Linkuri accesibilitate

„Vacanţă politică” la Chişinău: Ce va urma?


Igor Boţan: Situaţia actuală se va prelungi în toamnă, dar agenda noului sezon politic e marcată de mesajul premierului Filat.


La Chişinău lumea politică pare să fi intrat în vacanţă şi temperaturile ridicate de afară par să-i fi gonit pe politicieni din arena care, până mai ieri, a fost extrem de tensionată. Ici-acolo se mai aud chemări la reconciliere şi dialog, dar ele vin, în general... de la partenerii externi ai Moldovei. Valentina Ursu l-a întrebat pe analistul politic Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, cum vede situaţia politica a Moldovei, după vacanţa de vară? Ce putem aştepta?


Un punct de vedere de Igor Boţan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:33 0:00
Link direct



Igor Boţan: „În toamnă vom avea un fel de prelungire a situaţiei pe care o avem astăzi. Dar agenda pentru sezonul politic nou a fost determinată în mesajul primului ministru, Vladimir Filat, care spunea că se pregăteşte pentru remanieri guvernamentale, pentru estimarea eficienţei corpului de miniştri şi pentru pregătirea alegerilor şefului statului.”

Europa Liberă: Ar putea premierul să facă remanieri guvernamentale, din moment ce celelalte două componente, PL-ul şi PD-ul, au spus foarte tranşant că nu e cazul să se intervină acum cu aceste remanieri?

Igor Boţan: „Este adevărat că primul ministru nu poate face remanieri de unul singur, fără acceptul preşedintelui interimar. Dar primul ministru ar putea să dea un exemplu pozitiv, făcând remanieri între miniştrii pe care i-a numit Partidul Liberal-Democrat, demonstrând că urmăreşte eficientizarea muncii Guvernului.”

Europa Liberă: Cine din miniştrii PLDM ar putea cădea sub incidenţa remanierilor?

Igor Boţan
Igor Boţan: „Eu cred că nu e bine să anticipăm lucrurile, dar vreau să spun că m-aş mira dacă Partidul Liberal-Democrat şi primul ministru ar proceda de această manieră. Mai mult decât atât, aş putea să-mi exprim dubiile că primul ministru va merge pe această cale. Mai cu seamă după ce am văzut ce s-a întâmplat la Franzeluţa.

Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a avut oarecum dreptate atunci când a spus că nu e vorba despre eficientizare, sau despre lupta cu schemele, e vorba despre luarea sub control a anumitor instituţii. Şi faptul că omul lui „P”, cum spunea Mihai Ghimpu, a fost schimbat cu omul lui „F” şi în fruntea Franzeluţei a venit fără concurs un exponent al Partidului Liberal-Democrat ne demonstrează că mai degrabă este vorba despre lupte intestine şi nu despre eficientizarea mecanismului de conducere a întreprinderilor de stat.

S-ar putea să fie vorba şi la nivel de Guvern despre același lucru – adică intenţia de a înlătura din funcţie miniştrii incomozi din alte echipe şi lăsarea celor care aparţin Partidului Liberal-Democrat.”

Europa Liberă: De ceva timp tot se discută despre alegerea şefului statului. S-au anunţat atâtea variante de compromis, s-a vorbit şi despre aşii care existau în mânicile anumitor politicieni. Iată că nu s-a ajuns la un deznodământ al acestei probleme. Toamna ce ar putea aduce nou?

Igor Boţan: „În toamnă s-ar putea agita discuţiile şi certurile pe seama acestei probleme. Luptele intestine din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană nu au permis găsirea acestei soluţii şi înţelegem foarte bine că este practic imposibilă găsirea acestei soluţii în cadrul Alianţei, fiindcă nici una din garniturile prezente în Alianţă nu vor întărirea oponenţilor din cadrul Alianţei prin accederea la funcţia de şef al statului a unui exponent din aceste grupări.”

Europa Liberă: Vlad Filat şi-ar dori mai mult funcţia de şef de stat, decât Marian Lupu?

Igor Boţan: „Vlad Filat a spus foarte clar că îşi doreşte foarte mult această funcţie, numai că domnul Vlad Filat a punctat foarte clar: el ar vrea să vină în această funcţie ales direct de către popor. Probabil ar vrea să fie ales şi de Parlament, pentru că oricum este funcţia supremă, dar nu ar vrea ca această alegere să producă scandal politic şi eventual să distrugă formaţiunea pe care o conduce. Mai mult decât atât, Vlad Filat nu are nici o garanţie că dacă ar accepta să candideze la funcţia de şef al statului, pentru a o obţine cu suportul Partidului Comuniştilor această tentativă nu ar eşua, fiindcă am văzut că dacă doi foşti primi adjuncţi ai domnului Filat...”

Europa Liberă: Domnul Tănase şi domnul Godea.

Igor Boţan: „Da, au părăsit această formaţiune, exprimându-şi nemulţumirea, nu există nici o garanţie că şi alţi membri ai fracţiunii parlamentare nu ar putea să urmeze acest exemplu. Deci, nu există nici un fel de garanţie, de aceea lucrurile rămân şi mai incerte. Fiindcă chiar dacă s-ar decide la un fel de compromis cu Partidul Comuniştilor, nu există nici o certitudine că această decizie ar putea fi realizată.”

Europa Liberă: Pericolul alegerilor parlamentare anticipate nu mai planează?

Igor Boţan: „Planează. Putem spune altfel. Putem spune că această guvernare - şi Alianţa pentru Integrare Europeană-1 şi Alianţa pentru Integrare Europeană-2 - sunt nişte alianţe provizorii şi guvernele sunt provizorii. Nu e ales şeful statului, politicienii nu ştiu cum să-l aleagă.

Deci planează pericolul dizolvării Parlamentului până când nu se rezolvă criza instituţională. De aceea, politicienii au decis să amâne numirea datei alegerilor şefului statului până când găsesc ei o formulă, care ar da un randament înalt în vederea alegerii până la urmă a şefului statului. Eu cred că în această toamnă probabilitatea alegerilor anticipate este foarte înaltă. Vedem practic haos şi în Parlament şi la guvernare, dar soluţii nu vedem.”

Europa Liberă: Despre ce fel de conlucrare putem vorbi între primarul liberal Dorin Chirtoacă şi CMC-ul dominat de o majoritate comunistă?

Igor Boţan: „Figura-cheie, în situaţia în care a fost modificată legislaţia şi a fost eliminată funcţia de preşedinte al Consiliului municipal, va fi figura secretarului Consiliului municipal. Şi am văzut cu toţii că primarul general Dorin Chirtoacă a şi început cruciada împotriva acestuia, învinuindu-l că ar fi abuzat de influenţa sa pentru rezolvarea unor chestii familiale ş.a.m.d. Deci este un indicator că se merge mai departe pe calea forţării notei. Vedem că Partidul Comuniştilor s-a retras pentru a-şi consolida forţele şi pentru a reveni în toamnă în forţă, pentru a face presiuni şi în Consiliul municipal şi în Parlament.”

Europa Liberă: Comuniştii chiar au promis şi un referendum, convocarea unui plebiscit pentru a-l retrage din funcţie pe domnul Chirtoacă.

Igor Boţan: „Sigur. Eu cred că asta este – ei şi-au anunţat strategiile pentru coaliţie largă. Am văzut acest mesaj transmis de doamna Postoico.”

Europa Liberă: Se poate ajunge la acesstă coaliţie largă?

Igor Boţan: „La coaliţie largă nu cred că se poate ajunge fiindcă coaliţia largă înseamnă o coalizare a Partidului Liberal-Democrat cu Partidul Comuniştilor, lucru care este foarte, foarte periculos pentru Partidul Liberal-Democrat, fiindcă subminează mitul atât despre povestea de succes, cât şi despre revoluţia twitter, care a înlăturat comuniştii de la guvernare, pentru a aduce o alianţă democratică.

Revenind la Consiliul municipal cred că Partidul Comuniştilor asta aşteaptă şi a anunţat - să treacă un an de zile, potrivit legislaţiei, în care primarul general va fi blocat, după care să iniţieze referendumul, despre care au promis comuniştii. Deci, cel puţin putem vedea că comuniştii au nişte planuri. Mai mult decât atât, lansând „Congresul cetăţenilor”, este vorba de o iniţiativă de menţinere a nivelului înalt de mobilizare a electoratului comunist…”

Europa Liberă: Vor fi acţiuni de protest?

Igor Boţan: „Cu certitudine – da. Dacă după 28 septembrie, odată cu începerea sesiunii de toamnă-iarnă, nu va fi pusă în agendă problema alegerii şefului statului, probabil, vor fi motivaţi să recurgă la acţiuni de protest. Şi aceste proteste nu vor putea fi ignorate, inclusiv de partenerii de dezvoltare externi, cei din Uniunea Europeană şi Statele Unite, fiindcă se va invoca faptul că se încalcă principiile statului de drept. Iar argumentele Alianţei vor fi foarte slabe.”

Europa Liberă: La ce semnale din afară se poate aştepta Moldova?

Igor Boţan: „Dacă reforme, dacă eficientizare înseamnă schimbarea oamenilor lui „P” cu oamenii lui „F”, atunci cei care ajută Republica Moldova trebuie să transmită nişte mesaje foarte, foarte clare.”

Europa Liberă: Ca de exemplu?

Igor Boţan: „Suportul Republicii Moldova financiar şi de altă natură va fi stopat atâta timp cât nu se aplanează certurile şi componentele Alianţei nu revin la un program foarte clar. La planul de implementare a programului.”

Europa Liberă: Despre anumite evoluţii în cazul identificării unei soluţii pentru criza transnistreană putem vorbi? Chişinăul a avut mari aşteptări de la această întrevedere Merkel-Medvedev. Nimic aproape nu s-a întâmplat. Acum se aşteaptă reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2. Unii spun că e puţin probabil - aceste voci sunt de la Tiraspol. Ce se poate întâmpla?

Igor Boţan: „Eu cred că nu trebuie să avem aşteptări exagerate. Acest format 5+2 este culmea internaţionalizării procesului de soluţionare a conflictului. Noi nu avem resurse să soluţionăm rapid acest conflict. De aceea, contează procesul, iar procesul trebuie să reînceapă prin reluarea negocierilor în format 5+2.”

Europa Liberă: Federalizarea Republicii Moldova ar fi o variantă de compromis? Am văzut că şi ultimele declaraţii pe care le-a făcut ambasadorul american la Chişinău, spunând că nu ar trebui termenul de federalizare să devină o sperietoare.

Igor Boţan: „Nu cred. Eu sunt de acord cu domnul ambasador al Statelor Unite. În Republica Moldova există o frică faţă de termenul „federalizare”. Dacă se va ajunge la formula de federalizare, depinde ce fel de federalizare. Dacă e vorba de federalizare prin formula când câţiva subiecţi, care sunt recunoscuţi reciproc, formează o federaţie, eu cred că e periculos. Dacă e vorba de o federalizare după modelul rusesc, când centrul binevoieşte să delege împuterniciri provinciilor, atunci o astfel de...”

Europa Liberă: Situaţia din Rusia şi din Moldova nu e comparabilă, totuşi.

Igor Boţan: „Nu e comparabilă, dar eu vorbesc de două modele de federalizare. Prin consens, prin consimţământ al unor subiecţi egali şi asta pentru Republica Moldova e calea directă spre dispariţie, spre separare. Şi dacă e vorba de federalizare prin consimţământul centrului de a da mai multe împuterniciri până la nivelul pe care îl au, de exemplu, subiecţi, hai să zicem, ca Republica Crimeea în Ucraina, sau subiecţii Federaţiei Ruse, care nu au dreptul să părăsească Federaţia, atunci despre această formulă putem vorbi.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG