Cel mai bine îţi dai seama de starea agriculturii româneşti atunci cînd îţi faci cumpărăturile la supermarket. Constaţi că merele vin din Franţa, cartofii din Egipt, perele din Grecia, roşiile din Turcia, căpşunile – fireşte – din Spania, castraveţii din Austria, andivele din Olanda, ciupercile din Germania, pepenii verzi şi galbeni din felurite ţări mediteraneene. Un prieten m-a asigurat că a văzut o dată pui congelaţi aduşi tocmai din Brazilia. Oricum, singurele cotlete de miel care răspund exigenţelor gastronomice sînt cele din Argentina.
Doar carnea de vită s-ar putea să fie românească, pentru că a ajuns la preţuri astronomice. Şi fiindcă am adus vorba de preţuri, să nu credeţi că roşiile din Turcia ar fi numaidecît mai scumpe decît cele din România. Dimpotrivă. Vrei roşii de Galaţi – te duci la piaţă şi dai un ban în plus. Pînă şi fructele exotice, portocalele spre exemplu, au ajuns să fie mai ieftine decît fructele autohtone.
Iată, va spune cineva, încă unul din efectele mondializării. Se poate, dar lucrurile nu sînt în ordine. Dintr-o ţară, cum se spunea odinioară, „eminamente agricolă” România a ajuns să fie dependentă de importuri inclusiv la fructe şi legume. Prăbuşirea comunismului născuse speranţa renaşterii agriculturii, redevenită privată. Speranţă deşartă.
Mult prea puţini au fost cei care s-au reîntors la sat ca să se reapuce de cultivarea pămînturilor, tot puţini au fost cei care au reuşit să o facă introducînd mijloace moderne. Cei care au cunoscut succesul, un Porumboiu spre exemplu, au dat dovadă de o perseverenţă şi de o forţă de muncă extraordinare. În rest, predomină mica gospodărie ţărănească suficientă sieşi. Producătorii sînt puţini şi necompetitivi. Sînt, adesea, la mîna intermediarilor şi abia se descurcă să-şi plătească impozitele.
Politica supermarketurilor e una strict pragmatică. Şi Carrefour, şi Cora, şi Auchan, şi Billa preferă să cumpere cantităţi mari de mere din Franţa decît să le adune, cu ţîrîita, de la sute de producători locali. Le iese mai ieftin. În faţa criteriilor rentabilităţii, mica exploatare agricolă românească n-are nici o şansă. Soluţii există dar ele nu pot fi aplicate decît cu multă răbdare şi pe termen lung. Ştim cu toţii că agricultura a dat şi continuă să dea bătaie de cap Uniunii Europene. Intrarea României în Uniune a complicat şi mai mult lucrurile dar poate că tocmai de acolo vor veni soluţiile care să ne ajute să ieşim din impas.
