O expoziție în Franța prezintă zilele acestea lucrările de gravură ale unui artist ceh, Pavel Macek, între care și două cărți-album cu imagini din România. Un interviu cu gravorul ceh, realizat la Evian.
„Le Monde selon Pavel Macek”, Evian 2011
Pe Pavel Macek, înconjurat de vizitatori în expoziția sa itinerantă purtînd titlul „Lumea după Pavel Macek”, l-am descoperit la Evian, orașul francez de pe malul Lemanului, cunoscut multora grație apei sale minerale omonime. Am
aflat că este un gravor și ebenist de la Praga, dar care trăiește de peste trei decenii în exil în Franța, la Limoges.
In expoziție, găzduită într-un palat istoric savoyard al orașului, am avut surpriza să văd un obiect deosebit, o carte sub forma unei cutii de lemn, pe a cărei prima pagină, asemenea unui ecran, puteai derula un lung sul cu gravuri succesive, însoțite de un text, și care purta numele... „Rugăciune pentru Banat”. Cu reacția naturală a ziaristului, am scos imediat reportofonul, întrebîndu-l pe artist dacă albumul este rezultatul unei călătorii în România.
Pavel Macek: „Intr-adevăr am fost de mai multe ori, în special în Banat, fiindcă acolo trăiește, de aproape 200 de ani, o comunitate mică de cehi, și m-am împrietenit cu o familie. Am fost întîi împreună cu soția mea și copiii, apoi cu prieteni de la Praga.”
L-am întrebat pe Pavel Macek cum a perceput viața și tradițiile acestei comunități de cehi din Banat, în cursul călătoriilor sale răsfirate pe mai bine de un deceniu.
Pavel Macek: „Lucrurile s-au schimbat foarte mult de la prima noastră călătorie, imediat după răsturnarea regimului Ceaușescu. Atunci, întreg satul respira veselie, toate casele erau ocupate, oamenii își vedeau de ocupațiile lor tradiționale. Astăzi, jumătate din case sînt abandonate, fiindcă tinerii nu mai vor să trăiască la țară și încearcă să emigreze, de preferință în Cehia, unde găsesc de lucru dar în condiții foarte dificile, nesănătoase.”
Lumea după Pavel Macek
O călătorie în Banat și Maramureș cu gravorul și ebenistul ceh Pavel Macek de la Limoges. O expoziție la Evian în Franța.
„Acum satele au devenit triste, cu o populație redusă, doar cu ceva mai mulți turiști. Am constatat și că acum cîmpurile au fost lăsate în părăsire; cei care mai trăiesc acolo primesc ceva bani de la cei emigrați și au renunțat să mai cultive lanurile de maci, de cereale etc. Înainte toți aveau gospodării cu tot felul de animale; acum caii i-au vîndut și și-au cumpărat un mic tractor. Lucrurile se schimbă repede ca mai peste tot.”
„Cînd am fost prima dată nu exista electricitate în sat, doar un mare generator care funcționa 2-3 ore seara; nu exista telefon. Apoi, prin intermediul unei asociații cehe, «Persoane în necesitate», au trecut toți pe telefoane portabile. La prima călătorie nu existau televizoare sau video, apoi au trecut brusc de la nimic la DVD-uri. Schimbarea a fost enormă pe toate planurile.”
Pavel Macek mi-a spus în continuare: „In afară de Banat am vizitat de mai multe ori Maramureșul și Bucovina, în nordul României. Acolo însă contactul cu oamenii a fost mult mai restrîns, noi nevorbind românește. Ne-am limitat să admirăm peisaj minunat, lucrul lemnului, porțile, casele cu lemn sculptat peste tot. In calitatea mea de ebenist, am fost foarte impresionat. Faptul m-a inspirat pentru un album despre Maramureș: iată o femeie care privind gravura ai spune că are 80 de ani; în realitate ea avea în jur de 50, dar cu o față distrusă de viața grea. In cartea mea sînt și gravuri ale cimitirului vesel de la Săpînța...”
„A doua carte de gravuri pe care am făcut-o se intitulează „Rugăciune pentru Banat”, despre satul care m-a impresionat. Am editat-o într-o colecție denumită „Lecții de geografie” și care îmi permite să ilustrez regiunile și orașele vizitate. Am descris puțin situația locului, iar apoi cartea se derulează ca un sul, cinci metri de gravuri, pe marginea fiecăreia scriind un poem sau relatînd o istorie din acel sat.
De exemplu, despre o femeie care se ocupă acum de mormintele rudelor celor plecați din sat; sau despre experiența unui prieten cu care am plecat la tîrg, la trei dimineața, într-o căruță trasă de cai, pentru a vinde șase obiecte de porțelan. Am făcut trei ore dus, trei ore întors, pentru aceste șase porțelanuri, iar în cele din urmă el și-a vîndut caii pentru a cumpăra un tractor. Ca apoi tot el să ne spună: e idiot, fiindcă terenul fiind mult în pantă, cu tractorul nu mai pot merge peste tot, cum făceam cu caii. Dar l-a cumpărat, pentru a fi în rînd cu ceilalți din sat.”
Despre albumele sale, Pavel Macek spune că nu știe să le comercializeze și că nu a putut trăi din profesia sa de ebenist. Mărturia unui exilat, în fond, unul dintre cei mulți care au părăsit Cehoslovacia după invazia sovietică din 1968, chiar dacă, în cazul lui nu a făcut-o în calitate de refugiat politic.
