Linkuri accesibilitate

Un spital muribund


Ultimii 20 de ani au trecut ca tăvălugul peste sistemul medico-sanitar din Moldova, sănătatea cetăţenilor a fost ignorată într-un hal nemaipomenit.



Un apel disperat a răsunat deunăzi. Directoarea Spitalului nr. 4 din Chişinău roagă populaţia şi agenţii economici să contribuie cu donaţii pentru salvarea spitalului. Vasăzică, instituţia cu pricina e muribundă, pereţii sînt coşcoviţi, acoperişul e ciuruit, teritoriul adiacent e în paragină. Un amănunt pe care l-am reţinut e acela că pacienţii cei mai frecvenţi ai spitalului sînt oamenii vîrstnici, necesitoşi.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:58 0:00
Link direct


Prima întrebare care-ţi trece prin minte la auzul unei asemenea veşti este: dar de ce spitalul ăsta e lăsat în voia sorţii? Poate nu e nevoie de el şi mai rezonabil ar fi să-l lichidăm repejor? Eu unul nu sînt convins că trebuie să-l sacrificăm. În primul rînd, el are clienţi, fie şi vîrstnici. În al doilea rînd, îmbulzeala e şi aşa mare în spitalele autohtone. Şi vrem să ne călcăm în picioare şi mai abitir? În al treilea rînd, mai bine salvezi un spital existent, decît să faci unul nou. Zic asta pentru că Moldova chiar are nevoie de spitale şi policlinici. De spitale şi policlinici bune, fireşte. Aşa cum e policlinica guvernanţilor.

Apelul disperat al directoarei spitalului nr. 4 denotă o stare de fapt dezolantă. Ultimii 20 de ani au trecut ca tăvălugul peste sistemul medico-sanitar din Moldova. Ceea ce ar fi trebuit să fie prioritatea nr. 1 a statului, sfînta sfintelor, adică sănătatea cetăţenilor, a fost ignorată într-un hal nemaipomenit aici. Nici nu e de mirare că o sumedenie de medici buni au dat bir cu fugiţii. Unde e amicul meu dentist, profesionistul Aurel care îmi trata cu dibăcie dinţii? E departe acum, în Canada, unde tratarea dinţilor îi oferă perspective mult mai seducătoare.

Să revin însă la spitalul muribund. Directoarea cere ajutorul populaţiei şi agenţilor economici. Ar fi frumos populaţia să ajute spitalul, dar, sincer să fiu, mă tem că ea nu are resursele necesare. Posibilităţile agenţilor economici şi ale noilor barosani sînt, fireşte, mai mari, dar vor vi aceştia receptivi? Aşa sau altfel, fără ajutorul susţinut al statului, spitalul nu va supravieţui, afară de posibilitatea cu totul fantastică prin care spitalul să fie privatizat.

Deunăzi, o colegă de clasă, care s-a stabilit în America acum 10 ani, mi-a mărturisit un lucru care m-a răvăşit profund. Ea mi-a spus că, atunci cînd venea cu copiii în Moldova pentru trei-patru săptămîni, îl implora pe Dumnezeu ca progeniturile sale să nu se îmbolnăvească pentru ca să nu ajungă în policlinicile moldoveneşti. Faptul că nişte medici autohtoni ar putea să se ocupe de tratarea copiilor ei o înspăimînta. Probabil, colega mea de clasă mai şi exagera, dar oricum eu am fost tulburat de această confesiune...
XS
SM
MD
LG