Se ştie că o haină de firmă din două e fabricată în China, dacă nu cumva copiile au şi luat faţa produselor „marcă înregistrată”. Nu acelaşi lucru se poate spune despre literatura chineză, una profund originală, şi care ia cu asalt Occidentul, pentru a-şi impune creatorii de primă mână. Este şi cazul lui Ma Jian, „una dintre cele mai importante şi curajoase voci din literatura chineză contemporană” (Gao Xingjian, Premiul Nobel 2000), al cărui roman Tăiţei chinezeşti, Curtea Veche, 2009, a fost tradus în numeroase ţări, inclusiv la noi.
Cartea la pachet cu Emilian Galaicu-Păun
Scriere-palimpsest, în 10 capitole intitulate provocator „Donator sau dăruit”, „Ocupant sau ocupat”, Urmăritor sau urmărit” ş.a.m.d., cartea izbeşte de la bun început prin forţa cu care proiectează realitatea cea mai anostă într-o lume imaginară ce se dovedeşte a fi mai puternică decât materialismul dialectic al noii strategii de deschidere a Partidului.
Nu există personaj să nu se raporteze, într-un fel sau altul, la linia politică impusă de Deng Xiaoping; or, personajele sunt absolut memorabile: un donator profesionist de sânge a cărui „cea mai mare realizare (…) a fost capacitatea de a produce cantităţi nelimitate de sânge tip AB”; un proprietar al crematoriului Delectarea ce-şi arde muşterii (de vii!) pe muzica lor preferată, inclusiv mama (de vie!) în acordurile unui cântec frivol; o femeie îndrăgostită ce se sinucide într-o reprezentaţie live, lăsându-se devorată de un tigru, de faţă cu toată lumea; o pisică ce face faţă „interogatoriilor efectuate de doi ofiţeri de la Serviciul Naţional de Securitate” şi care, escortată, „reuşeşte să-şi roadă cătuşele şi să evadeze”; un câine vorbitor cu trei picioare ce citeşte „cărţile din raftul de sus” (adică interzise) etc., etc. Iată cum sună un dialog între pictorul ce-şi va face curând auto-critica şi tovarăşul său patru-, pardon, triped:
„– La ce bun omul pe pământ? întrebă câinele cu emfază.
– Hei, fraza asta sună ca din cărţile din raftul de sus! i-am spus eu nervos.
Sper că nu te-ai apucat să citeşti şi cărţile alea în lipsa mea”.
Nici mai mult nici mai puţin, Tăiţei chinezeşti este o carte „din raftul de sus”, ba chiar – de foarte sus!
