Linkuri accesibilitate

Georgia: mărturisiri în condiții suspecte


Fotoreporterii arestați în Georgia
Fotoreporterii arestați în Georgia

Autoritățile georgiene au dat publicității o înregistrare video în care un fotoreporter recunoaște a că a lucrat în serviciul Rusiei.



Autorităţile georgiene au anunţat că cei trei fotoreporteri reţinuţi sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei, la 7 iulie, au mărturisit că au transmis documente secrete unor agenţi şi au dat publicităţii ieri înregistrări video cu mărturiile făcute de doi dintre cei trei fotografi. Cazul a stîrnit vii controverse şi suspiciuni, mai multe organizaţii ale jurnalistilor din Georgia protestțnd faţă de ceea ce ele numesc „obţinerea de mărturii în condiţii suspecte”. Mai multe de la Oana Serafim.

Arestarea celor trei fotoreporteri a stîrnit controverse aprinse în Georgia şi proteste de stradă ale mai multor asociaţii ale jurnaliştilor care nu s-au lăsat convinse de argumentele procuraturii.

Ieri, ministerul de justiţie de la Tbilisi a dat publicităţii o înregistrare video a unuia dintre fotografi, Giorgi Abdaladze, care lucra din cînd în cînd, pe bază de contract cu Ministerul georgian de externe şi cu agenţia Associated Press. In înregistrarea video, Abdaladze descrie cum a fost contactat în 2002, în Osetia de Sud, la Ţingvali de către serviciile ruseşti de informaţii şi, fiind arestat, a fost ameninţat că dacă nu cooperează familia sa ar putea să fie omorîtă.

Sub această ameninţare, mai spunea fotograful, a început să coopereze cu un partid politic georgian condus de un fost înalt oficial din serviciile de securitate din perioada preşedintelui Eduard Shevardnadze. In 2007, mai spune în înregistrarea video Abdaladze, lucrînd la serviciul de presă al Parlamentului a fost abordat de un alt coleg fotoreporter, Zurab Kurtsikideze, aflat şi el acum in detenţie preventivă, şi care lucra pentru agenţia EPA (European Pressphoto Agency), cu sediul la Frankfurt, care i-a spus că şi el lucrează pentru una din agenţiile de informaţii ruseşti.

Iniţial acesta i-a cerut forografii de la întrunirile oficiale, iar mai apoi i-ar fi solicitat şi minute ale întrevederilor pe care acesta ar fi urmat să le trimită la Moscova.

Abdaladze declara că colegul său i-ar fi amintit verbal şi de întîmplarea din 2002, cînd era în detenţie la Ţingvali. Agenţia EPA s-a declarat uimită de aceste afrimații, iar agenţia Associated Press nu a comentat cazul. Iniţial, la 7 iulie, împreună cu cei trei fotografi aflaţi acum în arest preventiv, a fost reţinut şi fotograful Shah Aivazov de la AP, dar acesta a fost eliberat după cîteva ore de interogatoriu, fără a fi învinuit de nimic.

Ministerul georgian de interne susţine că ar avea dovezi că Zurab Kurtsikidze ar fi fost în legătură cu doi agenţi importanţi ai Rusiei. Potrivit unei agentii de presă georgiene, citată de Reuters, o sursă din ministerul de interne de la Tbilisi a spus că Zurab Kurtsikidze, presupus a fi şeful operaţiunii, ar fi solicitat ca mărturia sa video să nu fie făcută publică.

Mai multe organizaţii ale jurnalistilor din Georgia protestează faţă de ceea ce ele numesc „obţinerea de mărturii în condiţii suspecte” şi cer mai multă transparenţă în acest caz. Dacă cei trei vor fi găsiţi vinovaţi ar putea să fie condamnaţi pînă la 12 ani de închisoare, mai scrie agenţia Reuter.
XS
SM
MD
LG