Începând cu anul 2003 în Republica Moldova există o asociaţie a investitorilor străini ce numără astăzi 18 investitori occidentali cu o investiţie totală de 800 milioane dolari americani, sau mai mult de jumătate din toate câte s-au făcut în Moldova de la declararea independenţei şi până în prezent.
Cei mai mulţi dintre membrii acestei asociaţii, cu afaceri în telecomunicaţii şi electroenergetică, producerea de zahăr şi ciment, au venit pe piaţă moldovenească până în anul 2000 şi doar foarte puţini ulterior. Numai că, aşa cum remarcă Dinu Armaşu, directorul executiv al asociaţiei, situaţia ar avea anumite motive obiective:
“Au fost mulţi pentru că a fost ceva de privatizat. După aceasta nu a mai rămas mare lucru – întreprinderi care ar fi interesante pentru investitorii externi. Ceea ce a mai rămas de privatizat este legat mai mult de infrastructură sau sunt monopoliştii care nu prea trezesc interesul investitorilor. Iar acele întreprinderi care au apărut în ultimii patru-cinci ani sunt aşa numitele business-uri Greenfield, adică apărute pe loc gol, business-uri construite din nou.”
Statisticile de până la criză, de altfel singurele disponibile graţie unui studiu aprofundat al Centrului analitic independent “Expert Grup”, arată că pe primele două locuri în topul ţărilor interesate să investească în Moldova sunt Olanda şi Cipru, cu 30 la sută din total. Numai că aşa cum acestea sunt cunoscute drept paradisuri fiscale, pentru toleranţa extremă faţă de capitalurile pe care le adăpostesc, este de la sine înţeles că banii care vin din aceste două ţari de multe ori sunt de cu totul altă provenienţă decât olandeză sau cipriotă.
Statisticile mai arată că italienii şi-au înzecit în câţiva ani capitalurile investite în economia moldovenească, în special în domenii ca industria textilă şi cea de confecţii. Rusia investeşte mai puţin, dar analiştii cred că multe dintre capitalurile ruse ar trebui căutate mai degrabă la investiţiile venite din Olanda sau Cipru. O altă concluzie este că au scăzut investiţiile elveţiene şi spaniole, intensificându-se în schimb cele ucrainene sau cele provenite din Israel.
În ceea ce priveşte impactul acestor investiţii în economie, experţii au constatat că multe sectoare, cum ar fi telecomunicaţiile mobile, au fost practic create de la zero de către companiile cu capital străin, iar altele – salvate de la colaps ca în cazul producţiei şi distribuţiei de energie electrică.
Totuşi, dacă după anul 2000 cel puţin un investitor occidental important intra pe piaţa moldovenească, atunci odată cu criza din 2008 procesul s-a oprit definitiv, şi asta în ciuda unor avantaje fiscale extrem de importante cum ar fi cota zero la impozitul pe venit.
Cum ar putea guvernul să-i motiveze pe investitori să se uite la Republica Moldova atunci când caută o ţară pentru investiţii? Iata o sugestie sonozizată pentru Europa Liberă de Dinu Armaşu, directorul executiv al Asociaţiei Investitorilor Străini:
“Să vină cu mai puţine mesaje populiste de genul 'stabilirea preţurilor', 'înăsprirea controalelor', 'restricţii la export', dacă e să vorbim de cele mai recente, şi mai multe de genul 'dorim să eliminăm corupţia, birocraţia şi să instituim statul de drept', plus acţiuni concrete de reforme.”
Cei mai mulţi dintre membrii acestei asociaţii, cu afaceri în telecomunicaţii şi electroenergetică, producerea de zahăr şi ciment, au venit pe piaţă moldovenească până în anul 2000 şi doar foarte puţini ulterior. Numai că, aşa cum remarcă Dinu Armaşu, directorul executiv al asociaţiei, situaţia ar avea anumite motive obiective:
“Au fost mulţi pentru că a fost ceva de privatizat. După aceasta nu a mai rămas mare lucru – întreprinderi care ar fi interesante pentru investitorii externi. Ceea ce a mai rămas de privatizat este legat mai mult de infrastructură sau sunt monopoliştii care nu prea trezesc interesul investitorilor. Iar acele întreprinderi care au apărut în ultimii patru-cinci ani sunt aşa numitele business-uri Greenfield, adică apărute pe loc gol, business-uri construite din nou.”
Statisticile de până la criză, de altfel singurele disponibile graţie unui studiu aprofundat al Centrului analitic independent “Expert Grup”, arată că pe primele două locuri în topul ţărilor interesate să investească în Moldova sunt Olanda şi Cipru, cu 30 la sută din total. Numai că aşa cum acestea sunt cunoscute drept paradisuri fiscale, pentru toleranţa extremă faţă de capitalurile pe care le adăpostesc, este de la sine înţeles că banii care vin din aceste două ţari de multe ori sunt de cu totul altă provenienţă decât olandeză sau cipriotă.
Statisticile mai arată că italienii şi-au înzecit în câţiva ani capitalurile investite în economia moldovenească, în special în domenii ca industria textilă şi cea de confecţii. Rusia investeşte mai puţin, dar analiştii cred că multe dintre capitalurile ruse ar trebui căutate mai degrabă la investiţiile venite din Olanda sau Cipru. O altă concluzie este că au scăzut investiţiile elveţiene şi spaniole, intensificându-se în schimb cele ucrainene sau cele provenite din Israel.
În ceea ce priveşte impactul acestor investiţii în economie, experţii au constatat că multe sectoare, cum ar fi telecomunicaţiile mobile, au fost practic create de la zero de către companiile cu capital străin, iar altele – salvate de la colaps ca în cazul producţiei şi distribuţiei de energie electrică.
Totuşi, dacă după anul 2000 cel puţin un investitor occidental important intra pe piaţa moldovenească, atunci odată cu criza din 2008 procesul s-a oprit definitiv, şi asta în ciuda unor avantaje fiscale extrem de importante cum ar fi cota zero la impozitul pe venit.
Niciun investitor important după 2008
Cum ar putea guvernul să-i motiveze pe investitori să se uite la Republica Moldova atunci când caută o ţară pentru investiţii? Iata o sugestie sonozizată pentru Europa Liberă de Dinu Armaşu, directorul executiv al Asociaţiei Investitorilor Străini:
“Să vină cu mai puţine mesaje populiste de genul 'stabilirea preţurilor', 'înăsprirea controalelor', 'restricţii la export', dacă e să vorbim de cele mai recente, şi mai multe de genul 'dorim să eliminăm corupţia, birocraţia şi să instituim statul de drept', plus acţiuni concrete de reforme.”
