Alegerile moldoveneşti încă nu s-au terminat. În multe localităţi va avea loc turul doi al competiţiei. Dar vacarmul produs de concurenţi a scăzut niţel şi asta din simplul motiv că mulţi competitori au părăsit arena confruntării, nereuşind să intereseze electoratul.
Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
La ei, concurenţii micuţi, care în ciuda eforturilor sisifice nu acumulează voturi suficiente, mă gîndesc eu deseori. Îi urmăresc cu o imensă curiozitate deja ani de zile. Şi iată ce am remarcat.
Mulţi dintre aceşti competitori minusculi degajă în campaniile electorale o energie năucitoare. Sînt chiar de multe ori mai dinamici, mai volubili, mai inventivi şi mai infatuaţi decît cei consideraţi din start învingători. Promisiunile lor sînt chiar deseori mult mai seducătoare decît ale marilor concurenţi. Altceva e că, orice ar promite şi ar striga ei, electoratul nu-i prea bagă în seamă. Şi asta nu neapărat pentru că minusculii nu ar fi simpatici în felul lor, ci pentru că electoratul moldovenesc votează cu precădere pentru cel cu şanse.
Mărturisesc că dispariţia lor subită după alegeri m-a cam descumpănit mereu. Nişte oameni superactivi, puternici, plini de idei şi de soluţii, care promit sarea cu marea, acumulează cîte un procent sau şi mai puţin şi... parcă nici nu au mai existat. Îi vei revedea doar în următoarele campanii electorale, dacă fireşte nu vor adera între timp la o ambarcaţiune mai solidă. Iar odată cu dispariţia lor din arenă, dispare şi energia lor debordantă, uluitoare. Păi, poate ar trebui folosită cumva energia asta nesecată a candidaţilor minusculi? Poate anume faptul că nu ştim s-o valorificăm ne împiedică să scoatem ţara la liman? Dar ce poţi să faci dacă alegătorii îi ignoră?
Nu vreau însă să fiu înţeles greşit. Nu sînt împotriva concurenţilor mici. Într-o democraţie oricine e liber să candideze, indiferent de şansele pe care le are, care şi ele, şansele, nu sînt bătute în cuie. Iar într-o ţară ca Moldova nici nu e sigur că simplificarea spectrului politic, adică micşorarea numărului de partide, ar fi un mare beneficiu.
Altceva vreau să zic. Vreau să-mi exprim regretul că aceşti politicieni superactivi şi doldora de proiecte, care nu prea acumulează voturi, ajung după alegeri într-un con de umbră. Şi nu doar că lumea nu-i mai observă, dar şi ei parcă nu mai sînt magicienii atotputernici din campanile electorale. Poate că anume energia lor electorală ne lipseşte ca să îmbunătăţim starea lucrurilor în atîtea şi atîtea domenii. Ce ziceţi, stimaţi ascultători?
