Linkuri accesibilitate

SUA aproape de faliment ?


Barack Obama
Barack Obama

Statele Unite se află la o săptămână de incapacitatea de plată. Preşedintele Obama transmite un nou îndemn Congresului.



Pe 2 august, pentru prima dată în istorie, Statele Unite mai precis administraţia americană ar putea intra în incapacitate de plăţi. Cu consecinţe greu de prevăzut, mai ales pe termen mediu sau lung, aşa cum a avertizat şi preşedintele Barack Obama în ultimul său discurs televizat. Ileana Giurchescu rezumă relatările corespondenţilor Europei Libere:


SUA, aproape de faliment
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:35 0:00
Link direct



Problema este ridicarea plafonului până la care statul, administraţia are voie să se îndatoreze, stabilit acum la 14,3 trilioane de dolari. Pe 2 august, plafonul va fi atins şi din acel moment, Statele Unite nu-şi vor mai putea achita nici o datorie, externă sau internă, fie că este vorba de rambursarea creditelor sau de plata asigurărilor sociale şi de boală.

În discursul ţinut ieri noapte la televiziune, preşedintele Obama a dat din nou vina pe opoziţia republicană pentru situaţia dramatică în care se află Statele Unite. „Încearcă să ne oblige să acceptăm toate reducerile dramatice de cheltuieli pe care la propun şi nu sunt dispuşi la nici un compromis”, a continuat preşedintele, arătând că din această cauză, de săptămâna viitoare, statul s-ar putea să nu mai plătească pensiile şi alocaţiile veteranilor, asigurările de sănătate sau ajutoarele sociale.

Motiv pentru care Obama i-a îndemnat pe americani să se mobilizeze şi să exercite presiuni asupra republicanilor.
În acest moment, şi democraţii şi republicanii au câte un plan, nici unul nu are şanse de a obţine majoritatea în Congres.

Democraţii propun reducerea deficitului cu aproape 3 trilioane în următorii 10 ani dar dublarea limitei până la care statul are dreptul să se îndatoreze.

Republicanii vorbesc de o reducere treptată a deficitului, prima fiind de puţin peste un trilion de dolari în următorii 10 ani dar şi de o ridicare treptată a plafonului datoriei. Ceea ce înseamnă că aceeaşi bătălie ar urma să se repete în șase luni, în mijlocul campaniei pentru alegerile prezidenţiale şi alegerile parţiale pentru Congres.

O soluţie respinsă categoric de preşedintele Obama: „Le-am spus liderilor ambelor partide, – a declarat preşedintele în discursul televizat, – că trebuie să vină la timp cu o soluţie care să treacă prin Congres şi pe care eu să o pot semna”.

Pieţele financiare reacţionează foarte nervos la criza din America: agenţiile de rating au ameninţat că, pentru prima dată, Statele Unite îşi vor pierde calificativul de AAA, cel mai bun acordat de aceste agenţii. Dolarul a continuat să scadă în raport cu multe valute, nu şi cu euro, iar preţul aurului a atins valori record.

Pe termen mai lung, a avertizat Fondul Monetar Internaţional, când pieţele financiare vor pune la îndoială capacitatea Statelor Unite de a-şi achita datoriile, împrumuturile se vor scumpi. Iar aceste împrumuturi scumpe tot de americani vor fi plătite, prin faptul că vor creşte preţurile, costul creditelor ipotecare, costul vieţii în general.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG