Linkuri accesibilitate

1.06 - Chișinău: Intrevederea Vladimir Voronin-Vladimir Putin la Minsk


Președinții Rusiei și Moldovei la o reuniune la Minsk în 2006
Președinții Rusiei și Moldovei la o reuniune la Minsk în 2006

Vladimir Putin a exprimat disponibilitatea Federaţiei Ruse de a fi „mediatorul şi garantul acelor înţelegeri privind Transnistria, la care se va ajunge în interiorul R. Moldova”.



1 iunie 2001

Ora Moldovei.

Intrevederea Vladimir Voronin-Vladimir Putin la Minsk.

Dan Ionescu: Întâlnirea la nivel înalt a Comunităţii Statelor Independente, care s-a desfăşurat astăzi la Minsk, a oferit prilejul pentru numeroase contacte bilaterale între şefii de state, prezenţi în capitala Republicii Bielarus. Între acestea s-a înscris şi o întâlnire a preşedinţilor Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, Vladimir Voronin şi Vladimir Putin. Mai multe de la Radu Benea.

Preşedintele Vladimir Voronin a avut o întrevedere în dimineaţa zilei de astăzi cu preşedintele rus Vladimir Putin. Potrivit agenţiei Itar-TASS, „Putin a exprimat intenţia fermă a Rusiei de a extinde şi întări cooperarea strategică cu Moldova”. După cum a declarat şeful adjunct al administraţiei Kremlinului, Serghei Prihodiko, Putin şi Voronin au discutat problemele actuale ale cooperării moldo-ruse, în special în domeniile comercial şi economic.

În timpul discuţiilor a fost abordată şi tema soluţionării conflictului transnistrean. Afară de aceasta, şefii celor două state au discutat pe marginea agendei reuniunii la vârf a CSI, care a avut loc astăzi, precum şi tematica primei şedinţe a Consiliului interstatal al Comunităţii economice euro-asiatice, care a avut loc ieri la Minsk şi la care a fost prezent în calitate de observator primul ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev.

În ziua în care a sosit în capitala bielarusă, preşedintele Voronin a declarat că pentru Chişinău „această comunitate este foarte interesantă şi importantă ca uniune vamală.” Din comunitatea euro-asiatică amintim fac parte Bielarus, Kazahstan, Kîrgâzstan, Rusia şi Tadjikistan. Potrivit observatorilor, comunitatea economică euro-asiatică a fost creată ca o contrabalanţă la organizaţia statelor GUAM, din care face parte şi Republica Moldova.

Inaugurând lucrările de astăzi a reuniunii la vârf a CSI, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a remarcat buna organizare de către gazdele bielaruse şi l-a felicitat pe Voronin pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Voronin participă pentru prima dată la asemenea for în această calitate.

Prima chestiune examinată şi adoptată astăzi la summit a fost apelul şefilor de stat către popoarele din CSI şi comunitatea internaţională cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la începutul celui de-al doilea război mondial. Între altele, preşedinţii au îndemnat toate ţările să depună eforturi în vederea reglementării conflictelor şi să riposteze noilor ameninţări venite din partea terorismului internaţional şi a extremismului.

De altfel, pe agenda summitului a figurat şi problema funcţionării centrului antiterorism, constituit la 1 decembrie anul trecut. O altă înţelegere, la care s-a ajuns astăzi, vizează o coordonare mai strânsă între centrul antiterorism şi cel pentru cooperare în domeniul militar al Comunităţii. Noul şef al statului major pentru cooperarea militară, generalul Vladimir Iacovlev, a exprimat opinia potrivit căreia procesul de cooperare militară între ţările CSI se va dezvolta de la cooperare spre cea mai profundă integrare. Precizăm că Republica Moldova nu face parte din structurile militare ale CSI.

La conferinţa de presă, care a încheiat lucrările summitului, preşedintele Vladimir Putin a exprimat printre altele disponibilitatea Federaţiei Ruse de a fi „mediatorul şi garantul acelor înţelegeri privind Transnistria, la care se va ajunge în interiorul Republicii Moldova”. Federaţia Rusă, a subliniat Putin, dă o înaltă apreciere eforturilor depuse de conducerea Moldovei în reglementarea conflictului transnistrean şi va continua să sprijine soluţionarea acestuia. „Suntem pentru păstrarea integrităţii statului moldovenesc, odată cu asigurarea drepturilor tuturor celor care locuiesc pe acest teritoriu”, a mai declarat preşedintele rus Vladimir Putin.

La rândul său preşedintele moldovean Vladimir Voronin a declarat între altele că Moldova este dispusă să coopereze în diverse structuri regionale, însă dă preferinţă Comunităţii Statelor Independente, deoarece consideră important „să se dezvolte şi să continue ceea ce a fost pus deja în noi la nivel genetic”. „Suntem dispuşi să intrăm în acele organizaţii, în care vedem un folos pentru noi”, a mai declarat preşedintele Voronin.
XS
SM
MD
LG