Linkuri accesibilitate

Moldova a găsit formula „atenuării” preţului gazelor ruseşti


Moldova îşi clădeşte pe cărbune strategia noilor negocieri cu furnizorul rus de gaze.


Negociatorul şef cu Gazpromul, viceministrul economiei Ilarion Popa spune că Moldova îşi doreşte să amortizeze scumpirea gazelor ruseşti cu ajutorul unei formule noi de calcul a preţului. Formula actuală leagă preţul gazelor de cotarea petrolului la bursele internaţionale, iar în toţi aproape cinci ani de când funcţionează gazele s-au scumpit constant. Întors de la Moscova unde a început negocierile cu furnizorul rus asupra unui nou contract de achiziţie, Popa s-a ferit să spună dacă scumpirile pot continua şi la anul, dar a declarat Europei Libere că Moldova vrea să introducă în formula de calcul o nouă variabilă – preţul cărbunelui la burse. Relatează Liliana Barbăroşe:


Moldova a găsit formula „atenuării” preţului gazelor ruseşti
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:00 0:00
Link direct



Guvernul de la Chişinău a încheiat încă în anul 2006 un contract de lungă durată cu concernul rus Gazprom, contract care a fost negociat şi semnat de prim-vicepremierul de atunci din guvernul Tarlev, Zinaida Greceanîi. De la 110 dolari, preţul de import al unei mii de metri cubi s-a triplat timp de cinci ani în urma scumpirii produselor petroliere la bursele internaţionale, ajungând să coste acum în jur de 367 de dolari, după anularea şi a unui coeficient de diminuare aplicat anterior de Gazprom ţarilor CSI. Pînă la finele acestui an, cînd expiră contractul din 2006, gazele naturale ar putea ajunge să coste şi 400 de dolari pentru mia de metri cubi, un preţ mai mare şi de cel plătit de Germania, aşa cum estima zilele acestea o publicaţie de la Chişinău.

La finalul unei prime runde de negocieri asupra unui nou contract pe următorii cinci ani, purtate la Moscova cu vicepreşedintele Gazprom şi directorul unei companii care se ocupă de exportul de gaze către ţarile CSI, Alexandr Medvedev, viceministrul moldovean al economiei, Ilarion Popa, ne-a declarat că Republica Moldova va încerca să convingă furnizorul să schimbe formula de calcul a preţului pentru moldoveni:

„În formula actuală se utilizează ca combustibil de bază preţul la derivatele petrolului şi ţinând cont de faptul că petrolul creşte în preţ foarte rapid, evident că şi cel la gaze creşte rapid. Noi am propus să introducem în formulă preţul cărbunelui, care nu creşte în preţ atît de dinamic şi asta ar da o stabilitate şi o creştere mai lentă a preţurilor.”

Guvernul moldovean va mai încerca să negocieze cu gigantul rus un plafon mai sus de care să nu sară preţul petrolului, indiferent de ce va arăta formula, a precizat pentru Europa Liberă negociatorul şef din partea Moldovei:

„Medvedev a propus să facem o analiză pe intern care ar fi nivelul de solvabilitate al consumatorului din Republica Moldova şi probabil că o să încercăm să propunem un plafon maxim de creştere a preţului pentru că preţul poate să crească la infinit şi atunci partea rusă înţelege foarte bine că odată cu creştere preşului se micşorează volumul de gaze consumat de Republica Moldova şi asta nu este favorabil pentru furnizor.”

Negocierea acordului cu Gazprom ce ar urma să intre în vigoare la începutul lui 2012 va continua în august şi septembrie la Moscova, şi în octombrie - la Chişinău. Între timp, ANRE se pregăteşte să mărească tarifele şi pentru consumatorii finali, după o ultimă scumpire a importurilor operată de concernul rus la începutul lui iulie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG