Linkuri accesibilitate

Buna şi reaua credinţă a presei moldovene


Cu Ludmila Andronic, despre etica jurnalistică, indecenţa umană şi dreptul la informare al cetăţenilor.


Jurnalismul între practici bune şi proaste, între ignoranţă şi rea-credinţă. De obicei, temelia etică pe care se bazează sau ar trebui să se bazeze relaţia dintre jurnalistul responsabil, credibil şi publicul pe care acesta îl slujeşte rămâne mai puţin vizibilă. Tragediile, însă, situaţiile dramatice dezgolesc, într-un mod foarte dureros şi trist deseori, daunele pe care le poate pricinui oamenilor cineva, în multe cazuri jurnalist doar cu numele, care demonstrează, cu voie sau fără de voie, nesimţire profesională. O luare recentă de atitudine a Consiliului de Presă din Chişinău este lămuritoare în acest sens. Vom vedea despre ce este vorba în discuţia cu preşedinta acestui consiliu, doamna Ludmila Andronic.


Interviul matinal EL: cu Ludmila Andronic despre libertatea şi responsabilitatea presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:20 0:00
Link direct



Europa Liberă: Bună dimineaţa, dna Andronic. Permiteţi-mi, înainte de-a începe discuţia noastră, să fac, scurt, nişte precizări, necesare cred pentru cât mai multă lume, privind Consiliul de Presă pe care îl prezidaţi. Este vorba de „un mecanism de autoreglementare, creat pentru sporirea responsabilităţii presei din Republica Moldova faţă de cititori prin soluţionarea amiabilă a litigiilor dintre publicaţii şi cititori, cultivarea culturii dialogului şi respectului reciproc între presă şi consumatorii de media, promovarea jurnalismului de calitate şi a respectării standardelor profesionale şi deontologiei jurnalistice”. Mai multe despre respectiva instituţie pot fi aflate la adresa de internet „consiliuldepresă.md”.

Acum să revenim la tema propriu-zisă pe care ne-am propus-o pentru discuţie. O tragedie, iată, un caz de presupus dublu suicid al unei minore dintr-o localitate din raionul Ungheni, şi a prietenului acesteia au determinat consiliul să ia atitudine. Ce aţi constatat în legătură cu acest caz, cu alte cuvinte de ce a fost nevoie de această luare de atitudine?

Ludmila Andronic

Ludmila Andronic: „În momentul în care a apărut această informaţie, am observat că ea începe să fie propusă publicului larg cu lux de amănunte, unele dintre care nu erau absolut necesare să fie cunoscute de publicul larg şi, dacă vreţi, lezează onoarea şi demnitatea acestor copii care au fost implicaţi în această tragedie, cît şi a rudelor, prietenilor acestora. În momentul în care am văzut ce informaţie a fost furnizată, că inclusiv denumirea medicamentului care a fost utilizat a fost făcută publică, felul cum au fost filmate, prezentate aceste informaţii ne-au făcut să reacţionăm încă o dată, pentru că nu este pentru prima dată cînd atragem atenţia, şi să cerem presei mai multă corectitudine.

Viaţa umană şi sfîrşitul acestei vieţi nu este un teatru, nu este un spectacol, nu este un show. Da, astfel de cazuri într-adevăr trezesc interesul public, da, sunt în stare să sporească audienţe, dar nu trebuie să facem din ele instrumentul cel mai important pentru atragerea cititorilor.”

Europa Liberă: Iată că şi poliţia, după ce i s-a tot reproşat că nu comunică în mod corespunzător cu presa sau în alte situaţii, a limitat nejustificat accesul la informaţii, în acest caz este considerată generoasă cu ce nu trebuie.

Ludmila Andronic: „Ştiţi, într-adevăr, de foarte multe ori de la poliţie jurnaliştii primesc diverse materiale video în special. Mă rog, poliţia nu este totuşi o instituţie cinematografică, una care ar face montare, regie, ei lucrează de obicei cu materie brută. Şi să faci un bluraj pe faţa unei victime este deja, cum să spun, dacă nu a făcut-o poliţia, atunci este o chestie de onoare a jurnaliştilor.

Totuşi există nişte norme etice care trebuie respectate. Noi, presa, ne declarăm că suntem în serviciul oamenilor mai mult ca oricine alţii în această ţară, înseamnă că suntem obligaţi să respectăm drepturile şi viaţa celor pentru care ne declarăm că lucrăm. Poliţia a fost generoasă într-adevăr. E cu dublu sens pe de o parte - poliţia îşi face treaba, pentru că ei sunt obligaţi să informeze despre aceste lucruri, pe de altă parte e şi nu apel, dacă vreţi, prea multe şi prea des se întîmplă lucruri de acest gen în ultimul timp în R. Moldova, şi, poate, într-adevăr, prea puţini au mers mai departe făcînd un apel atenţie maximă, poate la o sporire a atenţiei părinţilor vizavi de minorii de această vîrstă. Deci, asta ar fi fost mult mai util decît aceste detalii pe care le-am primit.”

Europa Liberă: Descernămîntul ca întotdeauna este cel mai indicat lucru şi în relaţia jurnalişti-poliţie, probabil. Problema totuşi nu se reduce numai la acest caz nefericit. Există numeroase alte situaţii în care te întrebi dacă jurnaliştii şi-au pus în general problema dacă sunt corecţi cu cei, în special oamenii simpli, despre care scriu sau despre care relatează. Care credeţi că este calea cea mai bună de remediere a acestui fenomen?

Ludmila Andronic: „Într-adevăr, avem cazuri care sunt mai grave, altele sunt mai puţin grave. Foarte multe încălcări etice avem la adresa copiilor, minorilor, victimelor, victimelor abuzurilor, a martorilor, pentru că am avut inclusiv un caz al unui martor care a cerut să nu i se declare identitatea i-a fost prezentată în televiziuni şi atunci am făcut apel inclusiv la avocaţi să fie mai vehemenţi în comunicarea a astfel de lucruri şi a astfel de refuzuri.

Mie mi se pare că de fiecare dată pur şi simplu jurnalistul trebuie să se gîndească - OK, unde este, hai să zicem (admit) senzaţionalul, dar unde este limita acestui senzaţional? Admit că acum presa totuşi are nevoie de senzaţional ca un element de comercializare, dar întotdeauna să-şi pună întrebarea – pînă unde merge limita acestui senzaţional. Pe de altă parte există redactorul-şef. Eu am fost redactor şef şi ştiu cum se lucrează cu textul şi cum se lucrează cu imaginea, fiind redactor-şef de revistă. Atunci îi revine sarcina redactorului-şef dacă jurnalistul eventual nu a observat că încalcă un astfel de drept la viaţa privată. Atunci cînd citeşte sau revede un text să-şi pună întrebarea – ia staţi un pic, nu încălcăm noi cumva bunele practici jurnalistice?”

Europa Liberă: Există o logică foarte răspândită acum a celora care fac business, politic sau pur şi simplu business: nu este profitabil să fii corect jurnalistic. Realitatea asta cum poate fi combătută?

Ludmila Andronic: „Din păcate, tot mai mulţi şi mai mulţi folosesc acest justificativ. Probabil că vor ajunge la un moment dat în situaţia în care va exista o selecţie naturală dacă vreţi a presei, exact aşa cum există în Occident în multe ţari. Există ziare şi reviste care sunt dedicate oamenilor serioşi sau oamenilor care au nevoie de informaţie şi, din păcate, există ziare şi reviste care sunt dedicate oamenilor care au nevoie doar de senzaţional şi de informaţii din astea trăsnite şi cu un conţinut mai dubios din punct de vedere etic.

Noi nu vom putea niciodată să lichidăm acest fenomen, doar putem să-l separăm încet-încet şi atunci cetăţeanul poate să aleagă singur ce produs informativ va consuma, dar fiind sigur că nu va fi atacat de informaţii şi abuzuri de acest gen şi, pe de altă parte, acest lucru nu se va întîmplă atunci cînd societatea va fi suficient de corectă cu individul. Să nu uităm că dreptul individului în ţara noastră nu este călcat în picioare doar de presă, sau de presă este poate călcat în picioare mai puţin decît de alte instituţii.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, foarte multă lume este încă destul de credulă, inocentă în relaţiile cu tot mai mulţi şi mai insistenţi jurnalişti din viaţa lor. Mulţi nici nu-şi dau seama în ce se bagă şi cu ce efecte atunci când vorbesc cu un reporter. Numeroşi dintre ei nici nu sunt conştienţi de amestecul brutal în viaţa lor privată – numai reportajele de la înmormântări cât fac! Cum credeţi că s-ar putea ajunge la situaţia în care omul simplu ar fi deschis cu jurnaliştii, dar n-ar fi nici vulnerabil în faţa unui meseriaş abuziv?

Ludmila Andronic: „Deci, ziceam, aici e vorba de maturizarea societăţii în sensul creşterii respectului individului în ceea ce priveşte respectul faţă de sine, faţă de drepturile sale, şi invers respectarea acestor drepturi de către instituţiile statale, private etc. Este vorba despre o individualizare a statului, o individualizare a cetăţenilor care îşi cunosc drepturile, cer respectarea acestor drepturi şi nu admit încălcarea lor, în special una brutală. Cu bună ştiinţă, pentru că în momentul în care jurnalistul merge la o înmormîntare, chiar dacă ea este de maxim interes public, totuşi el se duce să-şi facă meseria, face bani din lucrul acesta. Prin urmare trebuie să ştim şi să restricţionăm.

Noi însă suntem o societate care admitem imixtiuni în viaţa noastră privată a cui vreţi, nu numi a presei. Şi în momentul în care vom deveni un pic mai închişi faţă de aceste imixtiuni, va apărea şi reticenţa, răceala faţă de presă. Pentru că în momentul în care spunem – o-o-o-o, vezi că a fost chiar şi televiziunea la înmormîntarea respectivă, este o chestie de mîndrie, atunci mă întreb pînă unde merge şi noi jurnaliştii şi pînă unde merge societatea.”

Europa Liberă: Mulţumim. A fost Ludmila Andronic, preşedinta Consiliului de Presă din Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG