Linkuri accesibilitate

Acceptarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen în discuția miniștrilor UE la Bruxelles


Miniștrii de de interne și ai justiției din UE urmează să discute astăzi și mâine la Bruxelles despre șansele primirii Bulgariei și României în spațiul Schengen.
Zilele trecute Olanda a anunțat că este împotriva aderării celor două țări, iar Finlanda s-a raliat acestei poziții.
Pentru includerea de noi membri în spațiul de liberă circulație este nevoie de votul unanim al țărilor deja aflate în Schengen.
România și Bulgaria, care urmau să adere în martie anul acesta, susțin că au îndeplinit toate condițiile tehnice. Dar unele țări vest-europene spun că în afara acestor cerințe, românii și bulgarii ar trebui să facă progrese în combaterea corupției și criminalității organizate, înainte de a fi primiți în Schengen.
XS
SM
MD
LG