Linkuri accesibilitate

„Cartea Feţelor: revoluţia Facebook în spaţiul social”


Alexandru-Braduț Ulmanu
Alexandru-Braduț Ulmanu

Un fragment din interviul realizat de Vasile Botnaru cu Alexandru-Brăduț Ulmanu despre impactul social al rețelelor de socializare pe Interne.




Vechiul refren „căci nu e om să nu fi scris o poezie” nu mai ţine; astăzi mai curînd „nu există om să nu fi deschis un cont pe Facebook sau pe Odnoklasniki”. Ce impact au aşa numitele reţele de socializare? De ce utilizatorii de Facebook şi Twitter au devenit „revoluţionari”? La aceste şi alte întrebări caută să răspundă cunoscutul jurnalist Alexandru Brăduţ-Ulmanu, în volumul său „Cartea Feţelor: revoluţia Facebook în spaţiul social”, apărut recent la Editura Humanitas. Autorul cercetării va răspunde astăzi la întrebările Europei Libere.


Interviul dimineții la Europa Liberă: despre „Cartea Feţelor: revoluţia Facebook în spaţiul social” și impactul rețelelor de socializare pe Internet
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:24 0:00
Link direct


Europa Liberă: Moldova a intrat în istoria modernă cu „Revoluția Twitter” și dacă părea incredibil, a venit revoluția egipteană să confirme, și nu doar. Până la urmă a fost într-adevăr o revoluție sau a fost un mit și continuă să fie un mit?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Dacă vorbim de ce s-a întâmplat Moldova, sigur numim revoluție o schimbare radicală care se petrece într-un timp scurt. Dacă dumneavoastră considerați că a fost o schimbare radicală, atunci a fost o revoluție. Dacă nu, sigur că nu putem vorbi decât despre un eveniment, desigur semnificativ, care a indicat o anumită atitudine a tinerilor sau macar a unei părți reprezentative din aceștia, vizavi de direcția în care se îndreapta țara.


Cât privește Twitterul, latura tehnologică a acestei situații, sigur că însăși sintagma „Revoluția Twitter” pare exagerată, nu numai prin prisma folosirii cuvântului „revoluție”, dar de ce să spunem că este o revoluție Twitter, atâta vreme cât în Moldova totuși Twitterul nu are o audiență atât de mare încât să semnifice, să spunem, un fenomen național? Există specialiști în întreaga lume care s-au aplecat asupra acestei sintagme, și unii dintre ei au atras atenția asupra faptului că totuși este o exagerare să vorbești despre un impact atât de mare al unei noi tehnologii, atâta vreme cât nu foarte multă lume avea de fapt acces la ea.

Pe de altă parte, tehnologia nu trebuie neapărat să fie universală ca să aibă un impact major. Arată acest lucru ce s-a întâmplat iată în Egipt, unde se folosește adesea sintagma „Revoluția Facebook”, pentru a exprima ceea ce s-a petrecut în primăvara acestui an. Și acolo putem discuta. Până la urmă Facebook era un instrument folosit de 5% din întreaga populație a Egiptului, 80 de milioane de oameni. Atâta vreme cât totuși nu a fost folosit pentru diseminarea mesajelor pentru populație în masă, este greu să definim ceea ce s-a întâmplat drept o „Revoluție Facebook”.

Pe de altă parte, există totuși indicii că Facebook a fost crucial în organizarea revoltelor care s-au petrecut acolo, că un grup de tineri s-a pregătit vreme de mai mulți ani, prin internet, comunicând, întâlnindu-se, adunand informații, instruindu-se cu privire la modalitățile pașnice prin care poate fi răsturnat un regim opresiv, cum era cel al lui Mubarak.

Instrumentele de socializare online, sau cum le numim „social media”, echivalează oarecum cu acele case conspirative de pe vremea revoluționarilor de la 1848. Acum nu mai este nevoie desigur de prezența fizică în același spațiu a celor care se întâlnesc pentru a plănui răsturnarea unui regim. Lucrurile se pot întâmpla foarte bine și pe net, și desigur instrumente precum Facebook oferă un spațiu în care schimburile acestea de informații au loc într-un mod destul de comod și de firesc.

