Linkuri accesibilitate

Întreprinderile de stat şi interesele de grup


Iurie Gotişan

Iurie Gotişan: „Privatizarea e o soluţie pentru întreprinderile falite, dar nu pentru cele cu venituri ca Franzeluţa sau Moldtelecom.”


Iurie Gotişan: „Pentru a exclude interesele, eu ştiu, a politicienilor sau a formațiunilor aflate la guvernare, o alternativă pentru întreprinderile de stat ar fi privatizarea acestora, dacă să luăm episoadele recente a unora din ele cum ar fi combinatul Franzeluţa sau societatea Moldtelecom. Și asta doar în cazul în care aceste întreprinderi sunt nerentabile și înregistrează pierderi sau datorii. Or situația acestora actualmente este de fapt diametral opusa, adică aceste întreprinderi sunt şi entităţile care vireaza cele mai consistente venituri în bugetul statului. Respectiv, daca e să luăm în calcul și alte raționamente economice, atunci eu personal nu văd motive serioase, care ar face aceste întreprinderi pasibile privatizării, cel puțin deocamdată.”


Un punct de vedere de Iurie Gotişan



Europa Liberă: Bine, dar totuşi poate fi vorba de anumite interese de grup, sau a unor persoane apropiate partidelor aflate la guvernare? Mai nou, chiar preşedintele liberal, Mihai Ghimpu, spunea că nu l-ar interesa ca o întreprindere să treacă de la „P” la „F” în subordonare.

Iurie Gotişan
: „Mie îmi vine greu să spun daca o eventuală privatizare a acestor întreprinderi va evita prezența unor grupuri de influență, grupuri care uneori își văd de propriul interes în detrimentul celui public. În plus, mai repet că din punct de vedere economic acestea nu cred ca ar trebui privatizate. Mai mult ca atât: daca e să privim la combinatul de panificație Franzeluța atunci acesta este una din activele ce asigură securitatea alimentară a statului, mai ales ca tot statul este cel care face investiții și subvenționează deseori activitatea acestei întreprinderi, inclusiv în achiziționarea grâului alimentar la prețuri mai joase decât cele de piață”.

Europa Liberă: Întreprinderile de stat se bucură de anumite facilităţi față de cele private?

Iurie Gotişan
: „Este adevărat. În această situație întreprinderile de stat sunt avantajate față de cele private, astfel că nu putem vorbi despre o concurență loială în condițiile economiei de piață. Dar de aia menționasem anterior, că statul are niște domenii strategice, drept care privatizarea unor întreprinderi nu este admisibilă. Or, suntem în situația economică în care suntem, doar nu avem resurse energetice si de hidrocarburi ca să mizam pe o protecție din partea statului a întreprinderilor din acest sector. Nu cred că privatizarea unor asemenea întreprinderi ne va scăpa de prezența unor grupuri de interese. Fiindcă chiar și la aceiași întreprindere de stat dacă este un manager sau management ce pune în capul mesei interesele statului sau ale cetățenilor și apoi cele personale, o conducere ce se gândește la personalul său și-l remunerează adecvat, nu doar câțiva membri ai consiliului de administrație să încaseze anual sute de mii de lei. O conducere care se gândește la atragerea unor resurse extrabugetare fără ca să aștepte doar pomeni de la stat sau buget, atunci această întreprindere publica, care posedă un management adecvat poate concura lejer unei întreprinderi private.”

Europa Liberă: Pentru că pachetul majoritar în aceste societăţi pe acţiuni îl deţine statul, pentru că se zice că corup politicienii, ce trebuie să facă guvernarea actuală?

Iurie Gotişan
: „Să organizeze concursuri publice pentru ocuparea unor funcții de conducere în asemenea întreprinderi, și să nu fie numiți managerii după niște criterii pe care le elaborează ministerul de resort în subordinea căruia se află o asemenea întreprindere, sau că acesta, adică viitorul director, a fost coleg de facultate cu ministrul sau colegi de partid ş.a.m.d. Competențele profesionale ar trebui să primeze. Deoarece din cauza, cum aţi menţionat şi Dumneavoastră, corupţiei, a unor interese private sau de grup, sau a schemelor frauduloase, până la urmă a unei deficienţe mai bine zis de sistem avem asemenea situaţii. Statul sau guvernul trebuie să taxeze dur pe cei ce nu înţeleg că aceste vremuri poate echivalează cu un război, indiferent de rang şi statut politic. Şi că de la disciplină şi respect faţă de interesul public nu se pot face favoruri. Or, anume în asemenea situații se recurge des la scheme murdare și tot statul este cel care suportă consecințele, dar și noi consumatorii în final. Deci, după mine, este nevoie de voință, multă voință, inclusiv politică, altfel riscăm să ne bălăcim în această mizerie încă mulți ani înainte.”
XS
SM
MD
LG