Linkuri accesibilitate

Ochelarii de fum


Un desant de 32 de prozatori, repartizaţi în 10 „companii” (Ochelarii parfumaţi, Ochelarii şterşi cu toată grija, Ochelarii cu efecte narcotice, Ochelarii cu dinţi etc.).





Chiar dacă – zice-se – tot românul s-a născut poet, doar proza mai poate să-l facă şi… cititor! Este ideea de la care au pornit alcătuitorii antologiei Ochelarii de fum, Cartex, 2011, ce se vrea, nici mai mult nici mai puţin „un eşantion reprezentativ de proză românească vie (…) nu doar prin faptul că prozele scurte (…) aparţin unor scriitori români în viaţă, ci şi prin faptul că, indiferent de vechimea sau de noutatea lor, ele nu datează, ansamblul lor lăsând o reconfortantă senzaţie de prospeţime” (Paul Cernat).


Cartea la pachet cu Emil Galaicu-Păun: Ochelarii de fum
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:03 0:00
Link direct



Aşadar, un desant de 32 de prozatori, repartizaţi în 10 „companii” (Ochelarii parfumaţi, Ochelarii şterşi cu toată grija, Ochelarii cu efecte narcotice, Ochelarii cu dinţi etc., etc.), câţiva – nume consacrate (Nicolae Breban, Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian), altele de cursă lungă (Daniel Vighi, Radu Aldulescu, Cristian Teodorescu, Ioan Groşan), majoritatea afirmate în ultimul deceniu (Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici, Doina Ruşti, Florina Ilis), cărora li se alătură patru basarabeni (Mihaela Perciun, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan şi Emilian Galaicu-Păun), prezintă texte deja publicate sau inedite, totul într-o adevărată gală de stiluri & voci care mai de care.

Mărturisesc că am fost fericit nu atât să recunosc partiturile deja ştiute (bună parte a textelor sunt reluări, din cărţi ajunse de referinţă: Manualul întâmplărilor, Cruciada copiilor, O sută de ani de zile la Porţile Orientului ş.a.m.d.), cât să gust în premieră absolută micile bijuterii semnate de Ioan Cărmăzan, Daniel Vighi, Cristian Teodorescu, unele redactate explicit pentru această antologie (textele lui Lucian Mândruţă, Dan-Silviu Boerescu ş.a.). Cu atât mai greu îmi vine să desprind din această probă de orchestră un acord dominant, şi atunci – preluând metoda unei cunoştinţe care mă roagă să-i aduc, ori de câte ori plec în străinătate, o pietricică – iau cu mine această imagine a unei lespezi uriaşe din centrul oraşului Armsfoort pe suprafaţa căreia se putea citi: „Tare mi-aş mai dori să fiu răsturnată pe cealaltă parte”, iar odată răsturnată: „Vai, ce bine e să revezi lumina soarelui”.

Or, prin Ochelarii de fum se vede câte-n lună şi stele!
22 august ’11

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG