Am rămas şi eu, ca atîţia alţii, consternat de păţania directorului Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn. Cunosc bine viaţa politică franceză dar nu ştiam de apetitul erotic ieşit din comun al celui care urma să devină redutabilul candidat socialist la prezidenţialele de anul viitor.
În Franţa viaţa privată beneficiază încă de o anume protecţie. Presa, spre exemplu, n-a dezvăluit, deşi lucrul era – se pare – binecunoscut că François Mitterrand avea o fiică dintr-o legătură extraconjugală. La fel şi acum, iniţiaţii declară că erau la curent cu performanţele sexuale ale lui Dominique Strauss-Kahn. Povestea de acum trei ani, cu subalterna lui de la FMI, a rămas fără urmări; de data aceasta însă, lucrurile sînt mult mai complicate.
Personaj mediatic, prezenţă agreabilă, bun vorbitor, Strauss-Kahn ilustra perfect ceea ce francezii numesc „stînga caviar”, o stîngă ai cărei reprezentanţi trăiesc pe picior mare şi împărtăşesc, în acelaşi timp, convingeri socialiste. Strauss-Kahn a fost la un moment dat primar al oraşului Sarcelles, un oraş de la periferia Parisului unde trăiesc oameni de condiţie modestă. I-a convins, cu siguranţă, că, deşi este la adăpost de orice griji materiale, le înţelege nevoile.
Liderul socialist era cunoscut şi ca soţ al vedetei de televiziune Anne Sinclair, ea însăşi o persoană cu o stare materială foarte bună, posesoare a unei valoroase colecţii de tablouri. În sfîrşit, Dominique Strauss-Kahn devenise posibilul candidat socialist cu cele mai mari şanse de a-l învinge pe Nicolas Sarkozy la alegerile din 2012; sondajele îl dădeau, de altfel, cîştigător.
Cariera lui s-a încheiat deunezi în apartamentul unui hotel din New York, indiferent de deznodămîntul procesului: la suprafaţă au ieşit alte situaţii mai vechi care îl pun într-o postură penibilă. În 2007, o tînără jurnalistă franceză, a povestit, într-o emisiune de televiziune, cum Strauss-Kahn, căruia urma să îi ia un interviu, a încercat s-o violeze; mărturia ei a fost, atunci, cenzurată.
Acum, poliţia americană a luat în serios declaraţia unei simple cameriste şi l-a arestat, fără să ezite, pe însuşi directorul Fondului Monetar Internaţional. Într-o democraţie adevărată, sîntem egali în faţa legii: cu toate riscurile care decurg de aici.
