Ca să înţelegi ce s-a întîmplat în Moldova, în ultimii 20-25 de ani, e suficient uneori să urmăreşti destinele elevilor unei singure clase care au absolvit şcoala în anii ’80. Şi dacă mă gîndesc mai bine, clasa al cărei elev am fost eu, pînă în memorabilul an 1985, e ca o oglindă a tranziţiei moldoveneşti.
În 1985 a început perestroika gorbaciovistă şi colegii mei de clasă, absolvind şcoala, au intrat direct într-o lume a transformărilor halucinante. Începea declinul Uniunii Sovietice. Din nefericire, traseul existenţial al unui coleg a fost foarte scurt. Luat în Armata Sovietică, a murit în circumstanţe neclare într-o cazarmă din Rusia, şi adus acasă în sicriu. Îmi amintesc deseori şi de un alt coleg cu soartă tragică, un bun prieten care se numea Valeriu. Devenise pilot, vizita în virtutea meseriei multe ţări, şi se descurca bine, dar a murit într-o seară în timp ce se întorcea acasă cu bicicleta. Dacă am înţeles eu bine, l-au ucis nişte haimanale care cutreierau străzile oraşelor prin anii ’90.
Cineva dintre foştii mei colegi a îmbrăţişat comerţul cu amănuntul şi a răzbit. Altcineva a avansat în sistemul medical, devenind un doctor important. Încă unul s-a metamorfozat într-un om prosper, dar gurile rele zic că nu putea să nu profite de relaţiile tatălui care fusese un înalt demnitar sovietic. Vocile binevoitoare spun însă că a muncit zile şi nopţi pe brînci, cinstit, pentru a deveni prosper.
Cei mai mulţi s-au împrăştiat prin lume. Cineva, nemulţumit de salariile moldoveneşti şi de atmosfera socio-politică din Moldova, a plecat în Canada şi locuieşte acum într-un oraş considerat mai nou cel mai confortabil din lume – Vancouver. Alţii şi-au luat familiile şi s-au stabilit în Rusia, Statele Unite ale Americii, Italia, Marea Britanie, Franţa, Germania.
I-am regăsit recent pe facebook. Sînt mulţumiţi în temei de alegerea pe care au făcut-o şi consideră că în patrie nu ar fi obţinut niciodată ceea ce au pe alte meridiane. Iar cel mai de preţ lucru pe care l-au obţinut e siguranţa, încrederea în ziua de mîine. Unii îmi arată fotografii în care apar pe fundalul seducător al plajelor exotice şi al edificiilor monumentale, ţinînd în braţe nişte copilaşi drăgălaşi-îmbujoraţi-fericiţi. Alţii revin din cînd în cînd în patrie, mai mult de dragul părinţilor rămaşi în Moldova.
În discuţiile sincere de pe facebook îmi este destul de greu să le explic decizia mea de a rămîne în Patrie. Sînt chiar uneori compătimit şi asta mă tulbură un pic, mă nelinişteşte. Îmi revin însă în fire.
În fond, putea fi şi mai rău. Puteam chiar să nu mai fac studii de calitate în România. În 1990, un mare protagonist al Mişcării de Eliberare Naţională, pe post de examinator, mi-a declarat ritos că nu am ce face în România după ce am învăţat 3 ani la Chişinău! Norocul meu a fost că un examinator din Iaşi m-a cruţat.