Pe lângă asta Facebook a fost folosit, dacă vreți, mai

degrabă ca un catalizator, în sensul că desigur că puțini oameni aveau acces la el, comparativ cu mărimea populației Egiptului, însă erau tineri educați, cumva reprezentativi pentru o generație în căutare de o nouă identitate, de o nouă formulă de guvernare, iar ei au preluat mesajele transmise de la colegi prin rețelele de socializare și le-au transmit mai departe către acei care nu erau la fel de conectați prin tehnologie.”

Europa Liberă: Dacă să vorbim despre beneficiile, avantajele și eventual dezavantajelepe care le oferă acest spațiu virtual unui număr deja important totuși de utilizatori, fenomenul acesta poate fi analizat deja ca un spațiu virutal în care se produce testarea unei societăți de alternativă? Vă întreb pentru că sunteți nu doar un observator dar și un cercetător. Ce se întâmplă în acea lume?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Sigur Facebook este un serviciu reprezentativ pentru ceea ce înseamnă rețele de socializare și social media. Dar este doar unul dintre ele. Este cel mai popular, are un succes imens, are un impact extrem de important în multe țări. În România a crescut în doi ani ca Făt-Frumos, de la câteva mii de utilizatori la peste 3 milioane. Acum deja merge spre 4 milioane de utilizatori într-un timp extrem de scurt, a avut o creștere absolut fulgerătoare.

Sigur, când avem de a face cu astfel de schimbări în natura comunicării dintre oameni, cred că este foarte util să ne aplecăm asupra lor și să vedem ce efect au la nivelul întregii societăți. Întrebarea dumneavoastră presupunea să vorbim despre efecte pozitive și negative, sigur că există din amândouă. Unul din exemplele pozitive, în opinia mea, este legat de modul în care în multe țări se schimbă comerțul, atât la nivelul afacerilor, instituțiilor comerciale, firme, companii, organizații, dar și la nivelul consumatorilor, care iată acum au o mai mare putere decât oricând.

Spre exemplu se schimbă modul în care se desfășoară relațiile cu clienții, cu consumatorii la nivelul companiilor. Acestea sunt mult mai atente asupra impresiei pe care o lasă, pentru că acum oricine poate să spună ceva rău despre o companie, iar aceste lucruri circulă, și o nevinovată și anonimă postare pe Twitter sau pe Facebook poate ajunge să fie preluată de milioane de persoane, să fie apoi multiplicată la nesfârșit și iată ajungem la distrugerea unor companii.

Gap, spre exemplu, care produce haine în Statele Unite și are o rețea întreagă de magazine a încercat să schimbe logo-ul și a fost nevoită să revină asupra deciziei, pentru că consumatorii au reacționat extrem de negativ, și acesta este doar unul din exemple.

În plan social putem să ne gândim, spre exemplu, la o acțiune inițiată de o adolescentă din Suedia, Felicia Mărgineanu, tatăl ei era român, de aici numele de familie românesc. Ea a fost impresionată neplăcut de faptul că un partid naționalist a ajuns în Parlament, drept urmare a lansat pur și simplu un apel pe facebook, în urma căruia a doua zi au fost într-o piață centrală din Stockholm peste 10 mii de persoane.

Iată cum o adolescentă care a renunțat la liceu ca să se

dedice pasiunilor ei, fotografia și dansul, și care probabil niciodată n-ar fi avut acces la o televiziune sau la un post de radio ca să-și spună părerea și ca să cheme la revoltă, a reușit printr-un simplu mesaj pe Facebook să organizeze o acțiune care, altfel, ar necesita un efort organizatoric extraordinar.

Sigur că putem să discutăm și despre efecte negative, despre faptul că viața privată a devenit o himeră, că nu este deloc simplu să ne protejăm în fața invaziei în viața personală și eu cred că este foarte interesant, dacă ne uitam la mentalitățile tinerilor care folosesc Facebook în ziua de azi, pentru ei nici nu mai este așa de importantă viața privată. Poate că avem de a face și cu o schimbare de mentalitate și de paradigmă în acest sens.”

