Linkuri accesibilitate

Aviația comunității internaționale intervine în Libia


Avion de vînătoare canadian aterizînd în Sicilia

Mai multe avioane franceze de recunoaștere au început survolarea Libiei.

Președintele Franței Sarkozy a anunțat că aviația forțelor aliate a intervenit în spațiul aerian al Libiei pentru a împiedica trupele loaiale lui Muammar Gaddafi să atace orașul Benghazi, bastionul insurgenților libanezi.

Reuniunea de la Paris
Vorbind după o reuniune UE, SUA și a reprezentanților unor țări arabe, Sarkozy a declarat că comunitatea internațională intervine în Libia pentru a pune capăt nebuniei ucigașe a lui Gaddafi.

Din surse militare s-a relatat că mai multe avioane franceze de recunoaștere au început survolarea Libiei, iar avioane militare daneze și americane au aterizat la o serie de baze din Italia.

În cursul zilei s-a semnalat refugierea din Banghazi a mii de oameni după ce trupele guvernamentale au atacat periferia de vest a orașului. Toate cartierele orașului sunt supuse unor bombardamente de artilerie. Au fost semnalate două atacuri aeriene. Guvenul de la Tripoli susține că operează în auto-apărare și a susținut că nu încalcă armistițiul declarat vineri.

La 18 martie administrația americană a acuzat Tripoli că încalcă rezoluția ONU care cerea instituirea imediată a unui armistițiu în Libia.

Barack Obama
Președintele Obama a avertizat că Muammar Gaddafi se va confrunta cu acțiune militară internațională dacă nu-și retrage trupele de la Banghazi și din alte orașe. Obama a precizat că Statele Unite nu vor defășura trupe de uscat în Libia, iar aviația americană va avea ca misiune doar protejarea populației civile.
XS
SM
MD
LG