Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: O fericire atît de insuportabilă!...


O formă de refuz al unui destin care părea trasat dinainte.


„Hedonofobie” e numele dat in psihiatrie uneia din cele mai irationale stari sufletesti: spaima de fericire, spaima de success!... Hedono-fobie, altfel zis opusul hedonismului, acea doctrina a placerii care consta in a profita la maximum de tot ceea ce se iveste in calea individului.

E o pista care nu a fost exploatata in cazul lui Dominique Strauss-Kahn, fostul director al Fondului Monetar International. Arestat la New York sub acuzatia de a fi violat o femeie de serviciu la hotel, Dominique Strauss-Kahn e nu doar omul care avea cele mai multe sanse pentru a deveni viitorul presedinte al Frantei, dar e si insurat cu una din cele mai frumoase, inteligente si bogate femei din Franta, jurnalista Anne Sinclair.

Nu e prima oara ca se vorbeste despre el ca despre un om care ar fi afectat de un priapism peste masura. De aceasta data insa toata lumea a pus intrebarea cum de un asemenea om, aflat in pragul succesului planetar, nu a dat dovada de mai multa retinere? Dar daca problema era tocmai acest succes?

Cu totii avem o doza de fobie a succesului, o mica tendinta spre autodistrugere. Asta se manifesta cel mai adesea in momentul in care totul pare a reusi. Am descoperit ca si eu sufar de asta atunci cand am fost odata invitat la masa de un patron de presa care voia sa-mi propuna o functie importanta. Aveam atunci mare nevoie de bani, insa perspectiva slujbei ma angoasa teribil, pentru ca implica mari responsabilitati. La masa, omul a trebuit la un moment dat sa mearga la toaleta, iar cind s-a intors m-a vazut dand din maini pentru ca alungam niste muște. M-a intrebat daca alung muște, iar intrebarea mi s-a parut atat de stupidă, incat i-am raspuns ca de fapt dirijez o orchestră de pitici invizibili… Evident ca nu am primit slujba… Insa imi amintesc foarte bine de senzatia de usurare pe care ti-o aduce un asemenea impuls de autodistrugere.

Cu totii am fost in situatii mincinoase in care trebuie sa pretinzi seriozitate, asezat in fata unui personaj pompos si important, moment in care iti vine un impuls greu de stapanit de a-l trage de nas si de a lua-o apoi la fugă urland. Asa se intampla in situatii solemne in care abia iti stapanesti râsul… Asa se intampla cu oamenii care fug in noaptea nuntii… cu cei care reusesc o serie de examene foarte dificile si o lasa baltă la ultimul. Cu cei care provoaca un idiot beat, care e clar ca o sa-i bata de o sa-i snopeasca. La fel, unii isi intalnesc amorul la care au visat dintotdeauna si il inseala aparent prosteste, cu primul venit.

E vorba de o forma de refuz al unui destin care parea trasat dinainte. Succesul implica tot felul de responsabilitati, inclusiv obligatia de a asuma. Eșecul ne mentine insa intr-un stadiu infantil in care nu trebuie sa luam decizii si nici nu trebuie sa ne punem hainele de adult. In ce ma priveste, mi-e deja de ajuns ca am reusit sa transmit astăzi această corespondență.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG