Se relateaza ca Polonia are cele mai mari zacaminte de gaz din şisturi argiloase. Daca aceste zacaminte vor fi extrase, ecuatia energetica a continentului va fi de nerecunoscut. Relatarea corespondentului Europei Libere la Gdansk este rezumata de Lucian Stefanescu.
Polonia – ţara cu cele mai mari depozite de gaze de şisturi în Europa
Ar putea Polonia sa devina puterea energetica a Europei? Ideea pare absurda, avind in vedere ca aceasta tara e inca dependenta de anacronicele resurse carbonifere, si de importurile de gaz rusesc pentru a face fata nevoilor sale energetice.
Doar ca la 90 de km vest de Gdansk, in satul Lebien, aceasta idee este luata foarte in serios. La prima vedere nu e nimic spectaculos: o zona imprejmuita, o platforma de expoatare, o mica echipa de constructori.
Dar ceea ce conteaza cu adevarat se afla cam la 3 km sub pamint – mari zacaminte de gaz din sisturi care, daca vor fi scoase la lumina si exploatate, vor modifica radical ecuatia energetica a Europei, reducind dependenta acestui continent de importurile din Rusia si eliminind astfel o sursa majora de influenta politica a Moscovei asupra Europei.
25 la suta din proviziile de gaz ale Uniunii Europene vin din Rusia. Polonia este in mod particular vulnerabila, pentru ca 65 la suta din gazul pe care il consuma este rusesc.
Karl de Mong este vicepresedintele firmei Realm Energy, una din cele 22 de companii – majoritatea din Statele Unite si Canada - carora li s-a concesionat exploatarea gazului de sisturi din Polonia.
„Este foarte posibil ca Polonia sa aiba suficient gaz nu numai pentru a renunta la gazul rusesc, dar si la energia obtinuta din exploatarea carbunelui”, spune de Mong.
In Statele Unite, exploatarea asa-numiteleor resurse „neconventionale” de gaz, cum sint gazele de sisturi, a crescut de la un procent acum zece ani la 20 la suta in zilele noastre. In 2011, piata globala de gaze de sisturi valoreaza 26 de miliarde 6 milioane de dolari.
Potrivit unui studiu al Administratiei de Informatie Energetica din Statele Unite, volumul rezervelor de gaz de sisturi care pot fi exploatate in Europa este de 17,5 de trilioane de metri cubi. In acelasi studiu se spune ca Polonia are cele mai mari rezerve de pe intregul continent, de aproximativ 5,3 trilioane de metri cubi, care pot fi extrase imediat.
Analistii spun ca si daca Polonia ar extrage doar 3 trilioane de metri cubi, aceasta cantitate ar depasi de 200 de ori consumul sau anual, si de 750 de ori productia sa curenta actuala.
Intre celelalte tari europene care exploreaza zacamintele de gaze de sisturi se numara Austria, Cehia, Ungaria, Ucraina si Marea Britanie.
Polonia a acordat 68 de concesiuni care acopera intre 30 si 40 la suta din teritoriul sau. Zona care va fi explorata se intinde de la coasta Marii Baltice, in nord, pina la granita cu Ucraina, in sud-est.
Majoritatea companiilor au incheiat cercetarile seismologice pentru a vedea daca sedimentul este suficient de gros pentru a se putea fora. Au fost sapate sase puturi de foraj pentru a avea o imagine mai clara a eventualelor rezerve, si recent citve firme au inceput sa sparga roca prin pomparea apei, pentru a vedea daca sedimentul de gaz poate fi scos la suprafata.
Potrivit unor estimari, productia ar putea incepe peste doi ani.
David Messina, directorul executiv al unei alte companii care are concesiuni in Polonia, BasGas, e de parere ca nu se va produce gaz in toate zonele concesionate. Dar si daca o mica parte din rezerve va fi scoasa la lumina, rezultatul va fi spectaculos.
„Va depinde de o factori pe care nu-i intelegem inca foarte bine, dar si daca 50 la suta din unele proiectii vor fi corecte, atunci in cinci – zece ani Polonia va exporta cu siguranta gaz”.
Iar asta e o posibilitate care a generat emotii la cel mai inalt nivel la Varsovia.
Katarzyna Kacperczyk, directoarea adjuncta a departamentului pentru politici economice din ministerul polonez de externe:
„Gazele de sisturi nu vor fi solutia garantata la problemele legate de energie ale Poloniei, si nici ale Europei, dar credem ca odata ce productia acestui tip de gaze va fi inceputa ele vor juca un rol in mixul energetic polonez si european”.
Si asa cum explica de Mong, guvernul polonez a facut eforturi considerabile pentru ca firmele care cauta gazul de sisturi sa nu se loveasca de blocaje birocratice.
„Unul din lucrurile pe care Polonia le face foarte bine e ajutorul considerabil dat mediului de afaceri, pentru ca acesta sa se dezvolte in voie”.
Cu toate acestea, extragerea gazului de sisturi este foarte costisitoare: forajul costa de la sase pina la zece ori mai mult decit forarea pentru petrolul si gazele conventionale. Iar ecologistii spun ca dauneaza mediului.
Gazul de sisturi este produs printr-un procedeu numit fracturare hidraulica. E vorba de spargerea rocii cu ajutorul unui amestec de apa, nisip si chimicale, gazul iesind prin crapaturile astfel create.
Procedura lasa insa in urma un balast impregnat cu substante toxice, si de aceea este respins de cei care lupta pentru protectia mediului din intreaga lume. Statul American New York a oprit temporar productia de gaz de sisturi din cauza efectelor negative asupra mediului. In luna mai, Franta a interzis si ea fracturarea hidraulica.
Katarzyna Kacperczyk, directoarea adjuncta a departamentului pentru politici economice din ministerul polonez de externe, a declarat ca firmele concesionare din tara sa vor urma toate regulamentele poloneze si europene in ce priveste fracturarea hidraulica.
Dar problema efectelor pe care aceasta procedura le are asupra mediului a facut ca unele din statele membre ale Uniunii Europene sa ridice serioase semne de intrebare legate de acest procedeu.
Guvernul de la Londra este supus unei presiuni crescinde pentru a investiga siguranta si impactul asupra mediului al fracturarii hidraulice, dupa temerile ca acest procedeu ar fi putut genera doua mici cutremure in Lancashire.
Pe de alta parte, exista si supiciunea ca Rusia se foloseste de influenta ei in Uniunea Europeana pentru a descuraja extragerea de gaze de sisturi prin impunerea de regulamente excesive legate de protectia mediului.
Katarzyna Kacperczyk spune ca fiecare stat membru in Uniune ar trebui sa aiba libertatea sa decida singur cu privire la aranjamentele sale energetice, pentru ca fiecare tara are o situatie economica si energetica diferite.
