Pentru majoritatea moldovenilor, odihna prin sindicate este ceva de domeniul trecutului. Cei care măcar o dată au ţinut în mînă un bilet de odihnă sau de tratament de la organizaţia sindicală îşi amintesc cu nostalgie de vremurile cînd aveau această ocazie să meargă la odihnă pe un preţ mai mult simbolic şi constată cu tristeţe că astăzi pot doar să viseze la aşa ceva.
- „Odată am plecat în viaţa me. În 1984. După o boală. Atuncea au înţeles că trebuie. Da aşa nu pre... Tot trebuia pe sub mînă... De atuncea gata. Dar am lucrat pînă în 2010.”
- „Am fost pe malul mării la Sergheevka, şi în Esentuki, Caucaz. Vremurile au fost foarte bune. Acuma nu pot să spun nimic.”
- „Voobşe din ʼ92 încoace nici nu se auzea de aşa ceva. Cu
sapa şi cu furca, şi cu coasa. Asta-i toată odihna.”
- „Demult-demult, cu 10 lei, adică cu 10 ruble am cumpărat o foaie şi m-a costat şi drumul şi m-am odihnit bine două săptămîni la Oceakov. Evident că este nostalgia asta, să te duci ieftin, şi bine, relativ bine, nu ca cu bani, dar totuşi...”
- „Aş dori, da de unde de luat aşa ceva... că nu se dă.”
Chiar dacă salariaţii au considerabil mai puţine şanse acum să obţină un bilet la tratament prin sindicate, am aflat că acestea totuşi există. Ce-i drept trebuie să ai mult noroc, pentru că în acest an, după cum mi-au spus responsabilii de la Confederaţia Naţională a Sindicatelor, la toată populaţia republicii revin doar 1400 de bilete la sanatoriile din ţară. Trebuie însă de precizat că e vorba doar de bilete de tratament, nu şi de odihnă.
Iată cum a explicat situaţia preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Oleg Budza: „Lipsa de finanţe nu permite să fie procurate foi sau ieftinite foi pentru odihnă. Noi gestionăm împreună cu partenerii, cu patronatele şi cu guvernul ceea ce se referă la tratamentul balneo-sanatorial. Şi desigur că s-a redus esenţial cota care se alocă pentru tratament. Dacă a fost la nivel de 30 de milioane, acuma-i zece milioane. Noi sperăm că vor fi totuşi rectificările la buget, noi am cerut să fie măcar pînă la 35 de milioane. Sînt sindicatele mari, Educaţia, Sănătatea, Agroindsind care practic nimereşte o foaie acolo într-un colectiv de 200 de persoane şi niciun folos nu este. ”
În timp ce sindicatele se gîndesc cum să-i facă şi pe patronii de la întreprinderi să aloce surse pentru procurarea foilor de tratament, experţii sugerează că mingea stă chiar în poarta lor. Cel puţin de această părere este Tatiana Lariuşina de la Institutul Viitorul: „Sanatoriul în Cahul este proprietatea Sindicatelor. Şi ele tot ar putea să se gîndească cum să le facă mai accesibile şi să iasă cu propuneri anumite pentru companii, pentru că din cîte ştiu eu sanatoriul acesta degradează, fără investiţii, fără un management deştept, fără o concepţie de dezvoltare deşteaptă. Deci ei au ce face şi au ce propune.”
Chiar şi aşa, nemulţumirile oamenilor sugerează că sindicatele vor trebui să depună mult efort ca să-şi recapete faima de altă dată de părinte grijuliu.
- „N-am simţit ca sindicatele cu ceva să ne ajute.”
- „La noi a murit organizaţia asta în Moldova, sindicatele.”
