În ultimii 20 de ani, în Moldova independentă, a proliferat un soi de jurnalism pe care cu greu îl poţi numi ziaristică. E mai degrabă o ordinară bădărănie, un amestec halucinant de cuvinte grosolane, de ură şi de afirmaţii dubioase. Scopul e, fireşte, murdărirea şi batjocorirea oponentului. Au excelat în această privinţă în special ziarele în spatele cărora se întrezăreau interese politice-partinice. Şi asta nu trebuie să ne mire. Amintiţi-vă numai de campaniile electorale ai căror protagonişti se bălăcăreau deseori ca nişte indivizi neciopliţi.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Aşadar, sînt obişnuit să citesc articole în care grosolănia musteşte. Dar, sincer să fiu, uneori casc şi eu ochii de uimire. Deunăzi am răsfoit un număr recent al săptămînalului Comunistul şi... am simţit gustul amar al decepţiei. Un oarecare T.S. publică două articole în care îi face cu ou şi cu oţet pe liderii Alianţei pentru Integrare Europeană. M-a speriat nu faptul că autorului misterios nu-i place actuala conducere (orice ziar are dreptul să critice puterea), ci ura garnisită cu invective.
Autorul care nu vrea să-şi divulge numele e convins că actuala putere a fraudat alegerile. De aceea, guvernanţii împreună cu CEC-ul sînt luaţi în colimator şi numiţi „scursori, nemernici, mormăiţi, ticăloşi pseudodemocraţi, mănunchi de mizerabili, pupători de funduri, impostori”.
Fără pic de jenă, eseistul din Comunistul scrie că liderii Alianţei „suferă de o stare de demenţă.... că încep a sălbătici şi a se devora unii pe alţii ca nişte păianjeni sălbatici într-un borcan bine închis”. Şi autorul vine cu o propunere halucinantă: „trebuie urgent să ne adresăm Ministerului Sănătăţii cu rugămintea de a mări numărul de paturi la Costiujeni... Trebuie să le dăm o dată şi pentru totdeauna un şut într-un loc şi să-i alungăm din cabinetele puterii”.
Aşa scrie omul fără nume în Comunistul. E limpede că un asemenea discurs scabros incită la ură. E limpede că aşa ceva nu ar trebui să apară în presa scrisă. Dar apare, ani de zile, şi nu numai în Comunistul, ci şi în unele publicaţii care nu au de-a face cu Partidul Comunist. Discursul scabros-grosolan e la el acasă. El apare şi sub auspicii partinice. Aşa stînd lucrurile, să vorbeşti de deontologie nici nu prea are rost. Cîţi dintre aceşti condeieri grosolani sînt penalizaţi pentru limbajul murdar-ofensator? Probabil, nimeni.
