Deunăzi, la Bălţi, una din studentele venite la lansarea cărţilor Europei Libere ne-a întrebat: „Spuneţi-ne ce să facem noi, tinerii. Să rămînem acasă? Să plecăm în străinătate pentru a scăpa de sărăcie?”
Tonul cu care ne întrebase studenta conţinea un soi de deznădejde şi derută. Şi dacă am înţeles eu bine, aceeaşi stare de spirit îi caracteriza şi pe alţi tineri colegi de-ai ei. M-a mirat însă nu întrebarea, ci o afirmaţie ulterioară a studentei derutate, ceva de genul că dînsa va proceda aşa cum o vom sfătui.
Un coleg de breaslă, prezent la lansare, s-a grăbit să-i insufle o doză puternică de patriotism, zicînd că omul trebuie să trăiască în ţara lui, că pe alte meridiane fericirea e iluzorie. Ei bine, mărturisesc că eu unul nu mă pot erija în sfătuitor în această privinţă. Riscul să dau un sfat prost e foarte mare. Şi iată de ce. Mi se pare de-a dreptul absurd să le ţin tinerilor răvăşiţi lecţii de patriotism, să-i îndemn să rămînă acasă. Şi asta din simplul motiv că am simţit pe pielea mea ce este interminabila tranziţie moldovenească.
Spaţiul în care locuim, în ciuda perspectivelor descrise de politicieni, e un mediu sufocant pentru tineri, un mediu care îi inhibă. Mulţi dintre tinerii absolvenţi ai universităţilor nu prea ştiu ce să facă cu meseriile lor.
Pe de altă parte, mi se pare la fel de aberant să-i îndemn pe tineri să plece de urgenţă de-acasă. Probleme există cu duiumul şi pe alte meridiane, iar acasă uneori te poţi simţi bine şi chiar, dacă circumstanţele sînt favorabile, să reuşeşti cîte ceva în plan profesional. Şi apoi, acasă e acasă.
Prin urmare, soluţii şi sfaturi pentru toată lumea nu pot exista aici. Să pleci sau nu din Moldova e o opţiune personală şi nimeni nu şi-o va asuma în locul tău. S-ar putea ca plecarea să fie o izbăvire sau chiar un fapt necesar pentru a te putea impune apoi în patrie, dar s-ar putea să fie începutul unui şir de suferinţe. E regretabil, fireşte, că statul în care trăim nu poate face mai mult pentru tineri, dar asta e situaţia. De aceea, eu nu am nici un sfat în acest sens.
O remarcă aş face totuşi, în final. Cei care au ales despărţirea de R. Moldova, care nu mai vor să audă de patrie, nu ar trebui să ne povăţuiască şi să ne admonesteze pe noi, cei rămaşi acasă. Iar cei care au ales baştina pe vecie, ar trebui mai puţin să se gîndească la cei plecaţi ca la nişte favoriţi ai sorţii şi mai mult la primenirea patriei.
