Linkuri accesibilitate

Igor Dodon conduce detașat în preferințele alegătorilor după procesarea a circa 43% din buletinele de vot de la Chișinău


Presedintele Comisiei Electorale Centrale Iurie Ciocan a refuzat sa comenteze datele comunicate presei în zori de consiliul electoral din Chisinau, care indicau victoria foate probabilă a candidatului comunist Igor Dodon în cursa pentru postul de primar al capitalei.
La cinci şi jumătate dimineaţa consiliul electoral din Chişinău anunţa că dupa numărarea a 99% din buletine Igor Dodon avea 52% din voturi, fata de 43% ale lui Dorin Chirtoaca.
Dar la ora 11, la o conferinţă de presă, CEC a spus că au fost procesate doar ceva mai mult de 43% la sută din buletinele de vot, iar Dodon conduce cu 51,59%, urmat de Chirtoacă cu 43,96%.
Preşedintele CEC Iurie Ciocan a insistat la conferinţa de presă că între comisia centrala si consiliile electorale locale „nu există divergenţe”. El a explicat datele diferite prin faptul că oficialii de la circumscripţii nu au apucat să introducă rezultatele numărării manuale în computer înainte de a merge să se odihnească „pentru câteva ore” – or CEC-ul nu are cum să cunoască datele decât odată ce sunt în sistemul computerizat.
Potrivit datelor oficiale CEC, la Bălţi alegerile au fost câştigate din primul tur de comunistul Vasile Panciuc cu 68,2% din voturi.
Iurie Ciocan a facut un apel la calm si rabdare, spunând ca pâna sa reiasă tabloul complet al rezultatelor alegerilor locale va mai dura pentru ca munca este mult mai complicată decât la alegerile parlamentare.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG