Linkuri accesibilitate

29.06 - București: Anularea contractului de privatizare a combinatului de la Reşiţa


Un interviu cu Ovidiu Mușatescu, ministrul privatizării.




29 iunie 2001

Actualitatea (Reporter: Andreea Pora).

Anularea contractului de privatizare a combinatului de la Reşiţa.


Ovidiu Mușatescu: „În această situaţie s-a ajuns, după un şir nesfârşit de întâlniri cu investitorul american, în care fie notificându-l, fie verbal i-am atras atenţia că o serie de clauze contractuale sunt neonorate, Nu este singurul contract din România: eu am 14 mii de acţiuni în instanţă iar pentru rezilieri de contract am vreo 300. [...]
Combinatul a fost prost condus, după părerea noastră, dovada cea mai bună este că el stă... de săptămâni, trei mii de oameni stau în stradă fără nici o perspectivă”.

Muşătescu susţine că investitorul american nu a respectat nici una din clauzele contractului de privatizare, în primul rând cea legată de investiţii directe. Ar trebui să facă o nouă investiţie de două milioane de dolari, potrivit protocoalelor adiţionale.

Acuzaţii respinse până acum de investitorul american.
„Clauzele contractuale prevedeau numai pentru acest an un angajament de aproape 30 de milioane de dolari. Dânsul nu a adus nici măcar un dolar. Când va aduce măcar 10 la sută, 20 la sută, sau 50 la sută din această sumă, probabil că am mai putea sta de vorbă. [...] cred că face un joc al aşteptărilor, pe spinarea a 3 mii de oameni. Până când justiţia se va pronunţa, este proprietar cu drepturi pline, în intervalul respectiv are şansa să demonstreze că tot ce noi credem că nu s-a realizat, se poate face...şi asta ar însemna că în maximum două luni, AVAS-ul îşi poate retrage plângere.

Dacă justiţia va da dreptate autorităţii, statul va reintra ca proprietar. Probabil că va fi obligat într-un program foarte scurt de restructurare să asigure repornirea combinatului, pe baze solide, să facă anumite investiţii şi să scoată din nou combinatul la privatizare”.

Ministrul privatizării afirmă că există deja două oferte.
XS
SM
MD
LG