Europa Liberă: Da, pe terenul defrișat de genul ăsta de democratizare apare, de exemplu, Wikileaks, Assange, care nu e neapărat cu valență pozitivă, dar nici categoric negativă. Apar evenimentele din Marea Britanie, unde doi utilizatori fac pușcărie din cauza ca au utilizat Facebook pentru a chema la violențe și s-au produs violențe. Ne putem proteja noi, societatea, de asemenea efecte sau trebuie să călcăm ca pe niște greble până când nu facem cucuie?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Ne putem proteja în aceeași măsură în care ne putem proteja de orice altă tehnologie și de orice alt fenomen social. Facebook, social media sunt fenomene sociale, dar fenomen social este și mersul cu autobuzul. Acei tineri care au folosit Facebook pentru a chema lumea la fapte reprobabile, să le spunem, ar fi putut folosi și alte platforme. Ar fi putut lua un megafon și ar fi putut merge într-o piață. Sau ar putea trimite scrisori sau să trimită e-mail-uri, pentru că Internetul nu cuprinde doar Facebook și social media.

Sigur că în momentul în care vorbim despre această ușurință și simplitate în comunicarea interpersonală, aceste ustensile, aceste instrumente vor fi folosite și în scopuri nobile, și în scopuri, să spunem, murdare. Ele facilitează evenimente cum au fost cele din Moldova, într-o anumită măsură, sau din Egipt, dar în același timp sunt și un instrument în mâna guvernelor care oprimă poporul. Există studii întregi despre modul în care țări precum China sau alte țări mai puțin democratice sau în care înțelegerea asupra democrației este diferită, se folosesc de aceste instrumente pentru a-și controla cetățenii, inclusiv în țări democratice. Există agenți guvernamentali, care se folosesc de Facebook pentru a vedea care sunt mișcările anumitor persoane suspecte, pentru a spiona, dacă vreți, anumite persoane.

Pe de altă parte, spuneați dumneavoastră la începutul conversației că avem de a face cu o lume virtuală, poate o lume alternativă. Aș spune că lumea pe care o întâlnim în social media nu este neapărat o lume virtuală. „Virtual” cred că este un termen pe care noi îl folosim cumva automat, legat de tot ce înseamnă internet, dar dacă ne gândim la sensul propriu al cuvântului, „virtual” este ceva ce nu se întâmplă, ce se poate întâmpla cumva potențial. Eu cred totuși că nu este vorba despre o alternativă, dacă vreți, digitală la lumea fizică, ci cred că este o altă fațetă a societății, a lumii în care trăim. Cred că este o prelungire a lumii în care trăim, pentru că prietenii de pe facebook sunt oameni normali, ca și noi, oameni reali. Facebook, de altfel, este folosit cu pregădere, pentru a avea relații cu oameni care deja fac parte din cercul nostru social.

Alexandru-Brăduț Ulmanu

Majoritatea utilizatorilor de Facebook, conform statisticilor, nu acceptă între prietenii lor decât persoane pe care deja le cunosc. Ceea ce înseamnă ca să împărțim prietenii noștri în prieteni virtuali și prieteni reali, în funcție de cei pe care ii avem pe Facebook și cei pe care nu-i avem pe Facebook, ar echivala cu împărțirea contactelor noastre în oameni cu care vorbim la telefon și în oameni cu care nu vorbim la telefon. Atunci când e nevoie, vorbim la telefon cu oricine, dacă avem vreo urgență sau dacă trebuie să obține anumite informații.”

Europa Liberă: Trebuie să recunosc că s-a întâmplat și invers. Unii care nu se cunosc fizic și real s-au întâlnit, de exemplu, la schimburi de cărți.

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Mediile de socializare online, Facebook, Twitter, Hi-5, chiar și Odnoklassniki sau alte site-uri de socializare folosite în spațiul ex-sovietic, pe lângă asta putem vorbi despre site-uri de schimb, dacă vreți, schimburi culturale la un anumit nivel, Youtube, site-ul care permite împărtășirea fișierelor video, Wikipedia, care este cea mai mare enciclopedie din lume, și care este creeată de utilizatori, toate aceste elemente permit utilizatorilor să aibă mai multă putere, să colaboreze în moduri diferite, să intervină asupra realității înconjurătoare, să facă singuri știrile, să comenteze etc. Informația se transmite oarecum asemănător cu clasicul „din gură în gură”, de la un om la altul, numai că acest lucru se produce digital, pe internet, in loc să se întâmple în lumea fizică.”

Europa Liberă: Și atunci dumneavoastră, jurnalistul, nu sunteți gelos cumva că se desacralizează monopolul dintotdeauna al jurnaliștilor, presei asupra informației, că s-a democratizat „în halul ăsta” domeniul?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Sigur că toți jurnaliștii se pot simți, dacă vreți, în pericol, pentru că până nu demult, eram o profesie cumva privilegiată. De fiecare dată când deschidem gura la radio sau la televizor, sau când punem câteva cuvinte pe hârtie în presă, obligatoriu zeci, sute, chiar milioane de persoane ne ascultau, ne priveau. Sigur că asta implică și oarecare răspundere foarte mare, de care foarte mulți jurnaliști ar trebui să fie conștienți în mai mare măsură, pentru că nu cunoșteam până de curand o altă profesie care să aibă acest privilegiu de a avea acces automat la un public și de influiența într-o așa mare măsură atitudinile oamenilor.

Acum însă lucrurile pe care le făceau jurnaliștii, și pentru care erau plătiți, și sunt plătiți în continuare, le poate face oricine, putem discuta la orice nivel și putem discuta despre calitate, principii, standarde, dar practic acum toată lumea știe să mânuiască un aparat de fotografiat, să facă o fotografie sau un filmuleț și să-l pună pe Youtube sau pe Flickr sau pe blogul personal. Toată lumea își poate face un site, care să arate mai mult sau mai puțin profesionist, toată lumea poate să aibă o voce.

Și mai interesant este că toate aceste milioane de oameni care produc conținut, uneori produc un conținut de o calitate foarte bună. Wikipedia, de exemplu, potrivit studiilor, se bucură de o credibilitate și acuratețe asemănătoare cu o enciclopedia britanică, deși este alcătuită de persoane care nu au neapărat o calificare. Deci, toate aceste milioane de oameni sunt dispuse să muncească pe gratis. Sigur că e o mare amenințare pentru profesia jurnalistică, dar în același timp este o oportunitate, pentru că atunci când reușești să folosești cu cap aceste resurse, poți să implici utilizatorii, că acum le spune utilizatori, nu le mai spunem ascultatori, cititori sau telespectatori, poți să-i implici în procesul jurnalistic și astfel să profite toată lumea de pe urma conlucrării cu publicul. Cred că asta este, de altfel, una din trăsăturile fundamentale ale Facebook și social media în general, că transformă ceea ce până nu demult erau enunțuri – în conversații. De la jurnalism pana la artă. Iar asta, cred eu, are efecte importante, în majoritate pozitive.”

Europa Liberă: În același timp terminalul ăsta „virtual” devine spațiul în care se instituie anumite norme. Mulți cârcotași, eu uneori fac parte din categoria asta, sunt indignați că acolo apar norme lexicale care nu sunt acceptate în literatură, în jurnalistică. Ele devin o normă de comunicare între adolescenți. Se poate întâmpla că la un moment dat limbajul ziarelor va deveni arhaic și norma va deveni limbajul Facebook-ului?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Eu aș vrea să precizez că nu fac neapărat prozelitism în favoarea Facebook sau a social media, nu spun că trebuie neapărat să fiți acolo, eu încerc să privesc lucrurile obiectiv, și pur și simplu să observ fenomenul și să scriu despre efectele acestuia. Sigur că aveți dreptate, în mediul digital lucrurile se schimbă foarte repede. Fiind adoptate de anumite grupuri, cu precădere de tineri in primul rand, limbajul de acolo poate să difere, să spunem, de limbajul pe care-l întâlnim în ziare.

Există oameni care sunt obișnuiți să vorbească limba engleză și amestecă foarte mult engleza cu româna, spre exemplu. Și desigur că aceste lucruri sunt criticabile, până la un punct. Pe de altă parte, în orice societate aceste lucruri se întâmplă nu numai în lumea digitală. Se întâmplă în conversațiile de zi cu zi, se întâmplă la fotbal, pe maidan, în piață, limba evoluează. Avem cuvinte noi care intră în limbă permanent. Avem acțiuni noi, avem toată această tehnologie care aduce termeni noi, care trebuie cumva adoptați și adaptați. Sigur că pe Facebook nu e vorba numai de englezisme, dumneavoastră v-ați referit probabil și la un anumit mod, mai neglijent, de exprimare, jargon, nerespectarea regulilor gramaticale, de punctuație și altele.

Facebook este, dacă vreți, o oglindă a ceea ce se întâmplă la nivelul schimbărilor acestora. Dar este un efect care este cumva inevitabil, având în vedere că atâta lume este în aceste medii digitale, desigur nu vorbim doar despre Facebook și Twitter, dar și despre Odnoklassniki, care este foarte popular în Republica Moldova. Atâta vreme cât acolo sunt atât de mulți oameni care sunt obișnuiți să vorbească într-un anumit fel în diferite contexte, atunci când discută între ei sunt tentați să neglijeze anumite norme, să introducă cuvinte, să le spunem neortodoxe etc. Sigur că mediul digital accentuează aceste lucruri, tocmai pentru că este atât de dinamic și este atât de ușor să ne întâlnim acolo.

Pe de altă parte sunt și multe lucruri bune care ies de acolo. Eu, de exemplu, mă bucur că Facebook încurajează oamenii să-și asume identitatea. Dacă ne gândim la fenomenul comentariilor pe Internet, este foarte simplu să faci comentarii ofensive, jignitoare, atunci când te ascunzi în spatele unui pseudonim, nici macar nu ești obligat să-ți declari o identitate, așa cum se întâmplă pe multe siteuri, în subsolul cărora găsim reacții la diverse articole. Este deajuns să ne uităm la ce se întâmplă la site-urile mari din România, ca să vedem care este nivelul, ca să vedem cât de murar, la cât de jos pot ajunge lucrurile. De la comentarii rasiste, la tot felul de cuvinte urâte, cumva mascate prin ortografie.

Pe Facebook, totuși, trebuie să spui cine ești. Chiar și atunci când îți asumi o identitate falsă, controlul asupra ceea ce declari pe Facebook este mult mai mare, pentru că acolo sunt oameni reali, sunt prietenii tăi din viața reală. Să spunem că ți-ai creeat un cont cu un nume fals, lucru pe care, apropo, termenii de folosire a serviciului îl interzic, dar să spunem că ai făcut acest lucru, prietenii tăi oricum știu cine ești cu adevărat sau te exclud. Doar oamenii tind să fie mai reținuți atunci când trebuie să-și asume lucrurile pe care le spun. Cred că asta e important.”

Europa Liberă: Cât privește societatea, mă gândesc, de exemplu, să compar Facebook-ul cu Graffiti. Lumea a tot luptat cu Graffiti, până un primar isteț s-a gândit să folosească acești desenatori în scopuri nobile, și i-a chemat la vopsirea unor garduri inestetice. Facebook, prima dată cred că a avut aceeași reputație, de teren de joc pentru copii teribili, ca până la urmă asta să devină atât de important și serios, încât societatea să ia în calcul această platformă. Unde și cum este tratată această platformă, în special în spațiul estic?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Cred că diferența între Facebook și Graffiti, ați făcut o comparație foarte interesantă, care până la un punct este absolut valabilă, dar cred că diferența nu a început totuși ca o mișcare subterană marginală. Facebook a început la Harvard, la cea mai prestigioasă instituție de învățământ superior din SUA, din inițiativa unui puști teribil de sigur, cum a fost Zuckerberg, și care dăduse deja dovada că este foarte inventiv și că este în stare să treacă peste anumite reguli. Ceea ce a făcut el era în limitele legii, și, mai mult, era un instrument care permitea studenților și angajaților de la Harvard să se cunoască mai bine între ei.

Frustrarea lui Zuckerberg era că la Harvard nu exista un caiet de ani unversal, care să cuprindă într-un fișier electronic toate numele, pe toți cei care veneau la facultate, și, să zicem, fotografia lor, ceea ce mai târziu a devenit fotografia de profil în Facebook. De altfel, facebook-urile, pentru că Facebook era un substantiv comun în Statele Unite, de fapt asta reprezentau, caietele acelea de ani, niște cataloage, niște directoare în care se treceau studenții din fiecare an, facultatea la care învață. Sigur că la sfârșitul anului aveai acel caiet de absolvire. Inițial, pana la apariția internetului erau niște cataloage fizice, niște cărți, niște catastife, însă cu apariția internetului lucrurile au intrat în sfera digitală și sigur că universitățile au început să adopte această metodă de a-i cataloga pe studenți în aceste, dacă vreți, mari cataloage electronice.

