Noi ne mişcăm spre Europa? Noi am uitat de Uniunea Sovietică? Noi am adoptat valorile democratice şi modelul economic capitalist? Noi în general avem oare nişte valori?
Mărturisesc că îmi este foarte greu să răspund la aceste întrebări, dacă scrutez cotidianul moldovenesc. Am impresia deseori că noi sîntem în continuare captivii unor reflexe vechi, că unica valoare pentru care ne frămîntăm e… burta plină. Şi asta chiar atunci cînd o ducem destul de fain.
Iar acum o să vă povestesc istoria unui omulean pe care îl cunosc bine, un omulean căruia i se potriveşte bine o zicală rusească – sam sebe na ume. A fost o vreme cînd omuleanul sus-pomenit lucra la o întreprindere mare şi primea un salariu la care mulţi aici visează. Lua omul lunar cîte 15 – 17 mii de lei şi părea un adept convins al sistemului capitalist. Îl auzeam deseori, perorînd cu plăcere despre posibilităţile pe care ni le-a creat societatea democratică, liberă.
„Da, reflecta omuleanul, acum dacă munceşti la o firmă bună, ai de toate. Acum toate depind de priceperea şi talentul tău! Păi, parcă puteai să ai un salariu ca lumea pe vremea sovieticilor? Da, e mare lucru libertatea asta!”
Cam astea erau reflecţiile omuleanului satisfăcut, care dădea impresia unui democrat şi liberal.
Mare însă mi-a fost mirarea să-l văd într-o bună zi cum blestemă capitalismul şi liberalismul. Omuleanul era nervos, făcea spume la gură şi regreta dispariţia Uniunii Sovietice. L-am întrebat ce păţise. Şi omuleanul, cu ochii bulbucaţi, cu mult năduf, mi-a spus că salariul i se micşorase pînă la 10 mii de lei din cauza guvernării liberale şi democratice. Şi mai ciudat însă, după ce i-am ascultat explicaţiile, a fost să constat că omuleanul nu avea dreptate. Nu guvernarea liberală îi micşorase salariul, ci circumstanţele economice, criza şi managementul prost al întreprinderii.
Însă pe omulean parcă îl muşcase strechea. El mi-a vorbit, cu faţa crispată de mînie, despre nesiguranţa generată de capitalism, despre faptul că în comunism nimeni nu ar fi îndrăznit să-i micşoreze salariul. El mi-a vorbit despre liberalismul rapace care striveşte oamenii slabi şi care te lasă singur în faţa problemelor.
„Dar odinioară, cînd aveai un salariu bun, erai un fan al capitalismului”, am zis. „Acum nu mai sînt!” mi-a retezat-o omuleanul şi dus a fost.
Iar eu am realizat brusc că acest omulean, indiferent de circumstanţe, are o singură valoare – burta plină. Mi se pare prea puţin asta ca să ne civilizăm şi să intrăm în Europa.
