E un soi de frămîntare care a cuprins clasa politică moldovenească şi care nu se mai sfîrşeşte, frămîntare provocată de absenţa prezidentului. Ziceam anterior că majoritatea cetăţenilor nu par la fel de zbuciumaţi ca politicienii. Oamenii simpli sînt preocupaţi de problemele lor cotidiene şi nu se simt deranjaţi de imposibilitatea alegerii preşedintelui. Unii dintre cunoscuţii mei mi-au declarat chiar că ei nu au nici o treabă cu Preşedinţia.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Totuşi, neliniştea politicienilor s-a transmis parţial unor reprezentanţi ai elitelor, ai societăţii civile. Aceştia discută, în presă, pe facebook, la mese rotunde, despre cine ar merita să fie preşedinte. Şi asta pentru că majoritatea interlocutorilor merge pe ideea că Marian Lupu, cu trecerea timpului, are şanse din ce în ce mai minuscule.
Şi, iată, un grup de exploratori ai facebook-ului propune ca preşedinte să fie o doamnă. Argumentul grupului e destul de judicios. De ce să nu fie aleasă o femeie în funcţia de preşedinte? O doamnă pe post de preşedinte ar trebui să fie, cel puţin ipotetic, mai aproape de nevoile imediate ale familiei, ar trebui să aibă mai multă grijă de grădiniţe, şcoli, materintăţi, spitale decît de ambasade şi voiajuri prin străinătate.
Există, fireşte, şi voci cvasipatriarhale care spun că o doamnă nu va putea face faţă înaltei funcţii, voci care ne amintesc că doamnele au fost mereu aici la putere, una chiar fiind preşedinte al Parlamentului, iar prezenţa lor în forurile conducătoare nu a schimbat esenţial starea jalnică a lucrurilor. Aşa sau alfel, ideea cu femeia preşedintă de ţară mi se pare agreabilă, frumoasă, atrăgătoare.
Ar mai există însă vreo cîteva idei demne de luat în seamă, în opinia mea. Asta dacă tot ne tulbură starea preşedinţiei autohtone. Un intelectual, vecin de-al meu, se gîndeşte că, după 20 de ani de guvernare proastă, execrabilă, am putea să invităm un străin pe post de preşedinte, ba chiar toţi guvernanţii şi cinovnicii să fie o vreme străini. Sună fantastic şi nu prea patriotic, dar ideea pluteşte în aer după două decenii de stagnare.
O altă idee pe care am auzit-o e aceea că ţara nici nu are nevoie de instituţia Preşedinţiei. Într-o ţară săracă, ar putea să conducă doar parlamentul, iar suprimarea preşedinţiei ar însemna economisirea unor sume enorme şi eliminarea unui motiv de ceartă şi de incertitudine.
Aşadar, pe palierul societăţii civile problema prezidentului se rezolvă repede. Mai greu e cu politicienii de care şi depinde rezolvarea...