Acum 20 de ani, la 23 martie 1991 se dădea publicităţii documentul programatic al unui grup de comunişti nemulţumiţi de politica promovată de Partidul Comunist al Moldovei. Nucleul acestuia îl constituia intelectualitatea şi cadre didactice din instituţiile de învăţământ superioar şi din cercetare. Printre liderii grupului se remarcă Anton Grăjdieru, redactor şef al ziarului „Învăţământul public”, deputat în Congresul Deputaţilor din URSS şi semnatar al „scrisorii celor 66”, din 1988.
Iniţiatorii Platformei Democratice a PCM criticau partidul în special din cauza că acesta mima schimbarea şi acceptarea sistemului pluripartid, în realitate insistând asupra păstrării monopolului PCM în societate şi a organizaţiilor de partid în instituţiile de stat. Din perspectiva susţinătorilor curentului de democratizare al partidului, organele de conducere n-au condamnat decât cu jumătate de glas crimele şi atrocităţile comise de PCUS, spiritul bolşevic dominând în continuare activităţile PCM.
Ei negau principiile centralismului democratic şi optau pentru pluralismul politic în cadrul partidului prin acceptarea fracţiunilor, interzise de fondatorul partidului, V. I. Lenin. Platforma Democratică înfiera PCM-ul pentru politica sa pro-imperială şi susţinerea separatismului teritorial în RSS Moldova (în Transnistria şi în zona locuită de găgăuzi), precum şi pentru promovarea oarbă a politicii Centrului, inclusiv prin propaganda în favoarea semnării cu orice preţ a unui nou tratat unional. Într-un cuvânt, PCM încălca astfel o serie de documente adoptate de legislativul de la Chişinău, fiind etichetat, pe drept, ca anti-naţional. Totodată, gruparea pro-democratică a partidului comunist opta pentru restituirea averii PCM către stat, astfel încât să fie create condiţii echitabile pentru toţi concurenţii politici.
Demersul Platformei Democratice era criticat aspru în presa de partid, care domina încă mass-media locală. Se încerca acreditarea ideii că PCM acceptă în principiu ideile formulate de „disidenţii” din partid, în realitate însă situaţia era cu totul alta.
Astfel, printr-o circulară secretă, depistată recent, trimisă de către CC al PCM organizaţiilor de partid din teritoriu se specificau diferenţele dintre conducerea partidului comunist şi gruparea democratică din cadrul acestuia. Era vorba de:
1. neacceptarea renunţării PCM la monopolul puterii şi transformării acesteia într-un partid democratic parlamentar; 2. PCM nu trebuia să renunţe la ideologia comunistă şi la principiile bolşevice de organizare a partidului;
3. nu se accepta restituirea averii partidului către autorităţile de stat;
4. PCM nu accepta ideea Platformei Democratice potrivit căreia Perestroika nu era decât o încercare a nomenclaturii de a-şi perpetua privilegiile. În cele din urmă, PCM nu era de acord cu transformarea acestuia într-un partid independent de PCUS, după modelul baltic, şi transformarea RSS Moldova într-un stat independent.
Refuzul conducerii Partidului Comunist al Moldovei, condus atunci de Grigore Eremei, prim secretar, Ion Guţu şi Eugen Sobor, secretar pe ideologie şi, respectiv, cultură, a însemnat pierderea unei şanse istorice a comuniştilor moldoveni de a se transforma într-un partid naţional de stânga de tip european. Acest eşec avea să marcheze negativ traseul spre democraţie al Republicii Moldova pentru următoarele două decenii de independenţă.
