Linkuri accesibilitate

Ați vota pentru un primar femeie ?


Daniela Terzi-Barbăroșie: „buna guvernare locală trebuie să aplice egalitatea de gen şi incluziunea socială prin ceea ce face.”



O organizaţie neguvernamentală din coaliţia civică pentru alegeri libere a calculat că femeile sunt reprezentate mai puţin printre candidaţii la alegerile din 5 iunie, faţă de scrutinul local precedent din 2007. La funcţia de primar, de exemplu, numai 18 la sută dintre candidaţi sunt femei, în scădere cu 5 la sută. Şi mai puţine vor ajunge probabil primăriţe în rezultatul alegerilor. Lucia Diaconu s-a interesat care sunt cauzele:

Cercetarea realizată de Centrul de studii şi informare pentru drepturile femeilor „Parteneriat pentru dezvoltare”, în 100 de circumscripţii, constată nu doar micşorarea numărului femeilor pe listele de candidaţi. Şi în aceste alegeri, ele se regăsesc mai mult înspre coada listei: pentru funcţia de consilier raional, în primele 5 poziţii, femeile reprezintă doar puţin peste 20%.

Cum stăm cu egalitatea femeii în alegerile locale?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00
Link direct


Studiul mai arată că numărul partidelor politice care au în mod explicit stabilit în programele sale electorale soluţii pentru problema asigurării şanselor egale pentru femei şi bărbaţi s-a mărit, de la 2 la 4.

Însă dezideratul rămîne doar pe hîrtie, este concluzia sonorizată de preşedinta organizaţiei Daniela Terzi-
Daniela Terzi-Barbăroșie

Barbăroşie după ce experţii au analizat platformele electorale ale candidaţilor pentru funcţia de primar al capitalei:

„Ofertele electorale şi de această dată sînt nu doar neutre la problematica de gen, mai mult decît atît ele pur şi simplu nu sînt prietenoase problemelor şi intereselor femeilor şi bărbaţilor. De ce atîta interes? Pentru că buna guvernare locală trebuie să aplice egalitatea de gen şi incluziunea socială prin ceea ce face, pentru că atunci cînd nu se iau în consideraţie nevoile specifice ale femeilor şi bărbaţilor nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă a localităţii. ”

Ecaterina Mardarovici

Cum ar putea fi explicată înrăutăţirea, în unele privinţe, pe care o constată studiul faţă de scrutinul local din 2007, am întrebat-o pe Ecaterina Mardarovici, preşedinta clubului politic al femeilor 50/50, organizaţie care a fost implicată într-o campanie de amploare pentru susţinerea femeilor candidate în aceste alegeri:

„Acum este o lipsă totală de înţelegere a ceea ce înseamnă integrare europeană şi ce înseamnă valori europene, că nu poţi să mergi cu un program european avînd aproape în toate partidele echilibru de gen în ceea ce priveşte componenţa membrilor de partid, este cam 50 la 50, şi să vii cu liste aşa cum le vedem noi astăzi. În general, femeile au fost mai pregătite pentru a candida, însă s-au pomenit nu pe locurile eligibile, unele în afara listei, să zicem. Spre mirarea mea, lupta este mult mai acerbă. Banii sînt în faţă. Am senzaţia că valoarea principală a unei persoane pentru a fi plasat pe listă şi pe un loc anume este buzunarul sau portmoneul, dacă vreţi.”

Centrul „Parteneriat pentru dezvoltare” atrage atenţia că R. Moldova M s-a angajat pînă în 2015 să sporească reprezentarea femeilor la nivelul la care se iau decizii, cotele înregistrate la aceste alegeri fiind considerabil mai mici faţă de cele recomandate de experţii internaţionali de 30-40 la sută şi asumate de guvernare.

Organizaţiile pentru promovarea egalităţii de gen pledează pentru introducerea unei cote obligatorii de reprezentare a femeilor în organele puterii, aşa încît să forţeze partidele politice să respecte să asigure participarea echilibrată a femeilor la procesele de luare a deciziilor.

Dar ce cred simplii alegători despre prezenţa femeilor în politică?

- „Femeile trebuie să aibă tot drepturi egale ca şi oamenii. Aşa-i. Pentru că ele muncesc mai mult decît oamenii daje. Vin acasă după lucru, fac mîncarea, spală, au grijă de copii.”

Europa Liberă: Dar dvoastră aţi vota pentru un primar femeie?

- „Ştiţi că femeile la aşa ceva trebuie să aibă de furcă cu mulţi oameni. Şi cam... Se poate konecino de încercat, dar eu socot că, dinspre partea me, cam slab aşa ceva.”

- „Trebuie să fie egale ca bărbaţii femeile, de asemenea şi în politică. Avem aceleaşi drepturi.”

- „Femeile ar trebui să participe mai mult în politică deoarece bărbaţii şi-ar mai schimba purtările. În viaţă, influenţa femeii asupra bărbatului se simte mult.”

- „Femeia în general n-ar trebui să se ocupe de politică, dar trebuie să revină la familie şi la copii. Dacă femeia iese din familie şi nu mai are grijă de familie şi de copii, bărbatul n-o să-i suplinească funcţiile aşa cum o să le facă o femeie.”

- „Nu joacă rolul dacă-i bărbat sau doamnă. Joacă rolul cum îşi poate face lucru”, au fost cîteva din opiniile culese pe străzile din capitală.
Previous Next

XS
SM
MD
LG