Linkuri accesibilitate

Guvernul Papandreou a obținut votul de încredere al Parlamentului Greciei


În Grecia, guvernul remaniat al premierului Georgios Papandreou a obţinut noaptea trecută votul de încredere al Parlamentului, cu 155 de voturi pentru şi 143 contra şi două abţineri.
Dezbaterile au durat până târziu iar votul a avut loc după miezul nopţii. În favoarea guvernului remaniat, care încearcă să obţină sprijin pentru noi măsuri de austeritate şi să prevină falimentul Greciei, au votat toţi deputaţii Partidului Socialist al premierului Papandreou.
Săptămâna viitoare, Parlamentul grec urmează să supună votului pachetul suplimentar de reducere a cheltuielilor şi mărire a taxelor pentru a obţine economii la buget de 28 miliarde de euro. Miniştrii de finanţe ai zonei euro au cerut adoptarea pachetului în schimbul unei noi tranşe din împrumutul salvator pentru Grecia îndatorată.
XS
SM
MD
LG