Frustrarea lui Zuckerberg venea din faptul că el nu putea, ca student, să vadă cine sunt colegii săi, și să folosească cataloagele pentru a avea contacte aprofundate cu ei. Astfel a creeat Facebook, care inițial era disponibil numai în Harvard, și care a avut un asemenea succes, încât toată lumea de la Harvard aproape, a început să-l folosească, dar nu numai atât. Școlile din zona care auzeau ce se întâmplă la Harvard vroiau și ele un serviciu asemănător. Ei au avut o strategie de expansiune extrem de interesantă. Au extins serviciul treptat la școlile de prestigiu din nord-estul SUA și apoi mai departe la alte școli. Se ajungea ca 5 din cele 6 școli-universități dintr-o zonă să aibă Facebook, iar studenții la cea de-a 6-a universitate să se zgârâie pe ochi, așteptând cu nerăbdare să ajungă și la ei.

Deci au avut o strategie de extindere absolut remarcabilă și ca fenomen marketing. În plus, Facebook a fost privit ca un succes potențial încă de la început. Zuckerberg, înca din primele luni de existență a Facebook a avut oferte de milioane de dolari pentru a vinde acest serviciu și a refuzat constant să renunțe la pachetul de control.”

Europa Liberă: Asta am văzut în film, dar tocmai întrebarea unui utilizator care este la randu-i utilizat de către Zuckerberg să-și facă banii: de unde? Presupun că din publicitate. Dar nu e cumva cinică în esență această afacere care se extinde tocmai pentru a câștiga mulți utilizatori, egal mulți bani?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Scopul declarat al lui Zuckerberg și al celor care controlează Facebook în acest moment nu este neapărat de a face bani. Cum ați spus, se poate vedea și în film, filmul se bazează pe o carte care ficționalizează povestea. El nu trebuie luat neapărat de bun. Există o carte, după părerea mea, mult mai bună despre istoria Facebook-ului, care se cheamă „The Facebook Effect”, care relatează jurnalistic, este scrisă de un jurnalist, în care se poate vedea și cum a fost gândit acest business.

Sigur că orice business în ultimă instanță are ca scop să facă bani. Dar hai să luăm exemplul jurnalismului: un ziar sănătos, ca să supraviețuiască și să aibă succes trebuie să fie profitabil. Dar, cel puțin teoretic, un ziar nu este profitabil dacă nu este cumpărat de public, dacă oamenii nu au încredere în el.

Astfel functionează presa sanatoasă, serioasă din Occident, pe aceste principii: Domnule, dacă noi facem jurnalism de calitate și le arătăm oamenilor că pot să aibă încredere în noi, atunci vom avea succes și comercial. Cu alte cuvinte, succesul comercial foarte adesea este undeva în background. Jurnaliștii conștientizează faptul că răspund în primul rând publicului și că ei trebuie să fie răspunzători în fața lui.”

Europa Liberă: Adică întremează totuși o sarcină socială și morală.

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Exact. În cazul Facebook, scopul declarat al lui Zuckerberg și al colegilor săi este de a schimba modul în care lumea comunică, de a face mai ușoară comunicarea și înțelegerea între oameni și sigur avand in vedere succesul fantastic, avem sute și sute de milioane de utilizatori în toată lumea, putem vorbi cel puțin despre faptul că acest lucru tinde să se întâmple, dacă nu s-a întâmplat deja. Banii la Facebook să știți că au venit greu.

Facebook, pana de curând, nu a fost profitabil. Dar, desigur, ca orice afacere de genul acesta, dacă ai atâția utilizatori, poți la un moment dat să ajungi la o formulă prin care din publicate și diverse alte servicii să faci și bani. De altfel, deși Google are un principiu diferit de funționare, care face foarte mulți bani, este una din cele mai profitabile afaceri din lume, tocmai pentru că are mulți utilizatori, dar asta nu inseamnă că nu ne este foarte util. Am ajuns să spunem în limba engleză „eu google ceva”, în loc de „eu caut ceva”. Sigur că o afacere de succes poate să aibă efecte sociale importante și în mod sigur, dacă nu ar pune pe primul plan utilizatorii, aceștia nici nu ar trata defavorabil serviciile pe care le primesc în acest fel.”

Europa Liberă: Dumnezeu ce crede despre această afacere, cand se uită cum ne jucăm noi de-a Facebook, de-a Google? Ne lasă să ne zbânțuim? Sar ar prefera să ne aducă înapoi, fiecare în peștera lui, să ne vedem de treabă cu nemurelele, cu cărți, cu ocupații agricole?

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Dumneavoastră vreti să spuneți că eu am o linie directă cu Dumnezeu?”

