Nu ştiu ce au simţit alţii, dar pe mine m-a întristat foarte tare absenţa multor deputaţi la ultima şedinţă a Parlamentului. Vasăzică, numai 71 din cei 101 aleşi ai poporului au avut bunăvoinţa să vină. 30 de parlamentari au absentat şi asta mi se pare regretabil.
Cineva a presupus că de vină e primăvara, altcineva a zis că absenţii sînt preocupaţi mai mult de campania electorală. Am putea presupune, la rigoare, că toţi in corpore s-au îmbolnăvit şi au avut nevoie de ajutorul medicilor, dar asta e puţin probabil.
Am impresia că 30 de deputaţi lipsă e cam mult. Am impresia că atunci cînd eşti mare guvernant, cînd poporul îţi încredinţează destinul patriei, să lipseşti din parlament nu e deloc bine. Păi, ţara asta, care a tot bîjbîit în ultimele decenii prin hăţişurile tranziţiei, are nevoie de oameni care să muncească enorm, ca vestitul papa Karlo, să muncească pe brînci, zi şi noapte. Şi cine dacă nu parlamentarii ar trebui să fie în prima linie a muncitorilor făuritori de ţară? Cine dacă nu aleşii poporului trebuie să fie mereu cu mînecile suflecate? Şi atunci cînd tocmai 30 de parlamentari lipsesc de la şedinţă, nu avem de-a face oare cu un exemplu foarte prost pe care masele îl pot lua drept model comportamental? Unde mai pui că atitudinea faţă de muncă nu a fost niciodată aici elementul forte.
În condiţiile precare în care ne aflăm, aleşii poporului ar trebui să lipsească numai atunci cînd sînt, doamne fereşte!, pe patul de moarte. Şi nu doar prezenţa lor în sala de şedinţe e necesară. Acolo, la şedinţe, ei trebuie să fie foarte activi, mereu puşi pe treabă. Zic asta pentru că am văzut, nu o dată, imagini cu deputaţi care moţăie, dormitează, cască, vorbesc la telefoane mobile chiar în sala de şedinţe. O fi obosiţi sau superocupaţi unii dintre ei, nu-i vorbă. Dar parcă poporul i-a adus în parlament cu forţa? Nu au dorit ei înşişi să se sacrifice pentru fericirea ţării? Păi, s-o facă atunci. Şi să găsească timp pentru şedinţe. Şi la şedinţe să nu li se închidă ochii de oboseală.
Iar dacă nu sînt în stare, ar putea să plece, să cedeze locul altor oameni făuritori. Dacă nu sînt în stare, pot pleca liniştiţi. Nimeni nu va face crize de nervi şi nici nu le va duce dorul o veşnicie. Ne vom împăca uşor cu ideea că ei au plecat.
