În 12 iunie 1991, se organizează alegeri pentru funcţia de preşedinte al Rusiei. Era ziua când se împlinea un an de la declararea suveranităţii Rusiei, declarată ulterior un fel de zi a independenţei. Oficial, se numeşte ziua Rusiei.
Principalul candidat era Boris Elţîn, contracandidaţii săi fiind Nikolai Rîjkov, fostul premier sovietic, acum pensionat, Vladimir Jirinovski, Aman Tuleev, Albert Makaşov şi Vadim Bakatin. Elţîn a acumulat 57,3 % din sufragii, pe al doilea loc situându-se Rîjkov cu 16,8 % şi pe locul trei Jirinovski, cu 7,8 %. A fost o victorie zdrobitoare a lui Elţîn, perceput deja ca simbol al intereselor Rusiei faţă de Gorbaciov care scade semnificativ în sondaje şi e văzut de ruşi ca un conducător slab şi ineficient.
Cariera lui Elţân a început în 1987 de la o plenară a CC a PCUS la care acesta a îndrăznit să-l critice dur pe Gorbaciov. Acesta l-a exclus imediat din funcţia de prim secretar al organizaţiei de partid Moscova, dar dorinţa lui Elţîn de a se răzbuna, s-a spus, avea să ducă la grăbirea procesului de colaps al URSS. Or, doi ani mai târziu, Elţîn va reveni în atenţia publică în calitate de deputat al URSS şi apoi al Rusiei, fiind ales chiar preşedinte al Sovietului Suprem al celei mai mari republici sovietice.
Ideea organizării alegerilor directe ale preşedintelui Rusiei a venit din America, care astfel ar obţine un plus de legitimitate faţă de Gorbaciov, ales de Congresul Deputaţilor Poporului din URSS, deci nu prin vot popular. Se spune că Elţîn a dorit astfel să-i dea o lovitură de graţie rivalului său principal şi aşa şi a fost.
A căpătat mai multă încredere şi a devenit principalul contestatar al puterii sovietice centrale, deşi declara public că este pentru menţinerea Uniunii Sovietice. Nu a înţeles decât târziu că prin compromiterea imaginii lui Gorbaciov, a contribuit iremediabil la distrugerea Uniunii Sovietice.
Alt mare câştigător al alegerilor ruse din 12 iunie 1991 a fost nu altul decât Vladimir Jirinovski. Acesta era un colaborator al unei edituri puţin cunoscute, care a acumulat dintr-o dată peste șase milioane de voturi, erijându-se în apărător al intereselor naţionale ale ruşilor care se simţeau din ce în ce mai obijduiţi că-şi pierd privilegiile de care se bucurau anterior, indiferent în ce republică trăiau.