Europa Liberă: Dacă ați studiat Facebook-ul...

Alexandru Brăduţ-Ulmanu:
„Sigur că există o serie întreagă de implicații etice, religioase ș.a.m.d., eu nu cred că Facebook se erijează în Dumnezeu, nu cred că avem de a face cu un serviciu care să dicteze și să controleze tot. Sigur că este un proiect foarte ambițios și, dacă să ne gândim, biserica se folosește și ea de Facebook, așa cum se folosesc toate companiile care se iau în serios.

Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în timpul Campionatului Mondial în Africa, dacă ne uitam la reclame, vedeam că reclamele transmise internațional, nu mă refer neapărat la cele locale, în loc de site-ul obisnuit al companiei respective, dădeau pagina de Facebook a companiei respective, pentru că mergi acolo unde sunt utilizatori. Biserica face același lucru. Avem pagini ale bisericii catolice, ale diverselor biserici ortodoxe, există site-uri religioase pentru tineri, creeate cumva in spiritul social media.

Twitter este un serviciu extrem de utilizat inclusiv în cele sfinte, ca să le spunem așa. De altfel, eu în carte dau la un moment dat un exemplu, există chiar destule biserici în anumite țări, unde enoriașii sunt încurajați să folosească twitter pentru a comunica, pentru că la un moment dat cei care se ocupă de parohia respectivă au constatat că nu au cum să oprească fenomenul și că e mult mai bine să se folosească de el. Și pentru că există un nou mod de interacțiune, facilitat de această tehnologie, îl folosesc pentru a creea sentimentul de apartenență la o comunitate, și pentru a-i stimula pe oameni să se gândească mai mult la Dumnezeu.

E și un banc, nu știu dacă se cade să-l spun, cu ocazia asta dezvălui din carte, pentru că încep unul dintre capitole cu el, poate că multă lume îl știe deja, pentru că ele circulă rapid în spațiul online, despre o domnișoară care se duce la părinte și-i spune că a păcătuit. Parintele îi spune: știu, fata mea, am văzut pe Facebook. Domnișoara îl întreabă ce trebuie să facă ca să fie iertată. Și el spune: dă like la 15 mănăstiri. Sigur că este o glumă, dar este o glumă extrem de interesantă, pentru că ea ne ajută să vedem că de fapt nu e vorba de Facebook, nu e vorba despre Twitter sau Wikipedia. Este vorba despre oameni, iar oamenii găsesc modalități de a comunica între ei.

Desigur că odată ce societatea și tehnologia evoluează, aceste tehnologii se schimbă. Însă, pana la urmă, ceea ce facem pe Facebook facem și în viața reală. Există un autor american care se ocupă de studierea interentului, Claire Sharkey, care spune că cea mai importantă tehnologie de pana la Facebook a fost masa de seară la care familia se aduna ca să discute ceea ce s-a întâmplat peste zi. Într-o anumită măsură Facebook este un astfel de spațiu comun, în care putem să discutăm unii cu alții, și care într-un fel este, chiar dacă vreți o întoarcere la unele valori pe care le pierduserăm atunci cand mass-media a început să controleze tot ce ține de viața noastră.

Cel puțin în zona urbană oamenii se întâlnesc mai puțin unii cu alții, au mai puțin timp și au ora exactă la televizor, preferă să o asculte pe Andreea Esca sau Andreea Marin în loc să aibă o discuție cu prietenii. Tot ce a facut social media in ultimii ani e ca a inversat puțin mersul lucrurilor. Acum sunt mai importante sfaturile prietenilor, la care ai acces atât de ușor pe Facebook.

Sigur că putem discuta despre diferența între a te întâlni în persoană cu cineva și de a discuta online cu cineva. Sigur că putem vorbi despre efectele negative de izolare pe care le poate produce Facebook, dar folosit cu moderație, cu cap, el poate să ne ajute să ne trăim viața mai bine și să dăm mai multă atenție lucrurilor cu adevărat semnificative pentru noi. De asemenea poate să nască și o serie întreagă de efecte negative, oameni care sunt în public și în loc să vorbească cu tine sunt tot timpul cu ochii în telefonul mobil să vadă ce mesaje mai au, cine ce a mai scris. În felul acesta pierd exact ceea ce este mai important, ceea ce se întâmplă în jurul lor.”
XS
SM
MD
LG