Linkuri accesibilitate

„Moldova are nevoie de mine aici”


Nighina Azizov
Nighina Azizov

Jurnalul săptămînal al Nighinei Azizov.







Luni

Încep să fac aceste notițe zilnice în calitatea mea de consilier, de membru co-fondator al Women Democracy Network și cu siguranță în calitatea mea de membru de partid și de cetățean activ al țării.

Jurnalul săptămânii cu Nighina Azizov
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:38 0:00
Link direct


Despre familia mea nu voi scrie mult. Pot doar să descriu unul din apelurile care îl primesc din partea mamei mele, care muncește în Italia. Mesajul e la fel, zilnic, dar e cel mai plăcut, deoarece e din partea finite dragi.

Dis-de-dimineață mi-a telefonat cineva care nu m-a surprins, dar totodată mi-a facut o plăcere deosebită. Era o voce plăcută, pe care cu siguranță o cunoaște toată Moldova. Merg la servici cu transportul public. Uneori ajung la muncă fără o bucată de agrafă sau cu încălțămintea răvășită. Se mai întîmplă. Locuiesc în zona unde stau foarte mulți studenți, dar cu foarte puține căi de acces în centrul orașului.

O discutie matinală cu dna Liliana Palihovici, vicepreședinta Parlamentului, și șefa mea. Pe parcursul zilei primesc vreo 40 de apeluri, din diverse colțuri ale republicii, care au practic aceeași tematică: înscrierea în audiență la doamna Palihovici. Dar sunt apeluri și din partea prietenilor, care își fac griji și mă invită la o cafea.

Marți

Cifra magică al celor care cred în superstiții. Mie cifra 13 îmi place. Dis-de-dimineață particip, împreună cu vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici, la o întrevedere oficială cu reprezentanții asociației din Elveția „Green Cross”.

Primesc câteva mesaje din partea colegilor din Partidul Popular European, care mă invită la diferite activități. Nu pot participa la multe dintre ele, deoarece Moldova are nevoie de mine aici. E un fel de responsabilitate pe care mi-am asumat-o, angajîndu-mă în activitățile politice.

Seara m-am întîlnit cu prietenii, pe rînd, ca să discutăm despre proiectele comune… ca între noi tinerii… Întrebările au fost despre „Cînd alegem Președintele Țării, ce mai face șeful…., etc…., ce perspective sunt pentru angajarea în cîmpul muncii, despre facilitătile din partea Statului în domeniul administrării afacerilor și, desigur, despre atacurile raider….”

Miercuri

O sun pe maică-mea pentru a o felicita cu ocazia zilei de naștere. I-am dorit multă sănătate, putere și încredere în propriile forțe. I-am spus că este cea mai scumpă ființă în viața mea și că o iubesc mult.

După munca la birou, am hotărît să merg la prima lecție de yoga la invitația unui prieten care m-a convins că face bine. Când am intrat în sala de antrenament, am vazut mai puțini tineri. Acest lucru m-a bucurat, dar și m-a întristat.

Fiind tineri, nu ne gîndim prea mult la sănătate, doar in cazuri de urgență și atunci cautăm soluții rapide. Nu întotdeuna le găsim.

Seara, programez o oră pentru a discuta cu colegele mele din Europa și de peste ocean prin intermediul rețelelelor de socializare. Planificăm să avem o ședință skype în rețeaua WDN cu Olga Karach, disidentă din Belorusia, care a fost arestată pentru că ar fi organizat o activitate teroristă în Minsk. Cu siguranță, chiar dacă este liderul opoziției în regiune, nu și-ar fi permis nici în gînd să omoare copii și mame. Avem inclusă în agendă o ședință a rețelei WDN unde vom discuta despre parteneriatele care le vom consolida întru extinderea rețelei femeilor care doresc să se implice în viața social-politică.

Joi

Sesiunea de toamnă-iarnă încă nu a început, însă comisiile parlamentare lucrează. Deputații pregătesc proiecte de legi pentru perioada care urmează. Împreună cu Alina, asistenta vicepreședintei Parlamentului examinăm petițiile venite de la alegători.

Am o ședință de lucru și cu un consultant din Comisia Protecție Socială. Trec pe lîngă sediul Guvernului. Mă întîlnesc cu Igor Moșneaga, fotograful care lucrează cu premierul. Era cu copiii săi. Se primbla prin parc. M-am salutat și am cerșit un pupic din partea fiului său de doi anișori.

M-am prins la gîndul că vreau să fiu și eu mămică. Dar mai este timp. Acasă am ajuns mulțumită că am petrecut încă o zi în serviciul statului. E un sentiment de liniște totală cînd știi că ai făcut lucruri mărunte, dar importante pentru securitatea unui om sau pentru bunăstarea altei persoane. Am gătit și ceva mîncare, să nu spun că nu fac treburi casnice.

Vineri

Împreună cu doamna Liliana Palihovici am mers la
Sunt fericită că oamenii de bună credință se implică și fac lucruri bune pentru societatea noastră.

Șerpeni, raionul Anenii Noi. La o grădiniță din sat a fost inaugurat un teren de joacă pentru copii. Istoria terenului este foarte interesantă: la 1 iunie a fost organizat un concert de binefacere „Copii cuminți cu vedete părinți”, la inițiativa dnei

Palihovici. Banii colectați au fost directionați în ajutorarea copiilor. Iată că un vis al picilor s-a împlinit, iar grădinița din Șerpeni are teren de joacă.

Sunt fericită că oamenii de bună credință se implică și fac lucruri bune pentru societatea noastră. Revenim la Chișinău.

Dna Liliana Palihovici ne convoacă în ședința de evaluare a săptămînii. Mă bucur mult că avem această posibilitate în echipa noastră. E o motivație în plus pentru a veni cu idei noi. Eu finalizez Jurnalul pentru Europa Liberă.

Am emoții. Am fost invitată să organizez un training pentru un grup de copii, dar am refuzat. Nu reușesc. Trebuie sa plec în România pentru a-mi continua studiile la Aspen Institute. E prima oara cand trec Prutul fără viză.

*Nighina Azizov e născută la 20 iunie 1983 în oraşul Duşanbe, Tadjikistan. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative. Magistru în Ştiinţe Politice. În prezent, consilier al vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, co-fondator al organizației Women Democracy Network, Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG