Linkuri accesibilitate

Monica Macovei (PPE): „Carta drepturilor fundamentale a UE include nediscriminarea pe motiv de orientare sexuală”


Într-o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor din Republica Moldova, preşedinta delegaţiei interparlamentare de cooperare Uniunea Europeana-Moldova, europarlamentara grupului Partidului Popular European, Monica Macovei salută existenţa pe agenda Parlamentului a proiectului de lege privind prevenirea şi combaterea discriminării. „Această lege este o ocazie de a-i proteja pe toţi membrii societăţii din Republica Moldova. Felicit guvernul pentru iniţierea acestui proiect de lege”– se arată în mesajul trimis parlamentarilor moldoveni de Monica Macovei.

În mesaj se salută includerea orientării sexuale între criteriile de nediscriminare. „La nivelul Uniunii Europene aceasta cerinţă nu este negociabilă. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene include orientarea sexuală între criteriile de nediscriminare la fel şi directiva privind egalitatea în cazul încadrării în muncă.” „Egalitatea si combaterea discriminării sunt valori fundamentale ale Uniunii Europene”, se mai spune în finalul mesajului.

Monica Macovei reaminteşte parlamentarilor moldoveni că în planul de acţiuni privind liberalizarea vizelor, Republica Moldova s-a angajat să îndeplinească acest obiectiv şi să adopte legea anti discriminare în acest an.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG