De la sfârşitul anului 1989-începutul anului 1990, Partidul Comunist al Moldovei a fost presat de mişcarea democratică să renunţe la monopolul asupra puterii în stat. Prima organizaţie care avea să joace rolul de partid politic concurent celui comunist a fost Frontul Popular din Moldova, înregistrat legal la 26 octombrie 1989. Nu a existat însă o lege propriu-zisă care să reglementeze foarte clar activitatea partidelor politice până la declararea independenţei Republicii Moldova la 27 august 1991.
O lege în acest sens este adoptată abia pe 17 septembrie 1991. Adoptată de Parlamentul de la Chişinău şi întitulată „Legea Republicii Moldova privind partidele şi alte organizaţii social-politice”, aceasta punea bazele legale ale sistemului pluripartidist. Legea stipula foarte clar condiţiile pe care trebuie să le întrunească un partid politic pentru a fi înregistrat: prezentarea statutului, a unei liste de semnături de cel puţin 5000 de persoane şi alte formalităţi de acest fel. Ulterior, s-au înregistrat numeroase partide, lista ajungând până la câteva zeci, multe dintre care neîntrunind la alegeri nici măcar votul membrilor oficiali.
Unul dintre cele mai importante articole ale acestei legi este articolul 4, întitulat „Bazele activităţii partidelor şi altor organizaţii social-politice”. Era vorba aici de faptul că nu se admitea crearea şi activitatea partidelor şi altor organizaţii social-politice care să reprezinte interesele statelor străine. Se preciza de asemenea că se interzic organizaţiile paramilitare, dar şi cele care militează împotriva pluralismului politic, principiilor statului de drept, îşi propun ca scop răsturnarea prin violenţă sau prin alte mijloace anticonstituţionale a orânduirii de stat, subminează suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, sau „aţâţă discordie şi vrajbă socială, interetnică şi religioasă”.
O altă prevedere importantă – esenţială aş spune – a acestui articol, se referă la interzicerea partidelor care „propagă metode autoritare şi totalitare de conducere”.
Putea oare, potrivit acestei legi, să fie interzisă înregistrarea Partidului Comuniştilor în 1994? Dacă Republica Moldova ar fi avut atunci o justiţie independentă şi jurişti educaţi în spiritul democraţiei şi a dreptului omului, grupul de iniţiativă de înregistrare a PCRM ar fi avut, cel puţin, mari probleme în a legaliza un partid care purta în denumirea sa un derivat al cuvântului comunist. Or, potrivit acestui articol 4 din legea privind partidele politice din 17 septembrie 1991, exista temei suficient pentru a stabili că PCRM se revendică de la un partid totalitar, şi nu pur şi simplu, dar în calitate de „moştenitor al ideilor şi tradiţiilor PCM”, aşa cum stipulează şi ultimul statut al PCRM, adoptat în 15 martie 2008 la Congresul al VI-lea al partidului. Respectiv, exista temei juridic în a interzice înregistrarea Partidului Comuniştilor sub aceasta titulatură.
În state democratice există interdicţii de acest fel. De exemplu, la 15 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti refuza Partidului Alianţa Socialistă să-şi ia numele de Partidul Comunist Român, invocând ideologia criminală a acestuia şi teroarea pe care a practicat-o decenii la rând asupra poporului român.
Acelaşi lucru se putea invoca şi de către instanţa din Republica Moldova atunci când s-a revendicat înregistrarea unui partid care făcea trimitere chiar în denumirea sa, dar şi elogia în documentele sale constitutive, o ideologie şi practici totalitare, contrare drepturilor omului şi democraţiei.