În Chişinău, în nici unul dintre scrutinele de pînă acum majoritatea din consiliu nu a fost cîştigată de membrii aceluiaşi partid din care ar fi provenit şi primarul. Coloratura politică a primarului diferită de cea a majorităţii a cauzat de-a lungul anilor diverse blocaje în administrarea treburilor urbei.
Cel mai elocvent poate fi considerat exemplul furnizat în anii 2008-2009 de primarul liberal Dorin Chirtoacă, care ajuns la jumătate de mandat, s-a pomenit într-un tandem administrativ cu o majoritate, constituită după o regrupare de forţe şi dominată de comunişti. În realitate se declanşase o luptă pentru putere cu diverse muniţii. Scandalurile interminabile legate de numirea unor şefi de întreprinderi sau direcţii municipale, în care persoanele desemnate de primar erau contestate ulterior de consiliu şi scoase cu forţa din birouri este doar partea vizibilă, de suprafaţă, a acelei lupte.
Astăzi mai există reminiscenţe ale zisei „dualităţi” de putere, dualitate care a zădărnicit, aşa cum crede consilierul Oleg Cernei, pretendent la al treilea mandat în aceste alegeri pe listele Partidului Liberal, mai multe proiecte de infrastructură aşteptate de locuitorii urbei, producînd în schim alte decizii contestate şi pînă acum în instanţele judecătoreşti:
„Atribuirea de terenuri în interes de partid. Au fost atunci, în 2008, atribuite 25 de ari PCRM-ului pentru a-şi construi sediu în centrul Chişinăului. Pe urmă, s-a organizat un concurs pentru atribuirea rutelor de microbuze. S-a format o comisie ce a lucrat total netransparent, cu uşile încuiate, care a dat rutele altor administratori. Scandalul de acum de la Curtea Supremă de Justiţie este consecinţă a deciziilor de atunci. Apoi, au numit la toate instituţiile medicale din Chişinău cîte un reprezentant al PCRM. Deci, s-au folosit de moment şi au promovat decizii doar în interesul lor. Primarul sesiza, ataca în judecată, dar nu putea face absolut nimic.”
Crearea unei majorităţi necomuniste în Parlamentul de la Chişinău după scrutinele din 2009 a generat o nouă regrupare de forţe şi în consiliul municipal al Chişinăului, unde s-a creat o majoritate necomunistă cu 33 din 51 de consilieri. Oleg Cernei spune că odată cu asta ciorovăielile s-au terminat, iar relaţia dintre primar şi consiliu au revenit oarecum în albia firească:
„Din 2009, când primarul a avut o majoritate democratică în consiliu, ne-am şi certat, am discutat în contradictoriu, dar am găsit un consens şi am votat toate deciziile împreună cu primarul.”
Dar iată cum explică cel mai longeviv consilier municipal, Valerii Klimenco, actualmente pretendent la fotoliul de primar, motivele din care edilul local şi consiliul pot deveni prieteni şi duşmani de moarte pe perioada unui singur mandat:
„Fiecare partid care intră în consiliu cu reprezentanţi are interesele sale în acest consiliu, promisiuni pe care le-au dat. Iar posibilitatea bugetului nu este pe potriva acestor promisiuni. Iată, de exemplu, şi în această campanie – numai cîte promisiuni s-au făcut? Când vine vreme ca ele să fie respectate, bani nu sunt, şi atunci se încep presiuni asupra primarului, conflicte. De aceea sarcina principală a unui primar este să găsească această balanţă – între posibilitatea bugetului şi promisiunile partidelor din campanii.”
L-am întrebat şi pe analistul Petru Bogatu ce concluzii ar
trebui să tragă alegătorul din felul cum au înţeles să gestioneze puterea obţinută în urma votului din localele din 2007 cele două entităţi– aşa zisul „executiv local” în persoana primarului şi „legislativul” reprezentat de consiliul municipal:
„Astfel de lucruri apar întotdeauna când există o discrepanţă între votul populat atribuit consiliilor şi votul popular pentru primar. Cînd aceste lucruri se bat cap în capm sigur că apar probleme. Dar în situaţia de acum doi-trei ani a fost şi o trădarea electoratului, pentru că grupul Muşuc în fond a fost votat de electoratul cu viziuni democratice, dar s-a poziţionat ulterior de partea cealalată a baricadelor. Asta trebuie să înţeleagă electoratul, că uneori politicienii îăi poate duce de nas şi trece de altă parte după ce s-a văzut cu sacii în căruţă,” sugerează Petru Bogatu, analist şi editorialist la Jurnal de Chişinău.
