Linkuri accesibilitate

Lecturi din istorie: „Radio Europa Liberă și Radio Libertatea. Anii CIA-ului” (I) *


Radio Europa Liberă/Radio Libertatea: un «plan Marshall în planul ideilor».


S-a scris și publicat relativ mult despre istoria postului nostru de radio în literatura anglo-saxonă, dar, parcă niciodată, cu acuratețea și precizia celui mai recent volum apărut la sfîrșitul anului trecut sub egida Editurilor Universității Standford și Centrului Woodrow Wilson din Washington, sub semnătura lui A. Ross Johnson.

Volumul se intitulează, în traducere, „Radio Europa Liberă și Radio Libertatea. Anii CIA-ului și dincolo de ei” și este rezultatul unei cercetări minuțioase a unor surse de primă mînă, începînd cu colecția radiourilor însăși, aflată de cîțiva ani în custodia Arhivelor Hoover, instituție afiliată Universității Standford.

Cea de-a doua sursă esențială o constituie colecția Agenției Centrale de Informații a Statelor Unite (CIA), cu o serie de documente declasificate recent, Ross Johnson avînd acces și la informații importante din surse rămase clasificate sau doar parțial declasificate pentru proiectul său. Li se adaugă documente guvernamentale declasificate din Germania și izvoare de primă mînă din fostele arhive est-europene, cu precădere din cele ale fostei Securități est-germane, Stasi, și ale ministerului de interne al Poloniei. România lipsește din această enumerare, din motive inutil de reamintit.

Clar și cu finețe autorul își definește obiectivul primordial al cercetării, „rolul jucat de RFE și RL ca instrumente ale politicii externe și de securitate a Statelor Unite de-a lungul primelor două decenii ale Războiului Rece” și examinează „întrebarea care mai mult nedumirește decît tulbură pe mulți dintre foștii ascultătorii est-europeni și sovietici: dacă Radiourile au fost stații publice, de ce s-a implicat CIA-ul ?”

Iar concluzia lui este că „Radiourile și-au dovedit cu adevărat eficiența abia în anii '70 și '80, după ce implicarea CIA a luat sfîrșit. Faptul nu are nimic de a face cu modificarea finanțării și a supravegherii lor...; este pe de-a-ntregul rezultatul nașterii disidenței individuale și apoi a opoziției organizate în regiunile în care emiteau, și pe care RFE și RL au fost capabile să o stimuleze”.

Esențiale pentru înțelegerea fenomenului sînt clarificările pe care le face A. Ross Johnson într-un scurt capitol intitulat „Cuvinte și concepte”. Autorul constată că literatura contemporană despre programele internaționale de informații din perioada Războiului Rece este marcată pînă la exces de vehicularea a trei termeni: „propagandă”, „război politic și psihologic” și „operațiuni sub acoperire”. Astăzi, observă el pe bună dreptate, „acești termeni sînt utilizați ca o grilă, și adesea peiorativ, dar sînt rareori definiți.

Or, așa cum a fost conceput la sfîrșitul anilor '40 și începutul anilor '50, războiul politic a fost preconizat de George Kennan și de ceilalți ca o alternativă pozitivă la conflictul militar cu un inamic implacabil, în posesia armelor nucleare”.
„Operațiunile sub acoperire” au fost considerate de cei care elaborau politica și de analiști ca o modalitate necesară de a conduce anumite programe de politică externă, judecate a fi în interesul național, și care, dacă ar fi fost puse în practică la lumina zilei, ar fi fost subminate de alte state sau de electoratul intern.


A. Ross Johnson
In sfîrșit, notează Ross Johnson, „deși un termen neutru în multe limbi, «propaganda» a căpătat o conotație negativă... și a devenit sinonim cu un jurnalism partizan, neobiectiv, contrafactual, lipsit de onestitate sau, și mai rău, cu un pseudo-jurnalism în mod deliberat manipulativ, altfel spus dezinformare”.

Dar atrage atenția autorul, „în lectura documentelor timpurii ale Războiului Rece, cititorul trebuie să înțeleagă că «propaganda» (după definiția dicționarului Webster din 1956, «orice grup organizat sau concertat, efort sau mișcare pentru a disemina anumite doctrine, informații ș.a.m.d.») a fost un termen cu sens pozitiv pentru toți redactorii radio-urilor internaționale. Ar putea fi tradus în limbajul politic curent ca «informație cu un obiectiv», fără vreo conotație negativă.”

Iar potrivit documentelor de politică externă americană din epocă, „programele de informații ale Statelor Unite, la lumina zilei sau acoperite, nu au fost fondate de dragul lor ci pentru..., în cuvintele unei rezoluții a Senatului american din 1950, a contracara propaganda comunistă în «competiția pentru a cîștiga loialitatea oamenilor» prin «propagarea internațională a principiilor democratice», printr-un «plan Marshall în planul ideilor»”.

Cum o preciza un memorandum din 1954: „Radio Europa Liberă nu încearcă să fie doctrinală sau propagandistă, să folosească propaganda (înțelege: informația), de dragul propagandei. Succesul programelor ei poate fi atribuit fluidității și diversității. Propaganda/informația nu este numai politică, dar și moralitate și umanitate, și în această privință tehnicile ei trebuie să servească ideea și nu invers. Iar fiindcă ideea RFE este «libertatea», în prezentarea ei trebuie să se manifeste o grijă deosebită”.

Vom reveni asupra acestui volum de istorie meritoriu și care ar fi util să fie cunoscut istoricilor și în R. Moldova și România.

*A. Ross Johnson, Radio Free Europe and Radio Liberty. The CIA Years and Beyond. Woodrow Wilson Center Press & Standford University Press: Washington D.C-Stanford, California, 2010, XIII + 270 pp.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG