alianței ,,Braghiș”:

Dumitru Braghiș: ,,Eu am spus destul de clar că nu poate fi învinuită România. Pentru aceasta trebuie să existe probe. Asemenea probe, după câte înțeleg eu, n-au fost date, nici nu pot să mă solidarizez cu asemenea declarații. Atunci când vor fi expuse probele, atunci voi putea să-mi expun opinia.”

Dumitru Braghiș a spus că Adrian Năstase a renunțat la vizita sa la Chișinău nu doar din cauza afirmațiilor lui Morei, dar și pentru faptul că părțile nu au pregătit documentele, care ar urma să fie semnate între premierii celor două state.

Din Chișinău, Sergiu Praporșcic, Radio Europa Liberă.

*

La București purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Claudiu Lucaci a reafirmat astăzi poziția, făcută publică ieri de Executivul român.

Claudiu Lucaci: ,,Noi considerăm în continuare că această poziție, pe care a adoptat-o primul ministru ieri în legătură cu declarațiile domnului Morei, ministrul Justiției din Republica Moldova, rămân valabile. Așa cum a anunțat primul ministru, își anulează vizita programată în Republica Moldova și așteptăm un răspuns oficial din partea autorităților de la Chișinău. Eu cred că dacă vorbim despre chestiuni diplomatice, era mai normal ca în primul rând noi să fim informați despre ceea ce urma să se discute în legătură cu Mitropolia Basarabiei. Și dacă e vorba despre telefonul scurt, cred că se putea folosi în ambele sensuri.”

Între timp președintele României, Ion Iliescu, a declarat la rândul său: ,,cred că interesele comune și cele ale Guvernului moldovean vor impune o corectare și scuze la adresa României pentru aceste acțiuni jignitoare.” Referitor la cazul Mitropoliei Basarabiei, Iliescu a spus că ,,acesta reflectă o atitudine incorectă, discriminatorie a Guvernului moldovean față de biserica în limba română”.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG