De cite ori aud de razmerite intr-un mare oras sarac, ma gindesc la ce se poate intimpla cu gradina zoologica de acolo. Tripoli, Benghazi, Manama in Bahrein, ca toate metropolele musulmane, au gradini zoologice absurd de grandioase, iar in vremuri de tulburari acestea sint destinate sa ofere un spectacol apocaliptic.
Oamenii pot fi cu animalele la fel de cruzi cum sint intre ei, altfel zis fara limita. Am vazut asta in gradina zoologica din Kabul, in Afganistan, imediata dupa caderea talibanilor. Ceea ce ramasese din acel zoo, dupa ani de bombardamente, razboi civil si lupte de strada era o reflexie animalica a conditiei umane.
Talibanii afgani cautasera initial sa inchida gradina, ca pe o activitate ne-islamica, dar directorul de atunci gasise un teologian care a reusit sa-i convinga ca Mahomed tinuse o pisica si ca deci musulmanii pot avea animale, daca nu fac lucruri necurate cu ele, ba chiar aruncase in argumentatie si Arca lui Noe.
Imediat dupa fuga talibanilor, gradina zoologica din Kabul mai consta din citeva maimute, un urs si un leu pe nume Marjan. Directorul gradinii povestea plingind cum batrinele capre savante, socotitoare cu copita, donate de un circ, fusesera rapite de vecini si probabil mincate. Ursul era deprimat, iar maimutele devenisera isterice, in sensul uman, clinic al termenului.
Ursul, ticnit de cite explozii evitase, avea botul in permanenta insingerat pentru ca si-l freca spasmodic, gemind, de podea si de gratii, ca o forma de automutilare. Maimutele erau isterice, nebune de frica, intrucit distractia permanenta a vizitatorilor era sa le bata cu bete, printre gratii, pentru a le face sa danseze.
Leul Marjan parea insa demn si distant in tarcul lui larg… dar am inghetat de oroare in momentul in care s-a intors si am vazut ca ii lipsea toata partea dreapta a fetei. Mi s-a povestit ca un localnic beat intrase, in urma unui pariu stupid, in tarcul lui Marjan si ca acesta, in mod previzibil, isi aparase teritoriul, mincind partial intrusul. Pentru a se razbuna, fratele imbecilului devorat ii aruncase lui Marjan o grenada in fata.
Incepind din acel moment, leului din Kabul nu i-a mai ramas decit demnitatea, pentru ca, lipsit de dinti si de o parte din bot, mesele lui devenisera un chin, compuse din carne tocata cu cartofi moi. Marjan a murit la scurt timp dupa eliberarea Kabulului si, spre surprinderea generala, a fost ingropat de vecini dupa ritualul islamic obisnuit. Altfel zis, a fost ingropat ca un om.
Fiara demna impusese respect gloatei eliberate de asuprire, care cauta compulsiv sa se amuze. Poate de-aia a spus misterios Eugen Ionescu: „Animalul e un om care vorbeste.”
