Linkuri accesibilitate

Martie 2011 - proclamată Luna istoriei femeilor în Statele Unite


Ziua femeii în Afganistan
Ziua femeii în Afganistan

Organizația „Femei pentru Femei” promovează manifestări în 48 de ţări pentru a marca un secol de la Ziua Internaţională a Femeii.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la evenimentele care au dat naştere Zilei Internaţionale a Femeii. În multe ţări ale fostului bloc comunist ea a devenit un fel de zi a îndrăgostiţilor. Femeile primesc flori şi bomboane, dar menirea iniţială a sărbătorii – mai multe drepturi pentru femei în societate – pare a fi trecută cu vederea. Corespondenta Europei Libere, Daisy Sindelar s-a interesat dacă Ziua Femeii are şanse să renască în Occident, unde a apărut pentru prima dată dar a fost dată uitării.

Pentru prima dată, Ziua Internaţională a Femeii a fost atestată pe 19 martie 1911 în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste 1 milion de oameni au participat atunci la o demonstraţie, cerând ca femeilor să li se dea dreptul să muncească, să voteze şi să deţină funcţii publice.

Chiar şi mai devreme, o asemenea zi fusese marcată peste ocean. În 1909, Ziua Femeilor din Statele Unite a fost proclamată de Partidul Socialist din America, pe atunci un partid popular.

Rosalind Rosenberg, profesoară de istorie la Barnard College în New York spune că ar data apariţia sărbătorii cu un an mai devreme în 1908, când aproximativ 15 mii de femei din industria textilă a oraşului au participat la o grevă împotriva condiţiilor grele de muncă şi remunerării proaste. Una din revendicări era recunoaşterea unui sindicat. Sindicalizarea este şi astăzi un subiect controversat în Statele Unite pe fundalul crizei economice, aşa încât „să pui într-un asemenea context 100 de ani de la Ziua Internaţională a Femeii este un lucru sensibil”, spune Rosenberg.

În America, sărbătorirea Zilei Femeii n-a durat decât câţiva ani, până la izbucnirea primului război mondial. Migrată între timp pe 8 martie, Washington-ul a recunoscut-o ca sărbătoare abia după ce fusese proclamată oficial de Naţiunile Unite în 1975.

Cum sărbătoarea devenise un simbol al Revoluţiei bolşevice din Rusia şi fusese asociată cu socialismul, în Statele Unite a rămas profund nepopulară.

Astăzi, există semne că Ziua Internaţională a Femeii poate să renască în Occident. Anul acesta, preşedintele american Barack Obama şi-a chemat concetăţeni să marcheze sărbătoarea şi a proclamat luna martie drept Luna Istoriei Femeilor.

Zeci de organizaţii neguvernamentale din Statele Unite care se ocupă de drepturile femeilor planifică evenimente speciale. O asemenea organizaţie întitulată „Femeile pentru Femei” are scopul să ajute femeile din ţările măcinate de războaie ca Afganistanul, Irakul şi Sudanul. Un proiect promovat de această organizaţie se cheamă „Vino alături pe pod”. El prevede adunări ale femeilor pe poduri în 48 de ţări pentru a marca un secol de la Ziua Internaţională a Femeii şi a atrage atenţia asupra dificultăţilor cu care se confruntă multe femei din lume.

Una din ţările care prezintă un interes special pentru organizaţie este Afganistanul, unde femeile sunt oprimate sever şi astăzi. În ciuda unei legi noi care stabileşte egalitatea în drepturi şi interzice violenţa împotriva femeilor, puţine afgane au posibilitatea să se angajeze în câmpul muncii, să meargă la şcoală, să primească îngrijire medicală, să se apere în instanţele de judecată sau să aleagă când şi cu cine să se mărite.

Kate Nustedt, directoarea filialei britanice a organizaţiei Femeile pentru Femei spune că femeile care se vor întâlni pe poduri la Kabul pe opt martie sunt sufragetele zilelor noastre. Ele îşi vor pune viaţa în joc pentru drepturile lor, i-a spus Kate Nustedt corespondentei Europei Libere Daisy Sindelar, tot aşa cum au făcut sufragetele, femeile din Marea Britanie şi Statele Unite luptînd pentru dreptul de a vota cu un secol în urmă.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG